Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
CUM A SCHIMBAT PRIMARUL VRABIE BĂTRÂNEȚEA ÎN TINEREȚE

CUM A SCHIMBAT PRIMARUL VRABIE BĂTRÂNEȚEA ÎN TINEREȚE(382)

În timp ce primarul Valentin Vrabie se pregătea să-i întâmpine pe “seniorii” Medgidiei la manifestarea organizată, joi seara, pentru ei, un individ obscur și negru în cerul gurii agita “stecluța” cu vitriol din dotarea sa personală. Chiar în ziua în care Primăria Medgidia le dedica persoanelor în vârstă o seară a lor, un prilej de revedere și aduceri aminte, o floare, ei bine, tocmai atunci, individul negru în cerul gurii și-a găsit să arunce cu vitriol! Doar, doar l-o nimeri pe Vrabie!

Cu Vrabie, cu Vrabie, înțeleg, că doar asta e limita lui intelectuală, să înjure și atât, dar ce a avut cu invitații săi! Oameni de o moralitate aparte și de o conduită fără de cusur. Oameni care au făcut cu adevărat ceva pentru Medgidia! Oameni, îi includ aici și pe tinerii prezenți, care merită și trebuie respectați!

Am avut, la un moment dat, în fața mea contrastul existent la Medgidia. Pe de o parte, florile, zeci de buchete, dăruite seniorilor. Pe de altă parte, mărăcinii și sârma ghimpată în care își prinsese mâna omul cu “stecluța” cu vitriol. Flori și mărăcini la Medgidia. Câtă diferență de la o imagine la alta!

Bănuiesc că domnul negru în cerul gurii face parte din categoria celor care îi tratează pe vârstnici drept un balast. Cunosc reacția plină de ură a unor astfel de indivizi, mult mai virulenți decât mânuitorii de vitriol! Pentru acești indivizi, bătrânii sunt niște paraziți care consumă pensia degeaba!

M-am convins că astfel de specimene, precum individul negru în cerul gurii, se răfuiesc de fapt cu toți cei care vor pace și binele Medgidiei. Valentin Vrabie este doar un pretext. Cei care încearcă acum să-i arunce cu vitriol în ochi sunt cei care l-au adulat pe domnul primar! Nu fac parte din categoria oropsiților, ci a pricopsiților. Erau șmecherii zonei. Dar dacă niște indivizi nu se împacă deloc cu realitatea că au pierdut niște privilegii, asta nu-i îndreptățește pe ei să insinueze că niște seniori premianți sunt complicii primarului pe care ei nu îl mai vor.

Pentru că, de fapt, ce sugerează individul înarmat cu stecluța cu vitriol! Că astfel de manifestări sunt de fapt sursele unor fraude! Și bătrânii invitați la nunta lor de aur?  Și tinerele familii? Și sportivii? Apropo. Curge cu medalii în sportul din Medgidia! Cu performanțe ieșite din comun, o vreme, realizate în condiții de austeritate, prin prostia și răutatea unor consilieri!

Dacă mâine tinerele talente ale Medgidiei vor fi recompensate, cum ar trebui să se întâmple, negrul în cerul gurii o să lanseze din nou tema fraudelor! Merită oare vârstnicii, cei mai mulți dintre ei oameni de valoare, să fie tratați ca niște infractori de către niște neaveniți?! Ce treabă au cei care își serbează anii de căsnicie cu politica? Sau tinerii care fac primii pași în viață ca familiști! De ce musai trebuie să amestecăm din nou grîul cu neghina?

Un domn mi-a atras atenția că nu numai Tanța și Costel sunt personaje celebre ale orașului Medgidia. Înainte de a face un comentariu, țin să precizez. Dintr-un punct de vedere, observația critică a domnului în cauză m-a încântat. Iată, mi-am spus, un cetățean serios, documentat și bine argumentat, care este interesat cu adevărat de imaginea orașului său! Și care nu vrea să se comită nedreptăți...Și acum îi răspund domniei sale. Departe de mine intenția de a bagateliza cumva rolul, importanța și contribuția altor personaje care s-au implicat pozitiv în viața orașului! Despre Tanța și Costel am amintit în contextul în care Medgidia s-a implicat în organizarea unui important festival național de teatru. Vă mulțumesc că mi-ați dat prilejul să mă înclin cu respect în fața lor! Cineva ar putea scrie o carte pe tema asta, dar mă gândesc că omul cu stecluța cu vitriol o să spună că și asta este tot o fraudă a primarului liberal!

Mă întreb de multe ori, când îi văd stropind cu vitriol la întîmplare, dacă astfel de indivizi au părinți ?! Lăsați-i pe bătrâni să se bucure de ziua lor! După aceea, nu aveți decât să vă bălăcăriți cât vreți! Și mai constat un lucru. Luminița nu și-a revenit din euforia declanșată de realegerea sa în funcția onorifică de vicepreședinte al PSD Constanța! Oare dânsei îi plac bătrânii?

În final, o nouă veste bună pentru pensionarii din Medgidia! Pentru ei, s-a deschis un nou club în zona IMUM. Și pensionarilor le este dedicată o săptămâna plină de evenimente, dedicată lor!

Sănătate și LA MULȚI ANI! tuturor pensionarilor! RESPECT pentru tot ceea ce au făcut bun pentru Medgidia. RESPECT și pentru primarul Valentin Vrabie, care nu i-a uitat niciodată pe acești oameni anonimi, dar inimoși și loiali ! Cum nu i-a uitat nici pe tineri, alături de care este mereu!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PAIUL ȘI BARNA
scris de Lucian Cristea
Domnul Barna, candidatul USR la președinția României, este adeptul contradicțiilor statornicite între paiul din ochiul adversarului ș(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • De ce candidează Mircea Diaconu?
  • DINTRE 1.000 DE-ALDE CATTANI, NU S-A GĂSIT UN MINISTRU COMPETENT LA INTERNE!
  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE