LIVADA CARE A HRĂNIT UN SAT ÎNTREG(868)

Satul Ijdileni, din județul Galați, este neschimbat de peste 60 de ani! Cu o precizie atât de mare, încât, am impresia că doar ce m-am întors cu rata de la Galați, când eram puștan, cu sacoșele pline cu pâine și, așa cum obișnuiam când aveam bani, cu o pungă de 1 kilogram de hamsie sărată. Dacă aș fi primarul acestei așezări, aș transforma-o imediat în muzeu în aer liber. Cu personaje și obiceiuri cu tot, care merită să fie declarate “monumente ale naturii”. Dacă tot nu au mai făcut cei de aici nici o investiție serioasă, începând chiar de azi, aș interzice accesul utilajelor de orice fel.

Acum, zău, după atâția ani, e și păcat să strici ce a plămădit natura! Seamănă cu un sat în miniatură făcut din ceară. Lutul a rămas singura resursă a localnicilor. Cândva, Ijdileniul era renumit pentru chirpicii confecționați aici. În marea lor majoritate, casele erau făcute din chirpici. Ca și astăzi.

Anunț important. Izolez toată zona și pun și o firmă afară cu titulatura “Ijdileni-Muzeul viu”. În această formulă, cu Ijdileniul revizuit, îmbogățim “Muzeul satului” cu un exponat valoros din foarte multe puncte de vedere.

În primul rând, ca obiect de studiu. Cum arăta satul românesc acum 60 de ani! Ca prim vizitator autorizat, am dat fuga să revăd casa străbunicei mele, locul unde am copilărit, casă vândută de părinții mei...Casa bătrânească nu se vinde! Pe vremea lor, vorbele acestea înțelepte nu erau atât de cunoscute…

Ca să îmi revăd și eu copilăria, am fost nevoit să mă urc pe gard! Copilăria mea era la locul ei, în curte! Tocmai încheiasem joaca și străbunica mă chema la masă... Totul era neschimbat: curtea, locul de joacă, rogojinile pe care dormeam în nopțile caniculare de vară, goldanul din grădină, principala sursă de prune mălăiețe pentru țuică, cuptorul pentru cozonaci, poiata, cana mare de lut cu care Iordache, străbunicul, obișnuia să bea vin roșu precum dacii, după care își înoda de satisfacție mustățile a la Caragiale.

Ulița care duce spre cimitir, aceeași ca în anii în care îmi petreceam vacanțele aici, nu poate fi străbătută decât cu carul cu boi! Din cauza tălpilor impregnate în noroi, am numit ulița respectivă “Bulevardul vedetelor”! În ciuda alunecărilor de teren, cimitirul a rămas la locul lui. Aici, în cimitir, se află toate neamurile mele. Toate pe un deal, cel mai frumos loc din sat.

Un singur lucru lipsește. Livada cu zarzări și corcodușe care a hrănit tot satul...Când nu aveau ce pune pe masă, sătenii făceau chisăliță din zarzăre și corcodușe, un fel de compot, pe care îl mâncau cu mămăligă rece...Ani de zile, livada i-a hrănit pe oamenii din Ijdileni!

Se spune că livada a apărut peste noapte, în vremuri de sărăcie cruntă, și că este un dar de la Dumnezeu! Nu a revendicat-o nimeni. Nu erau paznici care să te alerge sau să te amenințe! Ani de zile, livada a hrănit un sat întreg! Ca un paradox, ea era plasată între sat și cimitir! Adică între viață și moarte!