Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
De ce candidează Mircea Diaconu?

De ce candidează Mircea Diaconu?(780)

Mulți ar zice că e ordin.

Cine are nevoie de Mircea Diaconu și de ce tot încearcă să ni-l bage pe gât? La ce se pricepe el ca să putem să avem și noi speranțe în prezența dumnealui pe piața neîncrederii românești ?

Când a fost și altceva decât un actor simpatic a făcut prostii mari ca de exemplu să o angajeze pe nevastă-sa regizor la Teatrul Nottara dânsul fiind acolo și atunci și șeful comisiei de examinare și director general! Jenantă situație, de toată rușinea! Cum să mai ai încredere într-un astfel de om?!

Anul acesta, de sărbătorile pascale, apare în Sputnik (ziarul rușilor) o declarație despre cât de greu i-a fost dumnealui pe la Bruxelles: ”Am făcut acum patru ani un raport despre Patrimoniul Cultural European și, la un moment dat, era vorba despre Patrimoniul Cultural Creștin - așa am scris materialul”, a relatat Diaconu la Antena 3. ”Când am ajuns în discuții cu celelalte grupuri politice, părea că sunt nebun. Se uitau toți, se închinau, ziceau: nu ești întreg la cap, cum scrii așa ceva?”.

Tot din Sputnik dar din acela care apare în Republica Moldova aflăm precum că dorința dumnealui de a fi președintele românilor a fost testată mai întâi de propaganda rusă. La mijlocul lunii iunie, publicația sputnik.md titra: „Mircea Diaconu este candidatul PSD pentru prezidențiale. Primul cu șanse, după Iliescu”. Apoi continua apoteotic: „E un român adevărat, provenind chiar din inima românismului - Câmpulungul de Muscel, prima capitală românească, acolo unde s-a scris prima dată în română și de unde provine primul voievod și prima dinastie din istoria noastră. Poate contează asta, totuși…”.

În declarația de avere din iunie 2018 pentru anului fiscal 2017, domnul Diaconu a declarat că are 64.000 de euro și 46.000 de lei. În anul următor, banii au fost măcar la același nivel, adică în cei cinci ani de mandat, Mircea Diaconu a încasat de la Bruxelles cam 900 de mii de euro. Un eurodeputat va avea o pensie de 1400 de euro pe lună pentru fiecare mandat, deci va primi și această sumă pe lângă pensiile plătite de statul român.

Și totuși unii insistă să ni-l bage pe gât. Au nevoie de Mircea Diaconu iar el nu se supără se arată disponibil în situații nemaipomenite. Chiar crede că românii îl vor Președine și că ar fi capabil. Ca să ne amețească de tot joacă prost un rol inedit de independent. Și la Bruxelles a fost parlamentar independent. Sigur, într-un mare grup politic, Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, dar dânsul și acolo era independent. Un fel de independent. La alegerile de acum, pentru Președinte, este sprijinit de două formațiuni politice, două partide, ALDE și Proromânia, dar dânsul tot independnt cică este. Când a început campania de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii s-a întâlnit cu cetățenii din Constanța în fața la Cazino unde au fost prezenți doar câțiva plimbăreți. Cum și unde o fi strâns Mircea Diaconu 400 000 de semnături?!

Într-o emisiune a lui Cornel Nistorescu a declarat: „Eu nu vreau să fiu președinte. Vreau să rezolv chestii, Dar ca să rezolv, trebuie să fiu președinte“. Simpatic, trebuie să recunoaștem. Ne putem gândi că cineva vrea să își bată joc de noi?!

Despre cum vede dânsul funcția de șef al statului aflăm că „Preşedintele trebuie scos din Cotroceni – şeful statului trebuie distrus ca noţiune şi ca practică”.

Doamne, ocrotește-i pe români! 

Comentarii

Mardarescu Adriana
09-10-2019
NU ESTE NIMIC DE COMENTAT....

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

SOCIOLOGUL AOLEU: ATAC LA VRABIE!
scris de Lucian Cristea
M-am convins, Cristi Hagi este sută la sută un suflet chinuit, mai puțin candriu, și papugiu. Se citesc pe fața lui chinurile prin car(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii