Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
administratie locala
Vești bune pentru locuitorii din cartierul Compozitorilor!

Vești bune pentru locuitorii din cartierul Compozitorilor!(239)

Primăria Municipiului Constanța construiește de la zero un număr de 8 străzi. Două dintre ele au fost deja asfaltate iar pe altele se fac acum lucrările premergătoare asfaltării.

Vorbim despre străzile Alexandru Bogza și Dumitru Chiriac pe care s-au finalizat asfaltările în cursul acestei zile. În același timp sunt în lucru străzile Ioan Damaschin, Eduard Caudella, Cella Delavrancea și Zeno Vancea unde se sapă și se așterne stratul de piatră urmând ca de săptămâna viitoare să înceapă lucrările pe și pe Aleea Constantin Bobescu și Titus Cergău- tronson 2.

Veștile bune nu se opresc aici. În perioada imediat următoare vor fi construite alte trei artere de circulație în cartierul Baba Novac. Este vorba despre străzile Prelungirea Barbu Delavrancea, Cernica și Alexandru Alexandridi- tronson 2.

 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PODUL DE LA MEDGIDIA - O ALTFEL DE POARTĂ A SĂRUTULUI
scris de Lucian Cristea
În studenție, când mergeam acasă, la Constanța, ieșeam la fereastra trenului ca să văd gara Medgidia. cu mult înainte ca trenul s(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii