Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
administratie locala
Încă trei locuri de joacă au fost reabilitate și modernizate în municipiul Constanța!

Încă trei locuri de joacă au fost reabilitate și modernizate în municipiul Constanța!(155)

Este vorba despre cele situate în parcul de la Gara CFR, în parcul din fața Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” și în parcul Tomis II.

Aceste trei locuri de joacă, ca de altfel toate care au fost reamenajate până acum, sunt realizate la standarde europene şi respectă toate normele de siguranţă şi protecţie pentru ca cei mici să se poată juca în voie.

Joaca în parc are o importanță foarte mare pentru copii. Dezvoltarea fizică armonioasă a micuților, conștientizarea spiritului de echipă sau dezvoltarea abilităților de socializare sunt doar câteva dintre beneficii. În plus, toate activitățile în aer liber contribuie la menținerea sănătății fizice și emoționale a celor mici.

Copiii nu sunt însă singurii beneficiari ai proiectului de modernizare a spațiilor de joacă din parcuri. Cei mai mulți vin însoțiți de părinți, care fie se relaxează pe o bancă în timp ce îi supraveghează pe cei mici, fie fac sport, căci municipalitatea a amplasat și aparate de fitness de exterior (extrem de apreciate și de căutate).

Facem un apel către toți locuitorii orașului să păstreze în bune condiții piesele montate. Doar de noi depinde să nu distrugem ceea ce abia s-a făcut și să păstrăm în cele mai bune condiții aceste locuri special create pentru noi și copiii noștri.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ANDREI TIMARU: CAMPION LA 9 ANI! TATĂL: ANTRENOR PE VIAȚĂ. MAMA? ȘTIE CINEVA CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII MAMĂ DE CAMPION?!
scris de Lucian Cristea
De când Andrei Timaru a cucerit al doilea său titlu de campion național la tenis de câmp, încerc să îmi aduc aminte cum a apărut(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii