Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
EX PONTO – o revistă a dialogurilor

EX PONTO – o revistă a dialogurilor(171)

   Ca orice obiect menit a fi studiat, el trebuie divizat în diferite părți, care părți sunt examinate în ordine și separat. Această abordare a fost preluată de Descartes din studiul matematicii, spre a nu avea nicio îndoială, la final, când trebuia să aibă imaginea întregului. Numărul dublu, de toamnă, al revistei EX PONTO, editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cu susținerea Filialei ,,Dobrogea“ a Uniunii, este o construcție intelectuală. Într-un dialog cu Ernesto Sabato, Borges își exprima dezacordul față de opinia lui Egdar Alan Poe, când acesta s-a exprimat în legătură cu faptul că un poem este o construcție intelectuală. ,,E posibil, dar nu are legărtură cu literatura“, a completat argentinianul. Se referea, desigur, la eseul Filosofia compoziției, în care Poe mărturisește mecanismul de construcție al celui mai cunoscut poem al său, ,,Corbul“.

Revista EX PONTO nu e un poem, e o construcție intelectuală, în trei părți:TEXT, IMAGINE, METATEXT, și are legătură, sută la sută, cu faptul de a-l face pe cititor să simtă cam cum respiră o parte a lumii literare românești. Vocile autorilor se amestecă, discuțiile se însuflețesc, pot fi auzite cuvintele, se întrerup, stilul e tipic artei, e modul personal de a vedea realitatea. O realitate literară prinsă în paginile unei reviste care m-a surprins plăcut și prin câteva rubrici noi, cum ar fi UN POET, UN POEM, MEDICI SCRIITORI, ceea ce presupune, mă gândesc, aducerea în atenție și a altor meserii, precum și MAREA ȘI OAMENII EI. Dialogul, însă, rămâne o componentă de seamă a acestui număr 63-64.
Îl ilustrează redactorul șef, prozatorul Ovidiu Dunăreanu, prin fragmentul ales dintr-un interviu cu scriitorul constănțean, parte a ,,Generația pierdute“, Pavel Chihaia (1922-2019), a cărui Opera Omnia, ediție în zece volume, a fost publicată și prin strădania lui, la Editura EX PONTO, în preajma aniversării a 90 de ani. La întrebarea ,,Cere ,,exilul“, unui intelectual, unui scriitor, în speță, să devină altceva? Pavel Chihaia (autoexilat la München în 1978), răspunde că ,,...din punct de vedere psihologic, este foarte greu să devii altul, chiar dacă faci această gimnastică și urmărești cu orice preț acest lucru. Pentru cei care nu sunt legați de cultură, care n-au scris cărți în țară, care n-au publicat, problema limbii este foarte importantă – vorbesc de cei care vor să uite trecutul, să devină...alții“.
Cât privește Constanța, spune Pavel Chihaia, a avut două vieți: ,,orașul meu, Constanța, și eu... ,,De ce îl consider un cuib, o vatră a mea personală? Pentru că viziunea despre lume, personalitatea, trăsăturile hotărâtoare ale cuiva se formează între opt și optisprezece ani, adică exact în epoca în care eu am trăit în Constanța“... Interviul integral vorbește despre o cât de periculos este să nu gândești...

Trecerea de la rubrica in memoriam la cea de istorie literară, o face criticul literar Lucian Vasiliu prin cele 9 epistole inedite dintre Marin Mincu, fost decan al Facultății de Litere, Teologie și Drept din cadrul Universității constănțene ,,Ovidius“ și prozatorul Corneliu Ștefanache, fost redactor-șef adjunct (1975-80) al revistei ieșene, Cronica. Alte dialoguri, alt semnatar care le aduce în atenție cu o bibliografie substanțială: Lăcrămioara Berechet, Dialogurile cu Virgil Nemoianu despre integrare, identitate, cultură înaltă și despre conceptul de minoritate, purtate cu Robert Lazu și Sorin Antohi. Ele acoperă o perioadă dintre 1990-2017 și au ca teme umanismul creștin și relația literatură-religie, reconfigurarea identității românești, pentru Robert Lazu, și deconstrucția canonului, ethosul mitteleuropean precum și cartografierile chirurgicale asupra spațiului cultural românesc ori asupra instituțiilor politice actuale, pentru Sorin Antohi.

Cronică Literară vine cu Rugă de scriitor a lui Angelo Mitchievici, el având în atenție un gând foarte complex: rugăgiunea (și ceea ce reprezintă ea ca valoare de întrebuințare). Pretextul este cartea Ioanei Pârvulescu, Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor. ,,Autoare pune în joc nu doar literatura, cât și biografiile literare, face să radieze acel nucleu al rugăciunii într-o existență, caută vibrația ei, spre exemplu în pathosul cioranian ,,pe culmile disperării“ injectat de anxietatea și sentimentul provizoratului trăit de generația criterionistă, de micimea Dumnezeului ionescian dintr-un univers al păpușilor cu cap de tărâțe, sau în cumințenia domestică a menajului arghezian...“ Iată și câteva nume ale celor ce-și exprimă un anumit tip de temeri, speranțe, tatonând invocarea, în încercarea de a comunica dincolo de obișnuințe, poate din perspectiva unei intuiții, pe care autoarea o crede emoțională, a faptului că ceremonia acționează ca un smalț; e vorba de Homer, Platon, Lucrețiu, Vergiliu, Seneca, Epictet, Shakespeare, Pascal, Goethe, Lamartine, Tolstoi, Dostoievski, Rilke, Karel Capek, Kazantzakis, Thomas Mann, Jan Koneffke, Toni Morison; în definitiv, în viață e nevoie și de ceva simbol, scriitura fiind, vorba lui Kafka, ,,un mod simbolic de a invoca spiritele“.
Un profil literar, sub titlul Altul, același – Leo Butnaru la 70 de ani, conturează Anastasia Dumitru. Extrag câteva amănunte, Leo Butnaru fiind și președintele Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România: ,,Poet, prozator, istoric literar, eseist și traducător, este printre puținii scriitori basarabeni cuprinși în Istoria critică a literaturii române, 5 secole de literatură, pe care Nicolae Manolescu nu îi consideră ,,depășiți“ ori ,,defazați“.

Secțiunea Poezie debutează cu UN POET, UN POEM, invitați fiind Eugen Uricariu, Marian Drăghici, Vasile Dan. Medicii Scriitori s-au oprit asupra poetului Dan Ioan Nistor, doctor stomatolog, beneficiar al unei succinte prezentări din partea redacțieiși a unui spațiu generos pentru grupajul de poeme. Proza scrută poate fi citită avându-i ca autori pe Ioan Florin Stanciu, Olimpiu Nușfelean, Gheorghe Filip și subsemnatul. Din literatura universală Slavomir Gvozdenovici și Lucian Alexiu traduc un amplu poem al unuia dintre cei mai importanți scriitori sârbi din ultima jumătate de secol, e vorba de Matija Beckovic, din care citez: ,,Când ajungi în oricare oraș/ Iar în oricare oraș se ajunge foarte târziu/ Când ajungi foarte târziu în oricare oraș/ Dacă întâmplător acest oraș va fi Valjevo/ Vei ajunge cu pasul care are acel ecou dublu/ Al tău și ecoul și al altcuiva/ Care călătorește cu tine...“
Cu tapiserii ale anotimpurilor și picturi pe pânză ilustrează revista artistul plastic Victoria Caraiman Pastusch.

METATEXTUL decurge din lecturile lui Titi Damian asupra cărții lui Ion Fercu, Prin subteranele dostoievskiene, un volum masiv, de 624 de pagini, format A4, cu cinci postfețe. Cucerit de anvergura scriiturii și de unicitatea ei în spațiul cultural românesc dar și universal, cronicarul mărturisește: ,,Cred că Academia Română s-ar simți onorată să ia act de un asemnea demers, premiindu-l. Nu mai vorbesc de replica Rusiei, la monumentul de cultură ridicat de autor genialului Feodor Mihailovici Dostoievski.“ Iată o recomandare pentru o lectură, măcar din curiozitate... Binecunoscutul istoric literar, Nicolae Scurtu aduce, prin Inscripții dobrogene, Știri noi privitoate la biografia lui Panait Cerna, cernute din epistolele purtate de poet cu avocatul și publicistul I.N.Drăghici, unul dintre avocații care au întocmit și susținut cu succes, în fața Comisiei pentru acordarea drepturilor politice în județul Tulcea, precum și din amintirile acestuia, să i se recunoască statutul de cetățean român, știut fiind faptul ,,că la 11 aprilie 1877 era locuitor dobrogean supus otoman.“
Eseistul Gabriel Rusu încheie ultima versiune a paginilor de migăloasă analiză a unei istorii literare constănțene, trăită în demnitatea profesiunii literelor la revista TOMIS, reunite sub titlul Gramatica rememorării Îndreptar de întâmplări, personaje și întâlniri, volum masiv, de peste 400 de pagini, lansat zilele trecute, în prezenșa unora dintre personajele cărții, la Biblioteca I.N.Roman.
Tulcea cultural-literară își atribuie prezența datorită poeților Ioan Gheorghiță și Bogdan Pascal, din ultimul și citez: ,,Vine iubirea cu talionul peste mine:/ inimă pentru inimă,/ cum te-am văzut pentru cum m-ai văzut/ cum te-am ajuns, cum m-ai ajuns...“
Cu o interesantă expunere despre Simbolistica și utilitatea cheilor în lumea antică romană revine, în paginile de cercetare arheologică, Radu Petcu. ,,Începând cu lumea antică romană, spune autorul, cheile au căpătat un simbol cultural aparte, fiind asociate cu statutul și condiția socială pe care un individ le deținea. Fabricate individual, pentru fiecare încuietoare, este foarte puțin probabil ca romanii să fi renunțat la o cheie în stare bună de funcționare, decât dacă nu aveau un duplicat.“ În adolescență am fost cât pe ce să inventariez imediatul farmec al unei chei în plus; un prieten îmi dăduse într-o seară două chei, de la curte și casa în care nu locuia nimeni. Nici azi nu am aflat cum tocmai atunci maică-sa a observat absența lor, astfel că la puțin timp am auzit-o bătând în ușă, întrebând cine e acolo. Acoperit de un potop de sudălmi am ieșit însoțit de o fată. Despre ilustra mea perplexitate, ce să mai spun?

Constantin Cheramidoglu nu crede în gloria întemeiată pe o funcție politică electivă, cum nici eu, de altfel. Din pagini de arhivă jurnalistică a anilor 1893, 1908-1939, desprinde imaginea publică a câtorva edili ai Constanței, cum ar fi Mihail Koiciu, Cristea Georgescu, George Boteanu, Titus Cănărău, Teodor Nicolau. ,,Activitatea primarilor era tot timpul în atenția presei locale, chiar dacă ea se considera neafiliată politic, iar unii dintre redactori erau și membrii în consiliul local“, spune autorul. Iată ce nota, de exemplu, Gazeta Dobrogei, în 1899, despre dezinteresul și lipsa de eficiență a edililor urbei: ,,Acum se țin consilii, se convoacă des comisiunea specială, se fac proiecte peste proiecte și se plătesc diurne mari, în fine se aruncă mulți bani, dar nimic pozitiv nu iese din concepțiunea edililor noștri. Cine nu știe, că primarul nostru, d.Titi Schima, își petrece timpul – două săptămâni la București, una la Constantinopol, alta aiurea – și abia 2-3 săptămâni pe lună face act de prezență la Primărie? Cine nu știe, de asemenea, că ajutorul de primar calcă pe urma șefului său, a luat-o de la început cu concedii lungi și plimbări!“ Desigur, e loc pentru toată lumea sub soare, doar că unii preferă umbra. Iar etichetele, când în cauză se află primarii, nu pot spune că sunt în mod intenționat depreciative. Chiar dacă interpelarea adjectivă pare că-i obosește, ea nu-i aruncă înapoi. Dar adjectivele laudative, de gâdilare narcisistă nestăvilită? Nu inspiră ele teamă? ,,Nu există decât un mod de a lăuda: inspirându-i teamă celui lăudat, făcându-l să tremure, silindu-l să se ascundă cât mai departe de statuia ce i se înalță... Ce noimă poate avea o pledoarie care nu chinuie și nu deranjează?...“ Cam în acești termeni vorbește Cioran despre caracterul unui compliment și înglodarea lui în discuții publice.

În alți termeni am vorbit eu despre versiunea curentă a acestei reviste din grădina lui TOMI. Ca și în teologie sau poetică, începutul poveștii este și povestea începutului. EX PONTO este o experiență culturală pe care nimeni dintre fondatorii ei n-a ales-o din vanitate. Ea niciodată nu-l va ascunde, oricât de frumoasă ar fi demonstrația euclidiană a infinității siderale, pe omul care povestește, molipsit fiind, cum s-ar spune, de o anume delicatețe a epidermei literelor, silabelor, cuvintelor...
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CAZUL NAVEI -FARAH- LA INDIGO
scris de Lucian Cristea
Se spune că e bine să înveți câte ceva din pățaniile și întâmplările trecutului. Bineînțeles, dacă nu îți este lene. În na(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii