Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
100 de ani de alegeri democratice românești

100 de ani de alegeri democratice românești(177)

Pentru prima dată la noi în țară ca o primă experienţă populară a democraţiei în spaţiul politic românesc au fost alegerile parlamentare din 2-9 noiembrie 1919. Atunci s-a organizat primul scrutin din istoria ţării.

Au participat locuitorii tuturor provinciilor româneşti. Acest nou Parlament a legalizat actele Marii Uniri.

Putem considera că acesta este momentul fondator al statului național unitar român.

 

„Toţi cetăţenii români majori vor alege prin vot obştesc obligatoriu, egal, direct şi secret, şi pe baza reprezentării proporţionale un număr de deputaţi proporţional cu populaţia“. Cam dificilă și tare scrâșnită formularea deși venea cu o grămadă de noutăți de tot felul. Așa ceva se preciza în decretul-lege din 16 noiembrie 1919 dat imediat după Marea Unire. În continuare nu aveau drept de vot femeile, militarii și cei din magistratură. Puteau vota cei care aveau peste 21 de ani pentru parlamentarii din camera deputaților și cei care aveau peste 40 de ani pentru alegerea senatorilor.

Înainte de primul război, cel din '916, țăranii votau și ei dar doar printr-un fel de reprezentanți.

Acum campaniile electorale devin mai grele pentru că 80 % dintre alegători fiind la țară trebuia să mergi și pe la ei să te cunoască și să te voteze.

Acum apar binecunoscutele promisiuni și minciuni electorale. Facem drumuri, facem poduri, facem de toate.

După cum vă așteptați, numai ceilalți, adversarii politici, erau hoți și bandiți. Pe vremea aceea votul era obligatoriu.

Întrucât amenzile erau mari, toată lumea se prezenta la vot și cam unul din trei punea ștampila pe prima căsuță care evident era a guvernului.

Regele Carol Întâiul a dispus ca o dată ce cădea un guvern să se dizolve și parlamentul. Așa că, după cum bine știți, pleacă ai noștri, vin ai noștri. Toată lumea știa că dacă guvernul organiza alegerilor el avea grijă ca de fiecare dată să și câștige alegerile pentru noile locuri în parlament. Guvernul încă la putere îi punea pe ai lui prin administrațiile locale care apoi organizau alegerile în așa fel ca să fie siguri de izbândă.

La noi nimic nu se schimbă, nimic nu se înlocuiește. Mergem la vot dacă vrem și votăm cu cine se oferă.

Asta avem, asta votăm.

Știe cineva pe unde umblă viitorul Primar de la Constanța?! Vrem și noi să îl cunoaștem mai devreme, să îl privim în ochi, să vedem din timp ce fel de om este.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

POVESTEA UNEI MIRESE PE CARE NU O FURĂ NIMENI
scris de Lucian Cristea
Din ce în ce mai mult, în ultima vreme, furatul miresei de la nuntă se dovedește a fi un obicei plictisitor și păgubos! Am spus “p(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii