Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
Hora Unirii – reiterată în municipiul Medgidia

Hora Unirii – reiterată în municipiul Medgidia(243)

Astăzi, întreaga țară sărbătorește 161 de ani de la unirea Principatelor Române. La 24 ianaurie 1859 s-au pus bazele unui stat național unitar român, prin unirea Moldovei cu Țara Românească și alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza în ambele principate. Cu această ocazie, Primăria Municipiului Medgidia a organizat o serie de manifestări pentru a marca importanța acestei zile.

Alături de cetățeni, la eveniment au participat: edilul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, comandantul garnizoanei Medgidia, colonel Eugen Călin, oficialități civile și militare. Evenimentul a început cu intonarea imnului de stat, după care, trupa de teatru ,,Hai cu noi” a prezentat sceneta actului de la 24 ianuarie - ,,Moș Ion Roată și Unirea”, în regia lui Laurențiu Vlad. Momentul teatral a fost urmat de un colaj de dansuri susținute de Ansamblul ,,Pandelașul”.

Toți cei prezenți în Piațeta Decebal au intrat în tradiționala horă a unirii, pentru a încheia cum se cuvine această sărbătoare.
 

La mulți ani, români!
La mulți ani, România!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

DE LA COMISARUL CATTANI LA COMISARUL VERMOREL...
scris de Lucian Cristea
Horia Constantinescu, (fost)șeful peste cei care se laudă că asigură protecția consumatorului, e bântuit de regrete și dă semne că(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • Acces rutier îmbunătățit în Campusul Universității „Ovidius” din Constanța
  • LINGURIȚA UNIVERSALĂ A UNUI PREAÎNALT NECONTAMINAT
  • VRABIE A PRELUAT MEDGIDIA PE BUTUCI. ACUM O MODERNIZEAZĂ CU SUCCES!
  • POLITICĂ ȘI FRĂMÂNTĂRI SIMANDICOASE - Începuturi cu dichis (III) - Mazăre și Meleșcanu, un fel de căsătorie care începe cu un divorț
  • Brâncuși al nostru