Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
A ÎNNEBUNIT LUPOAICA (II)  RANFLUAREA

A ÎNNEBUNIT LUPOAICA (II) RANFLUAREA(998)

S-a tot vorbit prin târg că Vergil Chițac va prelua conducerea PNL Constanța! Dar fără argumente și fără vreun merit anume. Doar așa pe ochi frumoși și pentru că se bucură de susținerea unor personaje influente de la București! A ajuns PNL mantaua de ploaie a celor care vor să își încerce norocul la alegerile locale! Mai este un domn care bate scările la sediul central al PNL de la București și care ignoră conducerea județeană a partidului. Domnul în cauză se numește Ovidiu Cupșa și se prezintă ca fiind principalul favorit în cursa pentru fotoliul de primar la Constanța. Nu servește disciplină de partid! Din când în când, ne transmite câte un mesaj prin intermediul televiziunii lui Comănescu. De urmărit mimica extrem de haioasă a moderatorului! Deocamdată, a reușit să se descotorosească de Vergil Chițac în ce privește candidatura la alegeri sub sigla PNL. De bună voie și nesilit de nimeni, oare?, amiralul a trecut la “independenți”, ceea ce, după părerea mea, nu reprezintă un motiv de bucurie pentru domnia sa. Dar luptele interne continuă pe holurile PNL de la București și în curtea regelui ranfluărilor rapide. Așa se face că s-a ajuns foarte repede de la Tutankamon, vezi cazul Bueno, la mediul politic îmbâcsit cu de toate și la formele sale abjecte de luptă. Cine sapă mai repede groapa celuilalt? Asta-i deviza luptei de clasă în actuala campanie electorală. 

Dezbaterea moțiunii de cenzură ne-a convins pe cei mai mulți dintre noi că pesediștii, unii dintre ei, nu au depășit stadiul de primitivism în politică… Am zis ca o paranteză chestia asta. Din păcate, politicul își bagă peste tot coada, generând confuzii și noi stări conflictuale. Fac trimitere exact la scandalul cu șantierul deschis lângă lupoaică. De aia a și ajuns în halul în care este... “A înnebunit lupoaica!”

Intru direct în subiect. De ce nu sunt lăsați în pace cei care sunt abilitați să decidă cât e pagubă și cât este influența politică a drobului de sare în această poveste arheologică! Sigur, ca imagine, i-a picat bine “lanțul uman” domnului candidat Vergil Chițac! Un protest corect și bine organizat a fost, din păcate, obturat de prezența acestuia. O prezență care a dat naștere la diverse suspiciuni în legătură cu pretinsa sa independență. Răscolit de remușcări,după ce a realizat efectele politicului, Ion Stelian a declarat cu gura păcătosului: “Nu ne interesează să atacăm un partid anume-(!!!)” Îmi vine în minte strigătul de luptă al japonezilor, TORA! TORA! TORA! Și eu care credeam că nu este posibil așa ceva, nu că NU NE INTERESEAZĂ !Măcar din bun simț! Și dacă “ne interesează” sau “ne deranjează”, ce se întâmplă?

Păi, ce avem noi aicea? Morminte arheologice pretins distruse sau poligon pentru demonstrații politice de forță! Zice Ion Stelian; “Nu ne interesează să atacăm un partid anume!” Și lasă loc de întors cât să îți bagi mințile în cap... Un adevărat exemplu de înalt civism! Un civism mult mai înalt decât catargul lui Claudiu Palaz, un alt erou al urbei noastre...Căci suntem sortiți să avem parte numai de eroi!

Am reactivat o mai veche tradiție. Plăcerea de a săpa. Eu te sap/Tu mă sapi. Dar nu este suficient. Și noi toți împreună ne săpăm! Câtă veselie pe unii! Tu pe cine sapi? Vergil Chițac, de pildă, sapă la rădăcina PNL Constanța! Nu era oare mai simplu să ranflueze partidul! Era, dar ce te faci cu sabotorii! Se laudă peste tot că o să preia conducerea PNL Constanța! Asistăm parcă la o scenă din filmul “Evadatul”. Săpăturile arheologice din ultima vreme au scos la lumină câteva vestigii de o valoare inestimabilă, după cum susțin colecționarii de pietre de moară. Unele dintre ele, de fapt,dintre cele mai valoroase, ne prezintă doi oameni de stat stând la sfat, deși par a fi nervoși... Cu ajutorul celor de la Evidența populației, am reușit să-i identificăm. Unul este Tutankamon, celălalt Vergil Chițac, veșnicul pretendent la postul de primar al orașului Constanța! Și nu sunt la sfat, ci la priveghi! Stau amândoi la căpătâiul spiritului civic care și-a dat recent duhul la doi pași de lupoaică. Și acum cei doi au organizat un priveghi.

Lăudabilă inițiativa celor care au organizat recent un lanț uman pentru protejarea parcurilor arheologice. Dar ce căuta acolo Vergil Chițac? S-a pus el moț în fruntea lanțului! Ca să ce? Ca să ne convingă domnia sa că e încă pe cai mari, alături de care obișnuiește să bea câte o bere... Și-a schimbat din mers tema campaniei sale electorale? A trecut la oale și ulcele? La faraoni? O caută pe Cleopatra cu lopata? Fac unii în continuare din țânțar armăsar și-l hrănesc cu jăratec! ​A înnebunit lupoaica! Pur și simplu nu realizează cum poate face Vergil din țânțar armăsar! Nu de alta, dar, vara, în zona peninsulară, la câți țânțari sunt, lupoaica ar putea strânge cai cât pentru o herghelie întreagă!

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii