Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
CE VRĂJI MAI PUNE LA CALE CATTANI DE COSTINEȘTI ?

CE VRĂJI MAI PUNE LA CALE CATTANI DE COSTINEȘTI ?(840)

Ca recuzită, domnului Horia Constantinescu i s-ar fi potrivit mai bine ținuta și renumele de comisarul Moldovan, care purta și pălărie. Vara e bună, te ferește de insolație. Părerea mea.

Vă mai aduceți aminte cum a debutat pe scena politică constănțeană? Incoruptibil, neîndurător și rece. În ipostaza de inspector șef la Protecția Consumatorului, trântind de pământ cu toată fauna expirată din galantarele unor negustori necinstiți, spunea domnia sa, dacă nu cumva erau niște figuranți… După fiecare bușitură, le sărea chipiul cât colo! Faunei cu termenul de valabilitate expirat, nu negustorilor.

A urmat dramoleta cu gestul sinucigaș de a se arunca în fața unui microbuz încărcat full cu călători. Din fericire, i-au ținut frânele! Anna Karenina nu a avut norocul lui! Am spus că Horia și-a făcut debutul pe scena politică. Păi, în realitate, după cum s-a și dovedit, era săgeata PSD, după modelul unui cunoscut trăgător cu arcul după mere.

Controalele efectuate de domnia sa pe litoral, care se derulau numai și numai în prezența televiziunilor de pretutindeni, s-au dovedit a fi veritabile spectacole de sunet, pentru că s-au găsit și păsări vii, și lumină, pentru că unii pești congelați aveau niște sclipiri ciudate în verde. Până la Horia Constantinescu, nimeni din breasla sa nu a făcut atâta tămbălău la fiecare control efectuat!

În primul an de activitate, a negat tot timpul cu vehemență existența vreunei legături între domnia sa și PSD! Și, ca atare, nu face politică! Nu făcea politică, dar le servea mingii la fileu pesediștilor pe post de săgeată! De pildă, i-a asigurat paza lui Dragnea la ieșirea din Tribunal, episod pus pe seama simțului său civico-obștesc. Tămbălău, tămbălău, dar cu cap, pentru că notorietatea dobândită de pe urma expulzării raței cu portocale era împărțită egal între domnia sa și PSD.

Cu zestrea de imagine agonisită, înțeleg că Horia Constantinescu, alias Cattani, s-a autosuspendat din funcția de mare șef al OPC Constanța! Nu dintr-un exagerat simț autocritic, nici pentru că îl mustră conștiința la gândul că s-a jucat cu speranțele unor constănțeni, care chiar au crezut că i se spune Cattani pe bune și pe merite deosebite. Domnul Constantinescu și-a “securizat” postul și acum se pregătește să candideze ca independent la alegerile locale pentru șefia Primăriei Constanța! Nu este oare mult prea mult pentru o săgeată, chiar dacă este devotată?

Nu vreau să fac pe profetul, aurul și ghicitoarea Omida, dar, încă din primul an de activitate zgomotoasă, am atras atenția că domnul de la Protecția Consumatorului țintește Primăria Constanța! La un moment dat, dacă vă aduceți aminte, chiar a luat cu asalt Primăria, dar, până să vină el, aproape tot personalul o tulise! Ca să nu se spună că a venit degeaba până la Primărie, a testat cu vocea lui groasă starea decibelilor de pe holuri, stând într-o poziție cocoșească și slobozind strigăte de genul “Olariolario”. Testul său nu a avut nici o relevanță, deoarece ecoul nu i-a răspuns la nici un “Olario”, ceea ce înseamnă că demonstrația sa s-a stins fără ecou…

După logica mea, eu cred că va juca rolul de iepuraș de lux. Ca să nu bată la ochi, deși lumea nu este proastă. Ceea ce presupune o despărțire formală de PSD. Horia Constantinescu nu poate sta departe de PSD. Toate rădăcinile sale acolo sunt. Chiar dacă am avut cu domnia sa mai multe dispute, nu pot să nu recunosc că a pus, timp de mai bine de doi ani, în mișcare o cacealma bine gândită.

Acum, spectacolul de sunet și lumină regizat de Horia Constantinescu s-a încheiat sub semnul unui apus de soare. Dacă ar fi fost comisarul Moldovan și nu Cattani, i s-ar fi potrivit finalul cu expresia “I-am ciuruit!”

Sunt curios ce scenariu pune la cale pentru ziua alegerilor locale!
 

 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CARANTINĂ POLITICĂ. DRAGOMIR, IZOLAT ÎN PSD!
scris de Lucian Cristea
La postul de televiziune “Ranfluarea TV”, scuzați, Dobrogea TV, apar, de când cu alegerile locale, tot felul de personaje tragice, in(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii