Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
LINGURIȚA UNIVERSALĂ A UNUI PREAÎNALT NECONTAMINAT

LINGURIȚA UNIVERSALĂ A UNUI PREAÎNALT NECONTAMINAT(528)

PreaÎnaltul, nu se știe cât de înalt este el, Tomitanul ne-a prezentat, în plină epidemie, prototipul linguriței universale. Lingurița universală este creația tehnico-științifică a mult prea înălțimei domniei sale, renumit pentru zgârcenia sa, pe care unii o cataloghează, în mod eronat, drept cumpătare.

Lingurița universală, după cum lesne se poate deduce, prezintă numeroase avantaje și caracteristici pozitive cum îi stă bine unei unelte bisericești. Să trecem câteva dintre ele în revistă.

Este multifuncțională, când lingură, când furculiță, după stările de necesități. Poate fi folosită în același timp la botezuri, cununii și înmormântări prin transmiterea ei din mână în mână de la cel mai mic până la cel mai mare. Sau, pentru stabilitate, direct din mâna Tomitanului... 

Nu știu dacă încape atâta lume în biserică la aceeași oră! Tomitanul se mișcă foarte repede, totul depinde însă de poziția “cu gura căscată” pe aceeași linie în care se plasează enoriașul...

Gura mare ca la dentist, capul sus, privirea largă spre cer și ochii închiși când înghiți, bisericosule! Dar mai contează oare ce înghiți? Sau dacă înghiți din produsul oferit și ce a rămas de la celălalt enoriaș! Contează foarte mult dacă vecinului îi plouă în gură... Dacă aici, într-un loc sfânt, nu ne înțelegem între noi...

Asta este, în primul rând, menirea linguriței universale. Să ne unim în cuget, suflet, salivă și grupă sanguină! Depinde cât de repede înghite fiecare dintre noi microbii …Că tot fac unii scandal că nu sunt măști suficiente! La ce bun? Lingurița universală are două fețe și poate fi linsă pe ambele părți, pentru că este imună la microbi și alte chestiuni de acest fel. Două fețe, toate la fel.

Toată lumea a asistat, zilele trecute, la demonstrația de forță făcută de PreaÎnaltul Tomitanul, care a săturat cu lingurița lui universală căteva sute de credincioși. Trecută prin atâtea guri flămânde, lingurița universală a reușit ceea ce nici un guvern nu a izbutit. A pus pe fugă virușii din China și din alte țări prietene!, unele chiar frați și surori!

Strânși uniți în jurul linguriței universale, credincioșii au băgat groaza în viruși printr-o metodă generalizată prin care o mână o spală pe alta...Nimeni nu s-a gândit ca în timpul împărțelii să mai clătească și lingurița din când în când! Cât despre spălatul repetat pe mâini, am înțeles că erau ocupate cu făcutul crucii! Și, atunci, de ce vă mirați că virușii au tulit-o în număr foarte mare!

Lingurița universală i-a scos pe unii dintre credincioși în stradă și i-a împins să meargă la biserică! În caz de necesitate, lingurița universală poate fi folosită ca teatru de luptă împotriva virușilor.

Și cum luptă Tomitanul? Crezându-se nemuritor și rece, prin sfidarea stării de urgență și a tuturor regulilor impuse de autorități. La noi, în America, în Europa, indiferent de religie. Am spus “La noi?'
La noi, categoric, nu!

Lingurița universală ilustrează primitivismul celor care ignoră pericolele la care se expun pentru a demonstra că sunt protejați de Dumnezeu. Nu au decât să-și cultive teribilismul pe propria lor piele și să nu profite de naivitatea celor care spun că virușii sunt o invenție!

De ce nouă ne dă PreaÎnaltul să mâncăm cu lingurița și dumnealui mănâncă cu lingura! De ce dumnealui are și noi, nu? De ce în cazul dumnealui totul este universal valabil iar la noi totul este de unică folosință? Întreb și eu, pentru un prieten speriat după ce a aflat cu ce a mâncat!
 

Comentarii

Constantin Cump?n?
20-03-2020
De la întronarea sa ca arhiepiscop al Tomisului (anul 2001), Teodosie (venit de la București la Constanța cu numele ȘPAGOVEANU) a produs numai RĂU atât oamenilor, cât și orașului, fiind implicat în nenumărate și dezonorante fapte ce l-au compromis și l-au decăzut definitiv din rangul (nemeritat) pe care îl deține în ierarhia BOR, din calitatea de păstor al unei turme de credincioși, dar, mai ales, din cea de OM. Din cauza acestui individ și în semn de PROTEST și REVOLTĂ față de faptele lui ticăloase, am fost nevoit să mă autosuspend din cadrul B.O.R. (vezi aici: http://timpul.info/articol/17818/in-semn-de-revolta-si-protest-un-jurnalist-constantean-s-a-autosuspendat-din-bor.html).
Constantin Cump?n?
20-03-2020
Acest ipochimen este o figură sinistră a ortodoxiei, toate faptele sale sfidează credința, majoritatea celor 10 porunci, canoanele, dar și codul penal. Ascensiunea sa a avut la bază (numai) banii și relațiile pe care le-a cultivat și pe care le-a speculat. A schilodit destine de oameni, a furat, a jignit, a umilit, a batjocorit. Este blestemul orașului Constanța și ale oamenilor de bună credință. Este un dușman al credinței, un antihrist. Locul lui nu este printre oameni, el trebuie alungat și izolat. Numele lui trebuie șters din evidențele B.O.R. și uitat. Îmi asum în totalitate aceste afirmații, pe care le-am dovedit în nenumărate rânduri scrise atât în paginile din publicatia online TIMPUL.info, cât și și în REZISTENTA.ro. AMIN.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

AU ALES SĂ SALVEZE VIAȚA ALTORA !
scris de Lucian Cristea
Am primit câteva rânduri din partea mamei uneia dintre cele 16 asistente medicale eroine, despre care am avut onoarea să scriu, recent, (...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Acces rutier îmbunătățit în Campusul Universității „Ovidius” din Constanța
  • LINGURIȚA UNIVERSALĂ A UNUI PREAÎNALT NECONTAMINAT
  • VRABIE A PRELUAT MEDGIDIA PE BUTUCI. ACUM O MODERNIZEAZĂ CU SUCCES!
  • POLITICĂ ȘI FRĂMÂNTĂRI SIMANDICOASE - Începuturi cu dichis (III) - Mazăre și Meleșcanu, un fel de căsătorie care începe cu un divorț
  • Brâncuși al nostru