Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
Banca Națională a României este implicată împreună cu guvernul, autoritățile publice și sistemul bancar în vederea limitării efectelor negative ale pandemiei de COVID-19

Banca Națională a României este implicată împreună cu guvernul, autoritățile publice și sistemul bancar în vederea limitării efectelor negative ale pandemiei de COVID-19(233)


În contextul evenimentelor recente cauzate de noul coronavirus 2019 (COVID-19), Banca Națională a României (BNR) a întreprins un set de măsuri pentru a sprijini eforturile autorităților publice și ale sistemului bancar de a limita efectele crizei asupra economiei naționale.

În primul rând, BNR a luat toate măsurile necesare pentru a asigura, în continuare, buna funcționare a sistemelor de plăți și de decontare în monedă națională, în vederea desfășurării, în condiții normale, a tranzacțiilor comerciale și financiare, indiferent de evoluția situației cauzate de pandemie.

De asemenea, BNR monitorizează și analizează permanent evoluțiile interne și internaționale, precum și impactul pandemiei de COVID-19 asupra piețelor financiare și economiei naționale, fiind pregătită să asigure stabilitatea necesară în condițiile date, precum și lichiditatea sistemului bancar, pentru buna funcționare a finanțelor publice și a economiei reale. Finanțarea curentă a cheltuielilor publice (salarii, pensii, cheltuieli sociale, investiții, etc.) este prioritară. În cazul unei cereri crescute din partea populației, BNR va asigura băncilor fluxuri neîntrerupte de numerar pentru toate operațiunile, inclusiv cele de lichidități pentru bancomate. Clienții bancari au acces deplin la banii disponibili în conturile lor, indiferent că aleg să retragă sume de la ATM-uri, să opereze tranzacții bancare sau, dacă este necesar, să se deplaseze la sucursalele și agențiile băncilor.

Pentru a evita, totuși, contactul fizic direct și deplasările care nu sunt urgente, BNR recomandă efectuarea operațiunilor bancare, pe cât posibil, prin intermediul mijloacelor moderne de plată disponibile, precum cardurile sau plățile online. În această perioadă, cele mai multe instituții financiare au luat mai multe decizii pentru a proteja sănătatea clienților și a angajaților, asigurând în același timp continuitatea operațională a activității. Aceste măsuri sunt în concordanță cu indicațiile autorităților publice de a respecta distanțarea socială și izolarea preventivă, ținând cont de circumstanțele actuale excepționale.

BNR acționează și susține în totalitate demersurile sistemului bancar, de sprijinire a persoanelor fizice și companiilor afectate de criză, prin modalități adecvate, de la caz la caz, de ușurare a ratelor la creditele în curs și de facilitare a accesului la noi linii de finanțare. BNR pregătește modificări adecvate ale regulamentelor bancare prudențiale, în concordanță cu recomandările europene și internaționale pentru această perioadă, urmărind, totodată, și menținerea în limite acceptabile a bonității instituțiilor financiare și a clienților nebancari (companii și populație).

 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

AU ALES SĂ SALVEZE VIAȚA ALTORA !
scris de Lucian Cristea
Am primit câteva rânduri din partea mamei uneia dintre cele 16 asistente medicale eroine, despre care am avut onoarea să scriu, recent, (...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Acces rutier îmbunătățit în Campusul Universității „Ovidius” din Constanța
  • LINGURIȚA UNIVERSALĂ A UNUI PREAÎNALT NECONTAMINAT
  • VRABIE A PRELUAT MEDGIDIA PE BUTUCI. ACUM O MODERNIZEAZĂ CU SUCCES!
  • POLITICĂ ȘI FRĂMÂNTĂRI SIMANDICOASE - Începuturi cu dichis (III) - Mazăre și Meleșcanu, un fel de căsătorie care începe cu un divorț
  • Brâncuși al nostru