Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
CERUL. TATĂL NOSTRU CARE EȘTI ÎN CERURI...

CERUL. TATĂL NOSTRU CARE EȘTI ÎN CERURI...(1103)

Iubesc cerul pentru că nu are frontiere. Când eram tânăr, obișnuiam să stau întins pe plajă și să privesc cerul senin purtător de albastru de Voroneț. Nu știu unde se poziționează pe cer infinitul, dar cred că sufletește, am trecut pe acolo. De ce spun asta? Pentru că, vara, pe nisipul fierbinte, cerul senin îmi transmitea o stare de liniște inegalabilă până astăzi cu o altă trăire…

În primul rând, eram liber cu adevărat...Numesc “liber cu adevărat”, starea în care nu ai grija zilei de mâine. Cred că atunci când m-am născut am deschis ochii direct spre cer. Dacă mă întrebați, legătura mea cu natura este cerul. Eu mă uit la cer ca într-o oglindă, doar că, nefiind vrăjită, nu pot vorbi cu nimeni. Nu vorbesc, dar înțeleg totul. Poate e mai bine așa. Ați văzut unde duc de cele mai multe ori vorbele grele...Cu două vorbe otrăvite bine ticluite și cu mult venin, destrami o prietenie de-o viață! Când am constatat din cauza cui s-a prăbușit construcția mea, cauza fiind o femeie, primul meu instinct a fost să mă uit la cer, sfătuitorul meu. Care a făcut un gest a lehamite și a concluzionat: “Pagubă în ciuperci!”. Atât și nimic mai mult. Urmeză singurătatea paralelă. Unul la un capăt, celălalt la celălalt capăt de tunel, precum luminița…

Nimic nu-i mai greu decât pribegia sufletească! Și, dacă zici că îți place muzica folk, cum nu ai aflat chestia asta până acum, străine? S-ar putea ca unii dintre voi să mă întrebe de ce îmi place așa mult cerul, când se știe cât de schimbător este el...Faptul că cerul este schimbător nu mă deranjează cu nimic. El nu este așa în esență, ca o latură de caracter...Omul schimbător, însă, e un dezastru, mai ales dacă ai ghinionul să-l și iubești…

Am avut, de pildă, un prieten, așa am crezut eu că îmi este, care m-a părăsit în toate momentele mele grele...Cum dădeam de greu, el dispărea și mă lăsa cu ochii la cer! De aceea, m-am obișnuit cu cerul, schimbător, doar că spun unii care vor să lovească în el. Cerul m-a anunțat primul de moartea mamei mele. Într-o seară, am sosit la Galați, am fost la spital să o văd, am stat două ore pe pat lângă ea, trăia, dar nu vorbea, și, a doua zi, dimineața, la ora șapte, am plecat spre Constanța...Imaginea pe care am văzut-o în acea dimineață de noiembrie nu am să o uit niciodată. Era o zi senină, cu soare și un cer cuprins parcă de flăcări! Arde cerul! Și, totuși, peste toate astea, un ger năpraznic! Nu am văzut niciodată un cer atât de roșu și bine delimitat, care m-a însoțit aproape tot drumul! În fapt, m-a protejat tot drumul! Când am ajuns acasă, m-au întâmpinat ochii plânși ai Claudiei...Am înțeles că mama murise pe drumul meu de la Galați la Constanța…

Abia atunci am înțeles că, de fapt, cerul, așa schimbător cum spun unii că este, a fost trist tot drumul...Aflase trista veste înaintea mea. De atunci, nu am mai văzut cerul în flăcări ca la marile incendii din Grecia. În acele momente triste din viața mea, când abia ieșisem din spital, am așteptat un telefon, UN TELEFON, de la prietenul meu, așa credeam eu...Murise mama! Și nu era o oarecare...Era mama mea care îl aștepta, când eram studenți, în fiecare vară, cu brațele deschise! Nu-i reproșez nimic. Vreau doar să punctez pentru naivii ca mine că nu există prietenie!

Cerul meu, spre care ne îndreptăm toți, nu-i așa, plecăm cu toții în ceruri, vă poate confirma. Când plâng de tristețe, nu de frică, ci de tristețe, mă uit spre cer. Recunoașteți că uneori procedați din instinct la fel. Strângeți pumnii și plângeți spre cer...Cerul este, după părerea mea, ultimul prag spre Dumnezeu. El știe înaintea tuturor ce ne este scris...Tatăl nostru care ești în ceruri…

Când îmi este dor de cei pe care i-am avut și i-am pierdut, mă întorc cu fața spre cer. De când am devenit prizonier în propria noastră casă, fac apelul de seară cu ei...Pe culoarul principal al cerului, ca o sală imensă de așteptare, sunt prezenți toți...De câte ori întind mâna să-i ating, măcar pe vreunul dintre ei, se pulverizează…

Când aveam 4 ani, la înmormântarea bunicii mele, în cimitir, stăteam pe vine pe marginea gropii și mă uitam fără să înțeleg prea bine ce se întâmplă în jurul meu...La un moment dat, o femeie m-a tras de acolo și mi-a spus: “Stai cuminte, bunica se întoarce imediat”. Nopțile trecute, în puținele mele ore de somn, am visat-o așa cum arăta ea înainte de a muri!

M-am liniștit. Așa cum mi-a spus femeia aceea, bunicuța mea s-a întors! Pe lumea cealaltă, 63 de ani ai mei, ca vârstă, fac cât o convorbire telefonică de 10 minute pe pământ. Acum,când scriu, ascult în lacrimi melodia “Cerul”, interpretată de Renato Zero. Așa striga și mama. “Vreau să mai trăiesc!” Aș fi vrut să stau de vorbă cu un condamnat la moarte înainte de a fi executat...Doar un singur lucru să îmi spună. La ce se gândește el pe marginea gropii comune înainte ca ucigașii săi să apese pe trăgaci?

Nu uitați, “Il cielo”, cântat de Renato Zero, acum, când cerul este mai aproape de noi! Vă este dor de un răsărit de soare romantic fix la ora stabilită? Vă recomand plaja de la Sulina și Cap Sounion ...Desigur, vara.
  

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii