Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
info utile
Procedura de înregistrare a deceselor, modificată!

Procedura de înregistrare a deceselor, modificată!(539)

În contextul instituirii stării de urgență în țara noastră și pentru limitarea contactului ofițerului stării civile cu prea multe persoane, au survenit o serie de modificări privind înregistrarea deceselor, în conformitate cu prevederile Decretului 195/2020.

Rudele/ aparținătorii defunctului nu trebuie să se mai prezinte la Serviciul Stare Civilă. Medicul sau persoana desemnată de la nivelul spitalului/unității medicale/serviciului de medicină legală/ medicilor de familie este cel care va transmite prin intermediul serviciului de poștă electronică securizată compartimentului de stare civilă din cadrul primăriei următoarele documente: certificatul medical constatator al decesului, actul de identitate al defunctului, în lipsa actului de identitate se va transmite dovada elberată de instituțiile competente.

Ulterior, ofițerul stării civile va transmite unității medicale, tot prin intermediul poștei electronice adeverința de înhumare/incinerare, document ce va fi înmânat aparținătorului defunctului. Cu această ocazie, i se va comunica și faptul că certificatul de deces se va elibera la încetarea stării de urgență.

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța a înștiințat toate unitățile medicale de pe raza municipiului. Întreaga procedură poate fi consultată pe http://www.primaria-constanta.ro/dlep/acasa .

Pentru informații suplimentare vă puteți adresa Serviciului Stare Civilă la următoarele numere de telefon:

0731-500128  și  0799-606130.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii