Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
PLIMBARE PRIN LANUL DE MACI

PLIMBARE PRIN LANUL DE MACI(417)

După o noapte de Înviere transformată într-o cursă pentru lumina sfântă, am revenit în pătrățica mea de acasă cu dilemele mele personale, nu puține la număr...Inamicul invizibil a reușit performanța de a goli bisericile de credincioși, situație care i-a afectat pe unii dintre noi… Într-o zi va goli pământul! A venit însă lumina sfântă de la izvoarele ei.

Aproape în fiecare zi de joi, când nu se țineau slujbe, mergeam, dimineața, la biserica din Topraisar. Mă împrietenisem cu îngrijitorul bisericii, omul cu cheile, care mă lăsa o oră închis în biserică. Era dorința mea. Când eram mic, îmi era frică să intru singur, deși bunicul meu era dascăl și mă lua des cu el la biserică! La Topraisar, am vrut să fac un test al fricii, pe care l-am trecut cu bine din prima încercare! Am luat două scaune și le-am pus în mijloc. M-am întins pe ele pe spate și am privit nemișcat bolta bisericii. Deși eram în plină vară, aproape că înghețasem prin părțile esențiale! Pe atunci, nu începusem să iubesc cerul, pentru că mama trăia. Cerului m-am închinat după ce mai întâi m-am înrolat în armata Domnului. Deocamdată, ca simplu băgător de seamă. Cerul este a doua mea biserică.

La Topraisar, am trăit cu senzația că toți sfinții și înaltele fețe bisericești se uită cu o curiozitate exagerată la mine, dar prezența mea acolo nu părea să deranjeze pe cineva anume, Dumnezeu fiind plecat la reședința sa de vară. Doar pe vreun sfânt mai fițos iritat poate de faptul că eu, un cetățean viu și nevătămat, mă așez pe poziția mortului înainte de termen. Când eram mic, repet, îmi era frică singur în biserică. Era suficient să aud în preajma ei tot felul de foșnete sau voci ciudate...De data aceasta, în interior, de unul singur, după ce am doborât frica, m-a cuprins o liniște totală... Parcă pluteam! Îmi amintesc că într-o zi chiar am stat de vorbă cu sfinții. E un fel de a spune, pentru că de fapt mi-am pus câte o dorință în dreptul fiecăruia...

Dacă vrei să-i cunoști bine pe domnii sfinți, trebuie să studiezi aprofundat la temelia bisericii din Topraisar, cea păstorită, până acum câțiva ani, de părintele Ștefan, mazilit de controversatul ÎPS! Cât a fost părintele Ștefan protectorul acestor locuri, am participat la aproape toate slujbele. Câțiva ani buni, vineri de vineri, duminică de duminică. Cum am ajuns aici? În urma unor teste medicale efectuate la Oradea, verdictul a fost unul mai mult decât dur: doar trei luni de viață! Atât mi-au spus medicii că mai am de trăit! Recunosc, abia atunci, împins de la spate de frica de moarte, am trecut pragul bisericii! Îmi amintesc că după prima “terapie religioasă”, pe drumul spre Constanța s-a iscat o furtună teribilă,care m-a obligat să trag pe dreapta. Ploua intens. Senzația mea era că biserica din Topraisar plânge cu lacrimi de maci! Lacrimile băteau în parbriz cu putere și fără să mă opun m-am lăsat năpădit de amintiri. M-am descătușat și am pornit ușor la drum, ca un șofer începător…

Vara, drumul de la Agigea până la Topraisar, cu maci pe o parte și pe alta, este o adevărată poartă a visării! Este greu să descrii paradisul în trei cuvinte! Paradisul simplu. În noaptea de Înviere, am văzut bisericile goale! Parcă aveam în fața mea o pictură grotescă cu vandali și incendiatori! Dar nu, nu era cazul! Toată noaptea am retrăit momentele de tristețe când biserica din Topraisar plângea cu lacrimi din maci, după plecarea forțată a părintelui Ștefan.

Roșul macilor de la Topraisar este unic. Ca și albastru de Voroneț. Ca și ochii iubitei mele, care mă poartă prin casă în spate ca pe un rănit în cel de-al doilea război mondial și nu se plânge nimănui! În biserica de la Topraisar ne-am unit destinele. Aproape de câmpul plin de maci. Era tot într-o zi de joi! Tot joi! A venit la mine și mi-a spus scurt: “Ai văzut ce frumos este afară, acum, în mai? Hai să ne cununăm religios!” De câte ori traversam locul meu preferat la pas prin lanul de maci treceam printr-o stare sufletească pe care nu am retrăit-o nicăieri și nici în alte împrejurări. Câtă frumusețe și sensibilitate pe un drum de maci și câtă tristețe afișau acum, bisericile goale, adică fără credincioși!

Într-o duminică, l-am convins cu mare greutate pe prietenul meu de atunci să meargă la biserică cu mine. Parcă era turbat, nu voia să audă de așa ceva, dar a mers...După slujbă, părintele Ștefan i-a spus: “După un an de zile, o să te întorci la mine mai puternic decât ești astăzi și însoțit de o fată blondă foarte frumoasă. La intrare în Topraisar, vei fi întâmpinat de un câmp de maci…” După exact un an de zile, în formula preconizată de părinte, ne îndreptam spre Topraisar! La un moment dat, prietenul meu, cât era el de dur și neîncrezător, a izbucnit în plâns, strigînd: “Uite macii!”

Am zâmbit. Părintele Ștefan pregătise totul din timp și în mare taină, ca în mai toate povestirile de dragoste, cu personaje cărora poți să le redai sensibilitatea și dragostea de oameni! Să încercăm să-i recuperăm! Să le mai dăm o șansă! Procedeul este simplu la început. O plimbare prin lanul de maci...
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PATRONUL DE LA MIO CAFFE SE CONSIDERĂ VICTIMA COLATERALĂ A UNUI CONFLICT POLITIC!
scris de Lucian Cristea
În viață, nu este suficient să stai liniștit în banca ta, cum am stat eu la semafor și, degeaba, a intrat unul cu un BMW în mine(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii