Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
ALERGÂND DUPĂ O STEA! STEAUA LUI CORNEL ANDREȘOIU...

ALERGÂND DUPĂ O STEA! STEAUA LUI CORNEL ANDREȘOIU...(868)

"A murit dirigul!"
La celălalt capăt al firului telefonic, cel imaginar, desigur, colegul meu Vasile Stelică respiră greu. Suntem într-un dialog al muților. Nu am mai primit o asemenea veste tristă de la moartea mamei mele! Întors dintr-o deplasare, i-am găsit pe ai mei într-o stare de agitație, Nu știau cum să-mi spună.

A murit dirigul!
Revăd automat în minte o secvență dintr-un film documentar care ilustrează dislocarea marilor ghețari care încep să se topească unul câte unul...De câte ori pierd pe cineva drag mie, am momente în care mor și eu câte un pic cu el...Și îl conduc până la frontieră ca pe un recrut, cu valiza într-o mână, care se gândește deja la ziua când va fi lăsat la vatră...

A murit dirigul!
Degeaba strig! Nu mă aude nimeni! Nici cerul! Și, Doamne, cât am scris despre el! Nici soarele! Se știe, Regelui Soare i-am fost cântăreț la curte...Acum se ascunde printre nori de mine! Toată lumea este ocupată cu războiul invizibil. Cui îi pasă de durerea mea?

A murit dirigul!
Dirigul este fostul nostru diriginte din liceu: profesorul Cornel Andreșoiu. Noi fiind clasa a IX-a C, Liceul Economic și de Turism Constanța. Cu dirigul se încheie cea mai frumoasă perioadă din viața noastră, a IX-a C. Anii de liceu. Fără dirigu, anii de liceu rămîn doar istorie! Până la moartea lui, reprezentau un permanent motiv de a ne întâlni cu profesorul nostru iubit. Cât de pregătiți am fi, toți pierdem examenul cu moartea! Diferența este dată de maniera în care pierdem acest ultim examen, cum ne comportăm.

Dirigul ne-a învățat că demnitatea contează indiferent în ce colț al universului ajungem. Sunt total răvășit. Nu mai înțeleg nimic! Eu știam că oamenii minunați nu mor niciodată! În cele din urmă, am înțeles. Oamenii minunați nu mor niciodată în sufletele noastre!Ale celor care îi iubim.

Mă pregătesc de despărțire. Ascult melodia Hallelujah, interpretată de Renée Fleming. La noapte, în primul meu vis, plec la Jurilovca. O să o rog pe prietena noastră Anfisa să mă ducă, la miezul nopții, în locul unde stelele ating pământul ca o mângâiere...

Aici, într-un peisaj selenar, am să caut steaua lui Cornel. Este ultimul său pas spre eternitate! Drum bun, profesore, prietene! De acum încolo, vom alerga după steaua lui Cornel!

 

Comentarii

IACOB VICTORIA
24-04-2020
A murit profesorul de franceză! A murit un OM! Un om pe care l-au iubit toți elevii Liceului Economic, elevi care au invățat atâtea lucruri frumoase , deosebite, de la dumnealui. A murit profesorul frumos, bun, și care avea mereu un zâmbet pe față . L-am revăzut acum câțiva ani, arăta atât de bine, era parcă neschimbat! Iși amintea cu mare drag de excursiile făcute împreună , iși amintea de mulți elevi cu care a discutat ,i-a sfătuit .Fară profesorul CORNEL ANDREȘOIU, într-adevar " anii de liceu rămân doar istorie"
Drum bun spre stele ,domnule profesor Cornel Andreșoiu!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
https://www.ctbus.ro/ConsultarePublicaTraseeConstanta/

Editorial

-TANȚA ȘI COSTEL-, NUME -DE COD-
scris de Lucian Cristea
Dacă s-ar fi introdus mai devreme noile reguli de funcționare a restaurantului din Medgidia care le poartă numele, Tanța și Costel(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii