Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
administratie locala
Piețele din Constanța au extins programul de funcționare

Piețele din Constanța au extins programul de funcționare(221)

Pentru a veni în sprijinul clienților cu vârste de peste 65 de ani, începând de miercuri, 29 aprilie, piețele agroalimentare din municipiul Constanța administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța vor avea un nou program de funcționare. Piețele vor funcționa după următorul program:

luni – sâmbătă: 07:00-20:00, duminică: 07:00 – 13:30. Excepție va face ziua de 1 Mai, când piețele vor fi închise.

Conform Ordonanței Militare nr. 10 / 27.04.2020, persoanele care au împlinit 65 de ani pot părăsi domiciliul pentru a face cumpărături de strictă necesitate doar între orele 07:00 - 11:00 și 19:00 – 22:00.

 

Constănțenii sunt rugați ca atunci când vin la piață să respecte recomandările autorităților, să desemneze o singură persoană din gospodărie care să facă aprovizionare și să își întocmească de acasă lista de cumpărături. În incinta piețelor, clienții sunt rugați să păstreze distanţa socială recomandată de 1,5 metri și să evite formarea grupurilor de persoane. Totodată, persoanele care nu au împlinit vârsta de 65 de ani sunt rugate să se deplaseze la piață în afara intervalelor 07:00 – 11:00 și 19:00 – 20:00. Îi sfătuim pe constănțeni să se aprovizioneze de la cea mai apropiată piaţă din zona de domiciliu, evitând astfel deplasările pe distanţe lungi.

 

De asemenea, casieriile RAEDPP vor fi închise vineri, 1 Mai. Pentru efectuarea plăților, RAEDPP pune la dispoziția chiriașilor și colaboratorilor metoda de virament bancar. Pentru efectuarea corectă a plății, este necesar să specificați detaliile plății (pentru ce este executat transferul: ex: plata chirie luna 03). Plățile pot fi făcute în următorul cont: Beneficiar: Exploatarea Domeniului Public și Privat RA; CUI: RO 2746784; IBAN: RO04BTRL01401202696755XX; BANCA TRANSILVANIA CONSTANTA.  

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

REVOLUȚIA PESCĂRUȘILOR LA MANGALIA
scris de Lucian Cristea
Când a fost declarat simbolul orașului Mangalia, pescărușul arăta impecabil. Edilii Mangaliei tinere și nobile de atunci l-au(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii