Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
Delta Dunării, destinația ideală pentru turiștii
care își doresc o vacanță în natură post-pandemie

Delta Dunării, destinația ideală pentru turiștii
care își doresc o vacanță în natură post-pandemie(7362)

Anul acesta, Delta Dunării este destinația ideală pentru turiștii care își doresc o vacanță în natură, cu măsuri de siguranță bine puse la punct, condiții de distanțare socială, gastronomie tradițională și trasee turistice de neuitat, evitând astfel teama unor potențiale riscuri ale unei călătorii cu avionul.

Delta Dunării este în prezent una dintre cele mai sigure destinații, fiind una dintre cele mai izolate, unice și protejate zone turistice din România, unde turiștii pot petrece vacanțe de neuitat în natură, ținând cont de activitățile de recreere specifice turismului deltaic: pescuit, plimbările pe canale cu bărcile deschide, traseele de caiac-canoe, plimbările cu bicicleta, birdwatching și nu în ultimul rând plajele sălbatice, mai puțin populate.

Industria ospitalității din Delta Dunării este pregătită să primească turiștii în condiții de siguranță, aceștia luând o serie de măsuri în acest sens pentru protejare turiștilor și a angajaților:

 - măști sanitare de protecție, pentru personal, dar și pentru turiști (cu toate că aceștia ar trebui să vină cu ele);

   - instruirea personalului pentru respectarea cerințelor de igienă și siguranță sanitară și folosirea de către personalul de curățenie în camere a unui echipament specific de protecție;

 - substanțe dezinfectante pentru diverse tipuri de suprafețe și dezinfectant pentru mâini, dotarea spațiilor comune cu dozatoare cu dezinfectant;

 - stabilirea unui orar clar, care să fie adus la cunostința turiștilor, a operațiunii de curățenie și dezinfectare zilnică a camerelor și spațiilor comune, timp în care turiștii trebuie să stea exclusiv afară sau să desfășoare alte tipuri de

 - activități de recreere out-door;

 - covorașe cu soluție de clor la intrările din camere;

 - înjumătătirea capacitatii de transport a barcilor, cu obligatia pasagerilor de a purta masca si manusi de protecție și dezinfectarea barcilor dupa fiecare excursie/transfer;

 - evitarea aglomerarii unitatii de cazare la check-in și check-out precum și la îmbarcare și debarcare, conform unui program prestabilit.

De asemenea, gastronomia deltaică bazată pe rețete tradiționale, poate fi servită direct în cameră, în balcoanele camerelor sau pe terasele proprii, în natură, unde peisajul este superb.

„Îi încurajăm pe turiști să viziteze Delta Dunării, un loc protejat unic în lume, unde natura completează măsurile de distanțare socială. Delta Dunării este una dintre cele mai sigure destinații pentru o vacanță în România post-pandemie, unde industria ospitalității este pregătită să primească turiștii în condiții de siguranță și unde turiștii pot practica un turism responsabil, lent, de vizitare, armonios îmbinat cu biodiversitatea, multiculturalitatea, tradițiile și gastronomia locală. De asemenea, pensiunile și hotelurile din Deltă au posibilitatea de a organiza servirea mesei la terasele proprii și, ce e mai frumos decât să servești masa în natură, în Delta Dunării.” a declarat Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD.

Echipa de Comunicare
AMDTDD

E-mail: asociatia_deltadunarii@yahoo.com
Mobil: 0744 358 114 - Cătălin Țibuleac, președinte AMDTDD

 

Despre Noi

Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării este o organizație neguvernamentală, cu personalitate juridică, înființată în luna aprilie 2018, cu scopul de a promova și de a dezvolta, pe termen scurt, mediu și lung, Delta Dunării și Dobrogea de Nord. Membrii asociației sunt: Consiliul Județean Tulcea; Primăria Municipiului Tulcea; Primăria Comunei Jurilovca, Asociaţia Comunelor din România – Filiala Judeţeană Tulcea, „Complex Delta” S.R.L; „Europolis” S.A. „Holbina – Trei Bibani” S.R.L.; „Primăria Comunei Crișan., Complex Cormoran; Complex Egreta Hidroturism; Asociaţia Eco Delta Dunării, formată din: Complex Green Village; Green Delta Tour S.R.L.; Touring Delta S.R.L.; Ibis S.R.L.; Descoperă Delta Dunării S.R.L.; Compania de Turism S.R.L. Ivan Patzaichin; Eden Travel Partener SRL; Hotel Delta Est – Sulina; Asociația operatorilor din agricultura ecologică „Bio România” – filiala Tulcea.
  

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ANTONIADIS NU A ÎNCHEIAT NICI O ÎNȚELEGERE CU FATA MORGANA, VREA PE BUNE!
scris de Lucian Cristea
După părerea mea, ca ținută, cultură, efectul "sirtaki", cei șapte ani de acasă după calendarul grecesc, spiritul practic,(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii