Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
CE INTRIGI A MAI REINVENTAT LUMINIȚA VLĂDESCU DUPĂ MODELUL ÎPS?

CE INTRIGI A MAI REINVENTAT LUMINIȚA VLĂDESCU DUPĂ MODELUL ÎPS?(862)

La Medgidia, o ceartă, până la un punct, banală, generată, să zicem, chiar și de o șicană în trafic, s-a transformat într-un conflict politic regional! Chiar dacă, La Medgidia, PSD și PNL se măsoară doar de la distanță în “comunicate de presă” temporizate...O fi vreun mediator bun la Medgidia, dar, acum, intervenția lui nu ar face decât să întindă și mai mult coarda sensibilă a unui conflict artificial. Conflict care va fi umflat cu pompa până la alegerile locale, când gruparea PSD din Medgidia speră să-l înlăture pe Valentin Vrabie din fruntea Primăriei!

Deși pe primar îl cheamă Vrabie, pesediștii sunt cei care mălai visează! Dovadă faptul că, atunci când era pe cale să se stingă conflictul, inclusiv din punct de vedere material, a fost repede reactivat de Luminița Vlădescu! De fapt, acesta este rolul ei. Să țină aprinsă flacăra “revoluției cu bigudiuri” de la Medgidia! Are sau nu are treabă la un post local de televiziune, important e să-l bălăcărească pe primar și să inventeze tot felul de gogomănii pe seama lui! Să repete la infinit aceeași tactică de luptă! Exact aceeași arie a calomniei...Dacă tot a reinventat ÎPS Reînvierea! Mă mir că nu merge mai departe cu cine știe ce aluzii halucinante! Așa vrea ea cu adevărat să-l doboare pe primar! Cu asemenea scenarii vrea efecte devastatoare...

Până una alta, contează doar cine țipă cel mai tare și imaginea femeii prăpădite și neajutorate, chipurile, care se bate de una singură cu ditamai primarul! Dar nu spune că are un partid întreg în spatele ei! Ceea ce nu se întâmplă și în cazul lui Vrabie, căruia PNL i-a sugerat că ar fi bine să își rezolve singur eventualele divergențe și conflicte! Ceea ce și face! 

Am mai spus-o și o repet. Sunt convins că toate diversiunile de până acum au fost clonate în laboratoarele PSD Constanța. Adevăratul dușman al primarului Valentin Vrabie este Felix Stroe, liderul PSD județean, și apoi Luminița Vlădescu, în fapt, un simplu executant al unor intrigi! Asistăm la o răfuială personală între Stroe și Vrabie, cunoscută fiind antipatia pe care liderul pesediștilor constănțeni o dezvoltă față de cei care se amestecă în treburile sale! Nu știu dacă s-a ajuns chiar până aici, dar ca orice mare lider pesedist, Stroe se crede de neînlocuit, cel mai frumos, cel mai alb, cel mai înalt și cel mai curat! Un astfel de personaj nu suportă concurența de nici un fel...Dovadă faptul că nu s-au înțeles niciodată!

Valentin Vrabie este o personalitate puternică care are o calitate de bază. Când promite ceva, nu se întorce din drum! A demonstrat acest lucru în cele trei situații în care a refuzat propunerile de pace venite din partea lui Felix Stroe. Una dintre ele transmisă chiar de ziua primarului! Care nu i-a răspuns se pare la telefon și a produs o mare fisură în orgoliul lui personal…Am avut și eu o tentativă de a-i împăca, gândind că e mai bine pentru locuitorii orașului Medgidia, dar Vrabie nici nu a vrut să audă!

Un alt măr al discordiei, de care nu mai vorbește nimeni, cu excepția primarului, a atins toate punctele sensibile. Calitatea și prețul apei furnizate de RAJ.A. Constanța. Cu adevărat, ăsta a fost un război mediatic care a făcut ca unora să le tremure serios genunchii! Conflictul a fost declanșat cu mult sânge rece de Vrabie și a continuat să-l ducă de unul singur în spate! E drept, la un moment dat, și-a băgat coada sa conflictuală și Robert Boroianu, anonimul parlamentar, dar l-a plictisit repede subiectul!

Luminița Vlădescu e în faza în care dumneaei a început să își plictisească puținii susținători pe care îi mai are! Din lipsă de imaginație și dovezi, a început să reinventeze intrigi după modelul lansat de ÎPS...Dovadă faptul că a pierdut fără drept de apel funcția de viceprimar! Dacă PSD eșuează în a o scoate din nou basma curată și pierde definitiv funcția de “vice”, cred că acesta este sfârșitul politic al doamnei Vlădescu! Așa se întâmplă când te joci prea mult cu focul! 

 

        
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CUM SE NUMEȘTE COPACUL CARE FACE STRUȚI?
scris de Lucian Cristea
Ce este gluga de coceni și ce vrea ea de la înalta societate? Care este contribuția ei la definirea științifică a profesionalismului (...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii