Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
SALVAMAR DE BUNĂVOIE - Cine moare nu plânge

SALVAMAR DE BUNĂVOIE - Cine moare nu plânge(622)

La prânz, pe plaja de la Belona, ziua în amiaza mare, lume multă, veselie, apă bună și mult soare. Eu, ca de obicei, la datorie în barcă privind cu atenție orice gest necugetat orice urmă de pericol. Oamenii sunt neglijenți sunt neatenți nu își imaginează nicio clipă că în astfel de momente moartea pândește fiind mereu lângă noi când nici nu te aștepți.

Doisprezece băieți salvamari suntem,  ca și mine, peste tot acolo unde ar fi nevoie de noi, mai întâi să le spunem să fie atenți cu apa adâncă, apoi cu valurile, cu eroismele caraghioase și dacă e nevoie să încercaăm să îi ajutăm să se salveze când ei nu mai știu ce să facă dacă s-au speriat.

Fiind mai spre terminarea programului și marea fiind mai liniștită câțiva băieți se duc la pescuit guvizi ceva mai în larg de locul nostru luând cu ei și un coleg de la sectorul salvamar de lângă mine. Aveam deja câteva săptămâni de experiență intensă puteam sesiza pericolul și puteam interveni eficient ori de câte ori era nevoie. Învățasem să îi urmăresc pe cei mai aventuroși dar și pe cei mai neputincioși și intuiam imediat dacă e nevoie să intervin și interveneam. Uneori doar pentru că mă încălzisem și voiam să mă răcoresc, să mai fac o baie. Îl vedeam pe "client" îl lăsam să ceară ajutor și săream după el în apă dându-i astfel și o lecție de viață: "altă dată să fiți mai prudent".

 

Acum, în acea după amiază leșinată, pe un soare nimicitor, de august, într-o stare de plictiseală generală am impresia că văd, cam departe de mine, în sectorul alăturat, cel părăsit de pescarul amator, o mână care era trasă în jos de un corp ce se scufunda a neputință.

Sunt două feluri de înnecați cei care se sperie și care își înghit limba și mor "pe uscat" fără să înghită apă și cei care iau când aer, când apă, se zbat, se luptă, îi vezi, ai timp să ajungi la ei, să îi ții puțin la aer, să le dai curaj, cei care scapă din ghearele morții.

Nu am văzut mâna celui care se înneca decât ca prin vis, o singură dată, printre trupurile celor care se jucau în apă, pe acolo, și care, lângă el fiind, nu dădeau semne că au văzut ceva, că e nevoie de ajutor, că cineva se înneacă. De obicei oamenii nu intervin, nu se bagă, nu e treaba lor, deși uneori mai țipă, mai se arată contrariați. "băi, salvamarilor, ce tot faceți, voi nu vedeți că ăsta moare aici?". De data asta nici măcar un semn, nimic și totuși instinctul meu de bătrân salvamar (aveam deja vreo patru săptâmâni de luptă cu marea și cu moartea!) nu mă lăsa în pace.

În drum spre casă mă plâng unui coleg mai priceput, student la Iași, salvamar vechi de vreo câțiva ani și tot pe la Eforie care încerca să mă liniștească învățându-mă ca dacă era să fie ceva ar fi rămas haine părăsite pe plajă sau l-ar fi căutat cineva. Vom vedea mâine, până atunci să stau liniștit oricum nu se întâmplase la mine în sector.

Nu i-am spus că cei de alături plecaseră la pescuit.

A doua zi, dis de dimineață, devreme, ploaie, urât, cerul întunecat rău de tot plaja părăsită ca de pe altă lume iar pe malul mării doi oameni, un bărbat și o femeie, stăteau încremeniți.

Erau părinții celui dispărut, un puști de cam 18 ani din Galați singurul lor fiu ce tocmai recrutase la marină în Constanța și venise acum cu ai său la nămol la Eforie zicându-le că se simte atras de mare, că nu mai poate sta acasă. Dimineața mergea cu părinții la Băile reci, de nămol, își lăsa hainele acolo și pleca având o singură țintă, precisă, dorea să se joace cu marea.

În ziua respectivă a venit ca de obicei singur pe malul mării, probabil a jucat fotbal toată ziua, s-a încins prea mult și a intrat să se răcorească. Și s-a răcorit.

L-a scos marea după trei zile plutind în larg la mine în sector.  L-au luat, de acolo, din apă, șefii noștri, salvamarii bătrâni, cei hârșiți cu de toate văzute și trăite de ei pe plaja de la Belona. M-au chemat și pe mine să îi ajut. Am refuzat, nu puteam nici să mă uit la cel dispărut dintre noi darămite să pun mâna pe el, să îl ating, să îl privesc.

În prima zi când toată lumea intuia că s-a înnecat maică-sa cu greu a putut fi luată de lângă malul mării unde plângea și urla privind valurile parcă sperând că băiatul său iese de acolo și vine spre ea râzând, singurul său băiețel: "Am glumit, mamă!"

Toată ziua taică-său a stat cu noi povestindu-ne despre băiatul lui și, de la un moment dat, nu s-a mai oprit din a ne spune bancuri. De glume ne ardea nouă!

Comentarii

Paul Parvu
01-06-2020
Titlul ăsta (foarte reușit, de altfel, marca-Gigi-Haleț!) e un soi deee... "văr-de-al-doilea" cu... deviza POMPIERILOR: "Ce arde nu... (mai) putrezește!"...

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CUM SE NUMEȘTE COPACUL CARE FACE STRUȚI?
scris de Lucian Cristea
Ce este gluga de coceni și ce vrea ea de la înalta societate? Care este contribuția ei la definirea științifică a profesionalismului (...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii