Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
Bogdan Huțucă: Viitorul copiilor noștri depinde de noi

Bogdan Huțucă: Viitorul copiilor noștri depinde de noi(193)

Astăzi este ziua celor care mâine vor construi lumea. Pentru a-i ajuta, obligația noastră este de a investi în viitorul copiilor noștri. România are o șansă istorică. Avem resursele puse la dispoziție de Uniunea Europeană. 33 de miliarde.

Avem obligația să investim acești bani pe termen lung, în domenii cheie, precum educația. Infrastructura pentru învățământ, digitalizarea educației și viitorul copiilor noștri - acestea sunt cele mai bune direcții de a investi.

Avem obligația să ultilizăm aceste resurse pentru a reduce diferențele dintre copiii din medii defavorizate și copiii din familii cu situații materiale bune. Egalitatea de șanse nu trebuie să fie doar un obiectiv, ci un principiu.

Mă bucur că am putut fi parte, împreună cu colegii mei, atât cei alături de care am pus bazele inițiativei Împreună, Constanța va răsări, cât și alături de consilierii județeni PNL și consilierii locali PNL Constanța la acțiunile care au făcut acest 1 iunie mai frumos pentru copiii din mediile defavorizate din Constanța, Crucea, Pantelimon și Cerchezu. 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CUM SE NUMEȘTE COPACUL CARE FACE STRUȚI?
scris de Lucian Cristea
Ce este gluga de coceni și ce vrea ea de la înalta societate? Care este contribuția ei la definirea științifică a profesionalismului (...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii