UN INGINER LA POALELE CULTURII - În comunism, cine face ăla e(1050)

Nici nu începusem treaba bine pe la Teatrele din Constanța unde, deși eram Director, făceam de toate pentru toți și mă străduiam să fiu bun și necesar și de neînlocuit și să nu se vadă că ce fac eu e greu sau tare complicat. De aceea unii idioți voiau mereu să îmi ia locul crezând că ce mare lucru e să fii director la teatru. Treaba o face cine trebuie că de aia sunt acolo iar tu stai la birou și bei cafele cu unii și cu alții ca să te dai important și doar să lași impresia că ceva depinde și de tine.

Orice lucru poate fi făcut bine chiar de tine dacă tot ești pe acolo iar șefii tăi au nevoie de tine și de sprijinul tău.

Eugen Mazilu, tânărul și destoinicul director de la Teatrul Dramatic, mă întreabă dacă știu ce mai este de făcut la scenografia unei premiere în regia impetuosului și pretențiosului Andrei Mihalache și că vrea să mă pună pe afiș supărat fiind pe scenograful Constantin Ciubotariu pentru că pleacă la București, definitiv, la Teatrul Odeon, și ne lasă pe noi cu prăjitura neterminată pentru tortul mai mare și mai bun din capitală.

Așa ceva se refuza greu și de mine dar mai ales de tânărul și foarte talentatul scenograf C.C. pentru că, mă rog, capitala capitală, regizori mai pricopsiți, spectatori mai sofisticați, presa presă, televiziunea televiziune, Buftea bufte, colaborări (adică bani mai mulți) veneau de peste tot, cine mai stătea în loc de supărarea unui director de teatru de provincie oricât de ambițios ar fi fost el.

Constantin Ciubotariu absolvise secția de scenografie a Institului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București. Între anii 1983-1987 a fost scenograf la Tetrul Dramatic din Constanța unde a realizat decoruri și costume pentru piese de teatru scrise de Goldoni, Sofocle, Titus Popovici, Euripide, Riazanov, Caragiale, Victor Ion Popa, Ecaterina Oproiu, D.R. Popescu, adică nouă piese în patru ani!?!

Am lucrat cu el și pentru el dinainte de a fi eu angajat la Teatru. Era blând, cuminte, talentat, plăcut știa să te roage frumos, într-un fel anume, de nerefuzat. Te asculta cu plăcere și îți lăsa impresia că așa face cum zici tu tocmai pentru că așa voia și el, cum zici tu. Mare raritate în lumea teatrelor unde orgoliile te sufocă și te îndeamnă uneori să faci prostii catastrofale.

Mai erau câteva zile până la premieră niciun scenograf profesionist nu ar fi accepta să preia un spectacol gata făcut așa că eu am terminat cu bine ce elemente mai erau de finisat pe ici pe colo și m-am trezit scenograf de voie și de nevoie și pe afiș și pe lista națională de realizatori de astfel de opere de artă.

Cineva de la Inspectoratul pentru Cultură mă întreabă, așa, între patru ochi (mereu apar din ăștia îngrijorați de mersul înainte al societății multilateral dezvoltate) dacă e adevărată șmecheria cum că eu m-am făcut scenograf.

Se gândea scârbosul că eu ca director m-am plătit pe mine ca scenograf (suma ar fi fost considerabilă) și că el mai avea astfel încă o ocazie să ne mai toarne pe la poliția economică.

Aveam o uriașă plăcere când îi dezamăgeam și astfel pe dobitoci.