Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
UN INGINER LA POALELE CULTURII - Adevăratul  Beci Domnesc

UN INGINER LA POALELE CULTURII - Adevăratul Beci Domnesc(332)

Pe bulevardul Tomis, cam vis-a-vis de fosta Furnica, era o Galerie de Artă a Artiștilor Plastici constănțeni, nu prea mulți dar foarte talentați și îndrăzneți, curată, elegantă, bine văzută, vizitată și admirată.

Acum scrie pe ea Galeria Palas e închisă de multă vreme și deocamdată nu folosește nimănui ca și cum asta ne dorim noi constănțenii să ne arătăm mizeriile și neputința cât mai în centru.

 

Eu de abia apucasem să fiu director la Teatru că binecunoscutul drăcușor renumitul artist plastic Ion Tițoiu neastâmpărat și vrednic în toate cele bune și nefăcute mă incită să punem la punct în beciul renumitei galerii tot ce puteam ca să atragem acolo lumea bună la ceva reuniuni culturale mai sofisticate și mai pentru lumea bună.

Eu am adus imediat o pianină valabilă și bine acordată de la teatru și o masă de biliard de la mine de acasă. În acea perioadă biliardul însemna ceva rău, capitalist, deși catifeaua era încă roșie.

 

Chiar din prima seară lume multă, lume bună, poezii, cântece, povești, expoziții (aici domnul Tițoiu realmente își făcea de cap cu de toate pentru toți), era o încântare să participi la așa ceva, loc unic în Constanța acelor zile.

Doream să ținem sus nivelul artistic invitând acolo tot ce putea fi mai de valoare ca să ne bucurăm împreună măcar câteva ore.

Deși era foarte preocupat ca să îi iasă bine renumitul dumnealui cal uriaș din metal, la care lucra singur direct și personal, pregătit pentru spectacolele de Teatru Antic în aer liber ale Teatrului Dramatic marele artist plastic Marcel Chirnoagă nu a lipsit în nicio seară.

 

Harry Tavitian venea să cânte jazz la pianina aia mică și amărâtă fără să facă mofturi și având un succes uriaș de fiecare dată.

Într-o seară după ce a cântat și el reușim să o convingem cu greu să ne delecteze tot la pianina aia mică dar încă bine acordată pe tânăra dar deja renumită solistă Delia Popovici care tocmai ce concertase cu Orchestra Simfonică pe scena Teatrului Liric.

Parcă fermecat de ușurința cu care prea firava și prea tânăra solistă cânta fermecător lucrări clasice, care au rigoarea lor, fiind cu totul altceva decât libertatea deșănțată a unui mare dezlegat din cumințenia clapelor cum era încă de pe atunci marele Harry ne trezim că o întrebă: "Delia, dragă, dar cum țineți minte atâtea note"?! "Vai, Harry, dar e atât de simplu, sunt numai șapte!" Îi răspunde imediat, de parcă era pregătită să nu se lase impresionată de provocarea unui mascul bărbos și la el acasă, tânăra și prea frumoasa artistă, acum profesoară la Conservatorul din București.

Nu știu de ce nu am putut continua, de ce s-a închis acest loc minunat, care cu siguranță nu ar fi făcut rău nimănui.

Mie nu mi-a reproșat nimeni nimic niciodată despre ce făceam eu pe acolo care era contribuția mea și de ce nu mă preocupam decât de cele multe, foarte multe, activități de pe la teatru. Sala fiind rezervată artiștilor plastici probabil că lor le-a luat cineva cheia.

Erau pe vremea aceea unii invidioși cărora încă le era frică și de umbra lor. Mai bine stăm acasă sau mergem la Teatru unde spectacolele au loc după vizionări și aprobări.

Și așa a venit revoluția și deși de abia așteptam să fim liberi și să facem noi ce vrem, nu mai facem nimic.

Uneori e bine să dai vina pe cineva că "nu te lasă" și să te ambiționezi și să faci și să dregi.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

CUM SE NUMEȘTE COPACUL CARE FACE STRUȚI?
scris de Lucian Cristea
Ce este gluga de coceni și ce vrea ea de la înalta societate? Care este contribuția ei la definirea științifică a profesionalismului (...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii