Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
Mihai Lupu: Autoritățile locale au o nouă șansă să aducă rețeaua de gaze în localitățile lor

Mihai Lupu: Autoritățile locale au o nouă șansă să aducă rețeaua de gaze în localitățile lor(306)

Autoritățile locale din județul #Constanța, ca și multe altele din întreaga țară, care nu au acces la gazele naturale, vor avea șansa aducerii acestui combustibil în localitățile lor, după ce Comisia Europeană a aprobat României începerea de astfel de racordări la rețelele de distribuție.

Este o veste importantă, comunicată, joi, 9 IULIE, de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. Realizarea de noi rețele este foarte importantă pentru dezvoltarea multor localități și zone, cu atât mai mult cu cât cea mai mare parte a finanțării este făcută din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și din fonduri guvernamentale. De acum încolo, România poate să deruleze Programul național de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, așa cum a promis prin Programul național de investiții și relansare economică a României.

Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru acest program este în lucru și este posibil ca, în viitoarea ședință de Guvern, să fie prezentat spre aprobare. În jurul datei de 1 august ar putea fi lansat Ghidul solicitantului, care va intra în dezbatere publică, urmând ca, pe parcursul aceleiași luni, să se lanseze apelul de finanțare, de către unitățile administrative teritoriale interesate.

Finanțarea este, în proporție de 85 la sută, din fonduri nerambursabile și 15% din fonduri guvernamentale. Fondurile vor fi acordate prin programul Operațional Infrastructură Mare, în cadrul Axei Prioritare 8 – Sisteme Inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, iar distribuțiile nou înființate de gaze vor avea componente inteligente care vor crește eficiența energetică, îmbunătățind flexibilitatea, siguranța și eficiența în operare.

Consiliul Județean trebuie sa susțină autoritățile locale în implementarea acestor proiecte vitale pentru fiecare cetățean al județului, atât din punct de vedere social, cât și al creșterii bunăstării comunității din care face parte. 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

COOPERATIVA LUI DRAGOMIR ȘI CELE 10 BRĂȚĂRI DE AUR (MESERII) ALE LUI MOHAMMAD
scris de Lucian Cristea
Trei oameni au ținut pe umerii lor, printr-o teribilă echilibristică, PNL Constanța în picioare. Bogdan Huțucă, liderul(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii