Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
ANTONIADIS NU A ÎNCHEIAT NICI O ÎNȚELEGERE CU FATA MORGANA, VREA PE BUNE!

ANTONIADIS NU A ÎNCHEIAT NICI O ÎNȚELEGERE CU FATA MORGANA, VREA PE BUNE!(1363)

După părerea mea, ca ținută, cultură, efectul "sirtaki", cei șapte ani de acasă după calendarul grecesc, spiritul practic, tradiții și de colo și de colo, omenia, relații româno- grecești, și ar mai fi câteva de spus, mi-aș dori un primar de talia lui Anton-Traian Antoniadis. Decât un activist prăfuit și peltic, mirosind a vin răsuflat! Decât o marionetă a altui partid istoric, executând, cu izmenele în vine, ordinele primite de la superiorii săi!

Că, la noi, la atât se mai rezumă istoria! De 30 de ani încoace, tot spunem că ne dorim schimbarea, dar nu suntem siguri ce vrem să schimbăm! Ca atare, nu am schimbat nimic! Alegem peste tot aceleași fețe ponosite ca de tractoriști care au încă în cap cincinalul în patru ani și jumătate! Aceiași unsuroși care își pun în farfurie, cum am văzut eu că procedează un fost lider pesedist, aproape tot ce se poate aduna de la o masă de protocol, adică moca! Omul s-a retras ghiftuit din politică, dar imaginea lui și a partidului pe care l-a condus mai dăinuie încă...

Pe politicieni, m-am convins, nu putem să-i schimbăm, pentru că ei, indiferent de sigla partidului, sunt mână în mână! În MAI, în aceste zile, se schimbă liniile din mers ca la hochei pe gheață! Sunt schimbați cei puși de PSD și tot așa...Și scena asta se repetă ori de câte ori vin alții la Putere!

Asta era schimbarea după care tânjeam? Sunt unii care se spală degeaba de trei ori pe zi pe mâini! Aștia nu au fost schimbați niciodată și deja put! Măcar Antoniadis emană vaporii unui parfum de lux în jurul său, se îmbracă tinerește și știe să vorbească! El a învățat carte. Alții și-au luat doar parte!

Constanța are nevoie de o schimbare radicală din aproape toate punctele de vedere...Pentru că nu este săracă, nici proastă, nici urâtă... Este prost manageriată. Cum este posibil ca un oraș cu zestre valoroasă de ordin cultural, artistic și mental, adică cu foarte mulți oameni de valoare ținuți pe tușă, să arate ca un trubadur sărac la ușa unor șmecheri?

Antoniadis a descoperit debaraua legată cu sârmă ghimpată unde au fost aruncate de-a valma, precum în gropile primarului de la Mangalia, tot felul de valori care zac nefolosite! Antoniadis vrea să le recupereze și să le redea orașului...

În primul rând, caseta cu idei! Foarte multe idei valoroase care ar putea susține drept și realist conceptul de schimbare la Constanța...Dintre toți candidații la Primăria Constanța, Anton-Traian Antoniadis a declanșat o luptă reală pentru Constanța. În acest context, el a precizat că nu a încheiat nici o înțelegere cu FATA MORGANA și că nu face abstracție de realitatea înconjurătoare, aia care cere SCHIMBAREA!

Domnul Antoniadis redeschide, pentru a câta oară? un subiect actual de peste 30 de ani: refacerea și protejarea patrimoniului. Un subiect pe care l-a tot plimbat prin fața celor în drept să îl înțeleagă, dar care nu s-a bucurat de atenția și interesul lor, domnii fiind mult prea grăbiți! Din păcate, unele dintre clădirile emblematice din Constanța au fost distruse sau chiar au dispărut cu totul pentru ca samsarii să ajungă la obiectivul mult râvnit: terenul eliberat.

Când invocăm necesitatea unor schimbări, ne referim doar la economie, chestiuni sociale etc, și niciodată la Cultură! Alături de câțiva aventurieri ai zilelor noastre, în sensul bun al cuvâmtului, Antoniadis s-a străduit să țină cultura constănțeană în viață!

Constanța are de toate din fructul Culturii: are artiști plastici, actori, muzicieni, actrițe, compozitori. Constanța are scriitori care sunt de valoare, etc. Dar ce folos? Cu excepția voluntariatului sufletesc al grecului, nimeni nu se mai interesează de soarta lor! Dezinteresul autorităților și sărăcia au barat calea spre afirmare a unor tinere talente! Din lipsă de fonduri, actorii joacă de ani de zile aceeași piesă învechită! Unde sunt premierele de altădată? Festivalul de Operă și Balet etc.? Cum este posibil ca, într-un oraș precum Constanța, Cultura să șomeze?! Un artist trăiește prin opera lui...Dacă are noroc de un sponsor care nu are capul chiar gol! Cum toate drumurile îi sunt închise, actorul constănțean nu are practic unde să se exprime! Iar noi, cu fiecare instituție culturală închisă și pusă sub lacăt, devenim tot mai săraci! Unde sunt festivalurile de pe vremuri ce puneau Constanța pe hartă? De ce nu mai avem măcar unul, UN festival de anvergură, să se umple orașul cu turiști, suflet și cultură?

Anton-Traian Antoniadis are avantajul că știe foarte bine situația și nu are nici o înțelegere cu Fata Morgana! Dimpotrivă, propune refacerea Hanului Balcan din Constanța, cuprinzând, printre altele, o galerie de artă, o scenă, restaurant etc. Oamenii avizați sunt de acțiune!

La final, reamintesc sloganul lui Antoniadis: "NOI, NU EU!!!"

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ATENȚIE, LA MANGALIA NU SE FILMEAZĂ! TOTUL ESTE REAL!
scris de Lucian Cristea
Mă pun adeseori în locul lui Radu Cristian, primarul orașului Mangalia, și îmi imaginez cât de șifonate sunt, în ultima vreme, dimi(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii