Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
STATUIA LUI MIHAI EMINESCU LA CONSTANȚA (I)

STATUIA LUI MIHAI EMINESCU LA CONSTANȚA (I)(209)

      Mulți sculptori români au visat la o comandă pentru bustul, figura întreagă sau chiar la monumentul lui Eminescu. Pentru asemenea comenzi se insista la datele de omagiere – 15 ianuarie, sau comemorare – 15 iunie. La 75 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, deci în 1925, Tudor Arghezi își exprimă îngrijorarea cu privire la o proiectată statuie a poetului. „Care sculptor introdus printre oamenii fără competință va fi însărcinat să lase viitorimii moștenire, două tone de bronz topit într-o mediocritate acaparatoare? S-a vorbit despre un artist cu merite mari în plămădeala metalului cu pasiune (credem că poetul face aluzie la Oscar Han?, n. n.). Dar s-au rostit și numele cîtorva înfiorătoare nulități. Cine va obține comanda?”1
      Oscar Han (1891 – 1976) speră să fie alesul; citise cu pasiune poezia lui Eminescu și se pregătea să expună, chiar în acel an, o reprezentare simbolică a altui poet, mort la începutul Marelui Război în susținerea căruia se angajase ca voluntar (este vorba despre M. Săulescu, iar monumentul este amplasat pe drumul Predeal-Brașov, acolo unde tânărul a și murit); sculptorul este convins că va găsi comanditar pe măsura prestaţiei sale. A ales imaginea lui Eminescu – luceafăr, „pururi tânăr”, în ipostază apollinică (inspirat de fotografia de la 19 ani, din 1869), cu privirea pierdută spre zarea nemuririi sale, înconjurat de transfigurări alegorice pe linia unui „realism poetizat”. Sensibilizat de gândirea înaripată a sculptorului sau doar iubitor de măiastră poezie, Mihail Sadoveanu îi lansează în 1925 comanda, la preşedinţia unui comitet alcătuit din colegi de breaslă2.
      Ziarul Adevěrul informează în epocă: „Din ințiativa unui grup de scriitori s-a luat hotărârea de a se ridica în București un monument marelui nostru poet Mihail Eminescu. Scriitorii au încredințat ridicarea monumentului sculptorului O. Han, autorul monumentului poetului Săulescu, ridicat la Predeal din ințiativa Societății Scriitorilor Români. Macheta reprodusă aci, inspirată din opera lui Eminescu, reprezintă sus Luceafărul. În părțile laterale două figuri reprezintă nota elegiacă din poezia lui Eminescu. Toate aceste lucrări au fost expuse în parte la diferite expoziții și reproduse în ziare”3.
      I s-a dat de curând însărcinarea să facă o statue pentru Eminescu, scrie Felix Aderca în epocă; „D. Sadoveanu, căruia îi mărturiseam într’o întâlnire întâmplătoare de curând la Iaşi, că mai mult decât pentru statue, comitetul de scriitori trebue felicitat pentru alegerea lui Han, a zis:
      - «Chiar dacă nu va fi Eminescu, va fi Han, şi tot va fi o operă de artă!»
      Va fi Han, incontestabil, dar credem că va fi în primul rând Eminescu, dacă nu prin trăsăturile feţei – pe care de altfel le poate reproduce orice elev de bele-arte, – prin sufletul lui Eminescu pe care Han îl va găsi şi ni-l va arăta, mâine, în bronz [...]”4.
      Proiectul este lansat de revista Gândirea în ianuarie 1925; monumentul urma să fie amplasat la Bucureşti, în primul rond al şoselei Kiseleff, iar sculptorul ales fără ezitare este Oscar Han. Nu suspectăm conducerea revistei de părtinire, dar amintim prietenia strânsă, de o viață, care l-a legat pe Han de Cezar Petrescu, fondatorul publicației (Cluj 1921, alături de D. I. Cucu și București din anul următor).
      În februarie 1926, revista publică articolul Monumentul lui Eminescu: „La chemarea noastră din Ianuarie trecut pentru ca din banul celor mulți să înălțăm monument celui mai mare și mai nefericit în viață poet al românilor, răspunsurile au fost multe și darnice dela nevoiași, dar puține și zgârcite dela cei îndestulați, care astfel încă odată au ținut să dovedească în pustiul lor sufletesc că pe Mihail Eminescu nu l-au meritat”5. Pentru acoperirea costurilor se constituie un comitet condus de generalul Moșoiu, se fac liste de subscripţie; după un an se colectaseră doar 850.000 lei, la care s-ar fi putut adăuga alţi 150.000 lei, aflaţi prin circumscripţii financiare, bănci, case de depuneri sau liste în circulaţie; în sprijinul iniţiativei vin ziarul Cuvântul, scriitori, dascăli de şcoală, elevi şi studenţi.
      Revista Cele trei Crișuri din Oradea (nr. 8 – 9/ august – septembrie 1925)6 se alătură frumoaselor intenții și constată că „pentru un monument vrednic de geniul lui Eminescu și de geniul nației noastre, trebuiesc bani, bani mulți și este o rușine națională că lista de subscripție deschisă de ziarul «Cuvântul» stă de atâta vreme fără rezultate apreciabile”, I. Constantinescu-Delabaia face apel la „sufletele curate, tineretul entuziast și cuminte, negustorii și meseriașii cinstiți, muncitorii harnici ai gliei strămoșești, instituțiile românești de comerț și industriale, slujitorii vrednici ai școlilor și bisericilor, săraci de mijloace, dar bogați în simțire”7.
      Preşedintele comitetului semnează contractul; „oferind sculptorului Oscar Han, sarcina și onoarea de a eterniza în piatră și bronz, simțirea, gândul și chipul celui mai adânc poet al nostru, Comitetul a încredințat lucrarea unor mâini sigure. Căci sculptorul Han nu modelează numai materia. O însuflețește cu un sentiment, cu un gând. Între teii celui dintâi rond al şoselei Kiseleff, monumentul lui Eminescu va să se incorporeze naturei, nu să o pângărească, să ridice gândurile spre sufletul poetului, nu să-l strivească sub apăsarea materiei”8.
      Cronicarul revistei Universul literar scrie, la 28 februarie 1926, entuziasmat: „Sculptorului Han i-a fost hărăzită soarta să eternizeze în bronz, nu poza lui Mihail Eminescu [...] – ci freamătul acela, cuceritor de trist, care se înalţă din toată opera lipsitului de odihnă, de mângâiere şi de prieteni, poet moldovean.
      A fost aci, în această alegere a meşterului însărcinat cu ridicarea uriaşului simbol, o simplă coincidenţă, ori o conştientă recunoaştere a celui mai îndrăzneţ, mai expresiv şi totodată mai adâncit în cugetare, dintre toţi sculptorii noştri contemporani? Poate şi una şi alta. Oricum, alegerea făcută este semnul unor vremuri noui, din pragul cărora sculptura monumentală românească începe a nu mai fi socotită o meserie odioasă, din tiparele căreia ţâşneau periodic şi perzistent, pentru a se înfige în poze grav hilariante dealungul bulevardelor ţării, gigantice persoane decrepite, sub care, prin slove săpate în soclu, eram invitaţi să recunoaştem gloriile neamului – şi să ne descoperim [...]”9
      În ceea ce-l priveşte pe Han, notează Perpessicius, acesta lucrează, „cum se ştie, la monumentul care va nemuri pe Eminescu. În aşteptare, expune bronzul monumentului lui Eminescu, inaugurat anul trecut la Putna (în 1926, n. n.). Mai e nevoe să spunem că arta aceasta denudată de realism aduce aceeaşi spiritualitate pe care toate lucrările lui Han îl au impregnat în toţi porii materiei? Pentru sculptorul care ne-a dat linia gravă din Dante şi hieraticul monumentalului lui Săulescu, Eminescu e o problemă de profundă cugetare [...]
      Cu asemenea calităţi de arhitectură, de cumpănire a maselor cu simţul monumentalului şi mai ales cu fluidul acesta de gândire prezentă şi puternică, sub bronzul dur, îl putem aştepta cu încredere în marea întruchipare a lui Eminescu cel Mare”10.
      Realizarea monumentului preconizat pentru capitală trenează. Presa este solidară cu artistul, dar nu poate face mai mult. „Vitregia timpurilor noastre întârzie ridicarea monumentului pe o piață publică”11, precizează ziarul Adevěrul.
      Inițiativa nu se concretizează, dar avântul cuprinde întreaga țară; Sadoveanu acceptă să facă parte din juriul celor trei concursuri succesive (primele două nu desemnează un câștigător), menite să doteze capitala Moldovei cu monumentul Eminescu (în anii 1927 și 1928). Autor va fi Ion Schmidt Faur12, iar lucrarea a supraviețuit în spațiu public până în zilele noastre. Profesor la Şcoala Superioară de Arte şi Meserii din Bucureşti, sculptorul se crede îndreptățit să-și manifeste ulterior disponibilitatea (la 18 iulie 1931), de a realiza alt monument Eminescu la Constanța: „bucuros a putea oferi serviciile mele de sculptor, ca unul ce am reuşit a întrupa la perfecţie pe marele poet (sic!), întregul comitet fiind pe deplin mulţumit cu realizarea artistică”.
      Nici Clujul nu dă semne că s-ar lăsa mai prejos. Tudor Vianu amintește că: „monumentul lui Eminescu, proectat pentru una din piețele publice ale Clujului, l-a preocupat vreme îndelungată pe Han. Un bust reprezentând pe poet la vârsta de 19 ani și un cap înfățișându-l în epoca maturității, au rezultat din această fază de preparație. Bustul este drapat după moda antică și masiva construcție a gâtului, puternica modelare a bărbiei, a gurii, a frunții și a părului, încadrează o privire orientată spre cer. Spiritualitatea privirilor câștigă astfel, desprinzându-se din materia greu prelucrată care o înconjoară”13.
      Bustul realizat de Han este totuşi aşezat la mănăstirea Putna și dezvelit, într-o manifestare patronată de principesa Ileana a României, la 8 august 1926; au luat cuvântul Nichifor Crainic, secretarul general al comitetului, distinși profesori universitari, un public însuflețit14; pe soclu este scris: ,,În amintirea primului Congres studenţesc şi a primei serbări a românilor de pretutindeni ce a avut loc în 1871 la mormântul lui Ştefan Voievod, prin îndemnul lui M. Eminescu, ridicându-se acest monument din iniţiativa Cercului Studenţesc Arboroasa, 1926”. Academicianul Iacob Negruzzi, editorul poeziilor lui Eminescu în revista Convorbiri literare este Președintele comitetului constituit în acest scop. Sunt lansate liste de subscripție în toată țara, se bat monede, se vând cărți poștale cu imaginea statuii15.

      Privind lucrarea, Perpessicius se lasă cuprins de un lirism nestăpânit: „[...] gând plutind peste pământ și peste robia lui, acest Eminescu dela Putna [este] așa de tânăr, așa de viguros, așa de semizeu”16.). Chipul său senin, transfigurat, vădeşte setea de absolut care i-a marcat opera şi devine cap de serie a unor reprezentări avântate, în parte retorice, amplasate în pieţe, scuaruri şi parcuri din diferite oraşe ale ţării.

      O variantă a statuii de la Putna este prezentată în expoziția Grupului celor patru (alcătuit din Nicolae Tonitza, Francisc Șirato, Ștefan Dimitrescu și Oscar Han), din 1933; flancată de alegoria poeziei, va fi amplasată pe faleza cazinoului din Constanţa în anul 1934. Părea a fi o datorie asumată, recurentă, de altfel, pentru că – observă Ion Frunzetti, „nu există sculptor (în ţara asta bogată în artişti plastici!) care să nu-şi fi încercat mână într-o efigie a lui Eminescu – statuie, bronz, ori măcar medalion”17.
      Motivul Elegiei este o întrupare alegorică îndelung căutată; realizată cu precădere în bronz, Elegia este, de obicei, un nud de femeie în atitudine statică; așezată, are capul ușor plecat și privirea concentrată, melancolică, deși sculptorul nu insistă asupra portretului (lucrarea participă la expoziţia Grupului celor patru din 1926, catalog nr. 118 şi ilustrează numărul revistei Gândirea din martie curent18). În picioare, poate deveni muză a poeziei (sau poate chiar a poetului). Pe jumătate întinsă, cu trunchiul sprijinit într-un cot, altă Elegie, datată, de asemenea, 1926, este de dominantă orizontală; proporțiile monumentale, expresia de forță pe care o degajă, tratarea sumară a volumelor (ca efect al unor căutări în domeniul clasicismului modern specifice epocii în întreaga Europă), a impresionat, deopotrivă, cronicari și public. În 1927, una dintre Elegii sugerează revenirea la forme armonioase, mai puțin stilizate.
      Articolul lui Perpessicius referitor la expoziţia Grupului celor patru din 1927 (deja amintit) este ilustrat cu altă sculptură de Han intitulată Elegie (Eminescu), de data aceasta în poziţie centripetă19 Masivitatea nudului este nuanțată de modelajul atent al capului aplecat cu resemnare; minuțios în ceea ce privește fizionomia personajului, sculptorul redă membrele într-un mod diferit, evidențiate în mare sau doar sugerate.
      La Salonul Oficial din același an, Oscar Han expune două lucrări cu titlul Elegie, una în gips și cealaltă în bronz. Cronica lui Comarnescu nu precupeţeşte elogiile: „[...] O Elegie monumentală, largă, frumos modelată expune d. O. Han. Acest sculptor a avut într’adevăr o înţelegătoare viziune a operei lui Eminescu, largă, solidă, plină, sensuală, şi, mai ales, esenţială. Elegia d-lui Han este senină, măreaţă, dar este lucrată şi cu multă sensibilitate, având în acelaşi timp formele şi sensuale, şi viguroase”20, într-o scandare severă, chiar eliptică a volumelor.

NOTE

1. Tudor Arghezi, Statuile, 1925, în volumul Pensula și dalta, Editura Meridiane, București, 1973, p. 153.
2. Macheta monumentului Mihail Eminescu, în Adevărul, XLV, nr. 14.779, duminică, 6 martie 1932, p. 2..
3. Macheta monumentului Mihail Eminescu, în Adevărul, XLV, nr. 14.779, duminică, 6 martie 1932, p. 2.
4. F. Aderca, De vorbă cu sculptorul Han, în Universul literar, XLII, nr. 26, 27 iunie 1926, p. 10.
5. Monumentul lui Eminescu, în Gândirea, VI, nr. 1, februarie, București, 1926, p. 35.
6. Cele trei Crișuri, nr. 8 – 9, Oradea, august – septembrie 1925.
7. I. Constantinescu-Delabaia, Un monument lui Eminescu, în Cele trei Crișuri, nr. 8 – 9, Oradea, august – septembrie 1925, p. 112.
8. Monumentul lui Eminescu, în Gândirea, VI, nr. 1, februarie, București, 1926, p. 35.
9. Universul literar, XLII, nr. 10, 28 februarie 1926, p. 11.
10. Coperta revistei Gândirea, VII, nr. 3, martie 1927.
11. Perpessicius, Grupul celor patru. Expoziţia de pictură şi sculptură din sala Ileana, Cartea Românească. Chenare pentru patru chipuri, Universul literar, XLIII, nr. 10, 6 martie 1927, p. 153.
12. Vezi, pe larg, Gh. Macarie, Efigiile eminesciene în arta plastică românească, în Studii eminescologice, I, Ed. Clusium, Cluj - Napoca, 1999, p. 131 - 139.
13. Tudor Vianu, monografia, p. 26.
14. Nicolae Iosub, Societatea „Arboroasa” și Mihai Eminescu, în Luceafărul, XI, nr. 12, Botoșani, decembrie 2019 (ediție online).
15. Înființată la Cernăuți în 1875, odată cu manifestările organizate de oficialităţile austro-ungare la centenarul anexării Bucovinei, Societatea Academică Arboroasa și-a propus propășirea culturală a provinciei. Printre inițiatori s-au numărat Teodor Ştefanelli, Ciprian Porumbescu, Gh. Popescu, Ilarie Onciul, Gherasim Buliga.
16. Perpessicius, Grupul celor patru, în Universul literar, XLIII, nr. 10, 6 martie 1927, p. 153.
17. Ion Frunzetti, Eminescu şi sculptorii lui, Luceafărul, 6 iunie 1964, p. 3.
18. Monumentul lui Eminescu, în Gândirea, VI, nr. 1, București, 1926, p. 35.
19. Perpessicius, art. cit., p. 152.
20. Petru Comarnescu, Cronica artistică, în Viaţa Românească, XIX, vol. LXX, Iaşi, 1927, p. 443 – 445.

Foto 1: Monumentul Eminescu, amplasat la Constanța 

Foto 2: Bustul Eminescu de la Putna


 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ECOLOGIȘTII, NOII ALIAȚI AI LUI MOHAMMAD MURAD
scris de Lucian Cristea
Când te prindea Radu Cristian la înghesuială, în calitatea pe care o avea, aceea de șef al Gărzii Financiare Constanța, te "ardea te(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii