Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
ATENȚIE, LA MANGALIA NU SE FILMEAZĂ! TOTUL ESTE REAL!

ATENȚIE, LA MANGALIA NU SE FILMEAZĂ! TOTUL ESTE REAL!(2603)

Mă pun adeseori în locul lui Radu Cristian, primarul orașului Mangalia, și îmi imaginez cât de șifonate sunt, în ultima vreme, diminețile lui! După un somn prelungit cu fața la perete, când este interzis mersul înainte…Am scris, nu cu mult timp în urmă, un editorial intitulat “Omul cu fața la perete”, fiind vorba de amărășteanul obligat să stea tot timpul în poziția menționată! Pe scurt, ciocul mic! Radu Cristian nu face parte din această grupă. Pentru că a pierdut mult din popularitate, este uneori tentat să aleagă rute ocolitoare! Așa pățeam eu în tinerețe după câte o sindrofie prelungită. Mă furișam pe lângă zidurile blocului ca să nu mă vadă vecinii că sunt flambat și că vin cu dimineața-n cap acasă!

Primarul Radu Cristian apelează la mersul piticului din cu totul alte motive. Din motive de jenă față de situația dramatică în care se află orașul Mangalia. Dar oare are primarul Radu asemenea remușcări? El arată bine. Umblă parfumat. De aia stă cu nasul pe sus ca un mânz fără identitate! Se uită și trage pe nări vaporii emanați de parfumul franțuzesc! Nu domnia sa promitea că în mandatele sale vom fabrica la Mangalia mai mulți vapori? Aud că Radu vrea să construiască o fabrică de parfumuri pe bază de gunoi menajer! Păi, e materie primă berechet! Primarul arată bine. Orașul pe care îl păstorește arată însă foarte rău! E la terapie intensivă...Dar nu din cauza pandemiei!

La cum se vede din orice poziție Mangalia, adică rău de tot!, primarul ar trebui să circule pe stradă cu o mașină cu geamuri fumurii ca să nu îl recunoască lumea! Sau travestit într-un orb care își croiește de unul singur drum prin mulțimea indignată. Din când în când, dintr-o eroare de pilotaj, se întâmplă să salte cu bastonul său alb fusta cârpită a unei doamne în vârstă, care așteaptă cu optimism pe trecerea de pietoni mărirea pensiei...Dar poate că o tanchetă s-ar potrivi mai bine cu carosabilul inexistent pe anumite porțiuni...Are arcurile rezistente și stabilitatea mai mare când intră într-o groapă, după care urmează sarabanda numărătorii la întâmplare.

Să învățăm să numărăm gropile fără profesor! Au mai folosit și alții tancheta! Atenție, în Mangalia, nu se filmează! Tot dezastrul este real, dar nu romantic. Nu sunt decoruri puse. Dimpotrivă, epavele orașului pot fi folosite la filmări cu subiecte inspirate din toate epocile istorice...Dar cu predilecție din cel de-al doilea război mondial.

Crezi, stimate domn, că ar fi un gest deplasat să scriem un scenariu despre viața romanțată a vandalilor din sud? Despre apucăturile lor meșteșugărești...Sau un studiu despre emigrarea navetiștilor de la Suceava și Constanța spre Mangalia! În marea lor majoritate, avocați, ca și cum în Mangalia nu ar fi auzit nimeni de meseria asta! Și nici de tinerii care nu mai au nici un motiv să rămână în Mangalia...

Cei care se mișcă în peisajul trist al acestei așezări sunt oameni adevărați, nu figuranți, după cum îi tratează unii șmecheri! Deviza locuitorilor - “Noi nu facem filmări! La noi, viața bate filmul în alb -negru”. Dar mai mult în negru. Cum e oare să transformi un oraș al florilor în...negru! Radu Cristian a prelungit eclipsele de soare. Lui îi place semiîntunericul. Acolo dispare de multe ori și își face calcule meschine pentru un nou mandat la Primăria Mangalia...

Orice asemănare cu unele secvențe dramatice din mai multe filme de plâns în batistă, inclusiv indiene, nu este deloc întâmplătoare...Mangalia a ajuns de plâns! Tot respectul față de scriitorul Eugen Barbu, dar nimeni nu și-a dorit ca groapa lui(titlul unui roman de-al său) să ajungă, în sens negativ, emblema orașului Mangalia! Emblema era PESCĂRUȘUL, care, în disperare de cauză, s-a alăturat unei grupări rebele de păsări călătoare.

Dacă nici pescărușii nu îl mai suportă pe primarul Radu, la cine să mai apelezi ca simplu cetățean? Totuși, nu putem nega, și Radu Cristian a făcut lucruri bune! Datorită numărului mare de pavele achiziționate, Primăria Mangalia a fost primită ca membru de onoare în parohia SF. PAVE(LE). Astfel, în caz de faliment, drumul va fi pavat cu pavele! Mangalia s-a transformat într-un imens platou cinematografic unde fiecare mangaliot joacă, zilnic, cu recuzita sa personală. Deoarece, aici, viața bate zilnic filmul, umplându-l de sânge, violența a scăpat de sub control!

Și o altă nenorocire. De câte ori un cetățean vrea să îți povestească despre Mangalia, el începe cu trecutul foarte îndepărtat! Nu mai există prezent și nici speranțe de viitor! Și, atunci, unde este respectul față de cetățean? De un oraș cenușiu are nevoie el? Sunt atîtea probleme și restanțe de rezolvat!

Zanfir Iorguș are o listă cu prioritățile momentului, care trebuie urgent rezolvate, până nu este prea târziu! Tu Radule, ai așa ceva în călimara ta? Zanfir Iorguș este dispus să te inspiri din programul lui! Cu o condițe. Să te apuci de treabă!

   

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ECOLOGIȘTII, NOII ALIAȚI AI LUI MOHAMMAD MURAD
scris de Lucian Cristea
Când te prindea Radu Cristian la înghesuială, în calitatea pe care o avea, aceea de șef al Gărzii Financiare Constanța, te "ardea te(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii