Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
Organizația de Management al Destinației, în linie dreaptă la Constanța

Organizația de Management al Destinației, în linie dreaptă la Constanța(179)

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a organizat astăzi o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri, în vederea stabilirii principalelor obiective pentru înființarea Organizației de Management al Destinației Mamaia – Constanța.

Agenții economici care activează în domeniul turismului și au interes în această industrie au fost informați cu privire la intenția constituirii OMD Mamaia – Constanța în cadrul unui parteneriat public – privat, cu scopul de a veni în sprijinul dezvoltării și promovării destinației turistice, prin gestionarea resurselor naturale și antropice din destinația turistică Mamaia – Constanța, cu implicații directe în conservarea resurselor turistice, în creșterea circulației turistice și a volumului de încasări din turism la nivel local și național.

Grupului de lucru coordonat de viceprimarul Costin Răsăuțeanu i s-a alăturat și Anca Nedea Pavel, directorul Organizației Patronale Mamaia-Constanța. De asemenea, a fost invitat să participe și Cătălin Țibuleac, având în vedere vasta sa experiență în gestionarea turismului deltaic.

La întâlnirea on-line au participat aproximativ 30 de reprezentanți ai mediului de afaceri și ai autorității publice locale, demarând astfel procedurile de înființare a Organizației de Management al Destinației: centralizarea cererilor de participare în calitate de membru fondator la constituirea OMD și a documentelor de identificare a fiecărei persoane juridice, elaborarea proiectului de HCL în vederea aprobării participării municipiului Constanța ca membru fondator, a cotei de participare la asociere, precum și definitivarea Statutului și a Actului Constitutiv.

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

OBRAZUL DE CATIFEA AL MANGALIEI
scris de Lucian Cristea
În facultate, aveam un coleg care, ori de câte ori se amețea bine la câte o sindrofie, avea și el o dambla...Se replia repede în căm(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii