Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
Guvernul PNL a alocat fonduri pentru pregătirea de proiecte într-o serie de domenii, printre care transporturi, agricultură, mobilitate urbană și sănătate

Guvernul PNL a alocat fonduri pentru pregătirea de proiecte într-o serie de domenii, printre care transporturi, agricultură, mobilitate urbană și sănătate(131)

Guvernul PNL are sarcina de a creiona documentele strategice pentru accesarea celor 80 de miliarde de euro alocați României în următorul exercițiu financiar al Uniunii Europene și deja s-a apucat de treabă. Astfel, o primă parte de buget în valoare de 30,4 miliarde euro este alocat Mecanismului de Redresare și Reziliență pentru care România trebuie să elaboreze Planul Național de Redresare și Reziliență astfel încât acesta să fie negociat cu Comisia Europeană.

Un prim domeniu pentru care există deja elaborate documentații este cel de transport, o prioritate pentru România. Domeniul de transport în cadrul Planului Național de Recuperare și Reziliență va cuprinde de la investiții în autostrăzi până la investiții în liniile de cale ferată, metrou, tren metropolitan, material rulant destinat transportului public în comun de călători pe linia de cale ferată. 

Un alt domeniu important de investiții pentru care guvernul a alocat suma de 700 de milioane de lei, necesari pregătirii documentațiilor tehnice economice, este cel al schimbărilor climatice, cu intervenții sau investiții care se referă la sistemul de irigații, eroziunea solului, desecări, drenări de terenuri, inclusiv protecție antigrindină și chiar împăduriri.

Au mai fost alocate resurse pentru mobilitate urbană, regenerare urbană, turism și cultură, educație, eficiență energetică, inclusiv pentru campusuri școlare, pentru învățământul dual, dar și colegii centenar, colegiile naționale care au o anumită tradiție în procesul educational - pentru acestea au fost alocate 450 de milioane de lei necesare pregătirii proiectelor pentru domeniul de sănătate.

De asemenea, a fost alocată o sumă consistentă, de 500 de milioane de lei, cu preponderență pentru domeniul oncologic și cel al bolilor cardiovasculare.

Au fost alocate fonduri pentru o serie de domenii de investiții care sunt considerate prioritare pentru România de la cercetare, dezvoltarea infrastructurii edilitare, situații de urgență digitalizare, totalul bugetului pentru pregătirea de proiecte este de aproximativ două miliarde de lei, suma este eligibilă pentru decontare din bugetul alocat în cadrul Planului Național de Recuperare și Reziliență.

Primul draft pentru Planul Național de Recuperare și Reziliență trebuie realizat până în luna octombrie, iar între octombrie și aprilie începe procesul de negociere cu Comisia Europeană pentru definitivarea acestui plan.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

RADU CRISTIAN ȘI MAIMUȚA
scris de Lucian Cristea
V-am povestit despre alfabetul lui Berceanu, fost ministru al Transporturilor, care se strâmba ca o maimuță la primul său contact cu oa(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii