Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
RADU CRISTIAN ȘI MAIMUȚA

RADU CRISTIAN ȘI MAIMUȚA(771)

V-am povestit despre alfabetul lui Berceanu, fost ministru al Transporturilor, care se strâmba ca o maimuță la primul său contact cu oamenii și civilizația capitalistă. Revin. Într-o emisiune televizată în direct, un coleg de-al său de guvern o luase razna cu raportările din întrecerea socialistă! Dacă a văzut că nu îl oprește nimeni, ministrul în cauză a scăpătat la vale, scoțând pe gură tot felul de gogomănii! Cum zicea o prostie, Berceanu, aflat în spatele său, se strâmba de mama focului, făcea ochii mari, sâsâia, gesticula, se tăvălea cu leșin etc. Practic, sărind ca o maimuță de pe o cracă pe alta, folosind și țipătul lui Tarzan, se străduia să-l oprească din discurs! Desigur, un discurs catastrofal plin de minciuni și laude nefondate...A fost un spectacol de comedie în care au evoluat, la justa lor valoare, doi mari actori ai politichiei autohtone! Berceanu s-a dovedit a fi un maestru al mimicii! Colegul său din Guvern a interpretat rolul guvernantului tupeist și mincinos. Dacă l-a adus la exasperare până și pe Berceanu, cel uns cu toate alifiile!

Dacă și-ar testa aparatul personal pe declarațiile primarului Mangaliei și mărturisirile acestuia, oare ar face față?

Personal nu cred că Berceanu, cât o fi el de șmecher la școala lui Băsescu, s-ar descurca prin labirintul întrebărilor care i-au fost adresate, în aceste zile, lui Radu Cristian...Și la care el a evitat să răspundă până acum! Dar, recunosc, aș vrea să asist la momentul de pantomimă în care Berceanu s-ar strădui să ne explice cum a moștenit el, Răducu, întreaga sa avere de la mama soacră...Berceanu, în rolul mamei soacre cu trei iezi cucuieți, indiferent de identitatea acesteia, nu numai a primarului Radu, explicându-ne fenomenul…

În materie de mimică, parcurgem o perioadă de adânci prefaceri. După acuzele ce i-au fost aduse de Mohammad Murad, mă așteptam la o reacție dură din partea primarului Radu...Mai ales că a fost invitat la o dezbatere unde ar fi putut sta de vorbă direct cu criticii săi și cu presa. Dar domnia sa a preferat să înghită cheia de la sala de ședințe și să mizeze, ca apărător, pe Berceanu sau pe o maimuțică specializată în a maimuțări adevărul...

Cum altfel ar putea fi catalogat actul său de lașitate, reacția sa scandaloasă în momentul în care a auzit că Mohammad Murad candidează la Primăria Mangalia și nu la Constanța, după cum anunțase inițial? Cum este posibil ca tocmai tu, Răducule, VITEAZULE, să fugi de Mohammad, când ar fi trebuit să se întâmple exact invers! Mohammad să o tulească din fața unui comisar șef al Gărzii Financiare, cu sau fără gitofar!

De ce, la momentul respectiv, primarul Radu a reacționat ca și cum s-ar fi temut de investitorul libanez?! Pe care, de altfel, îl cunoaște de cel puțin 8 ani de zile? Deci nu era o figură nouă sau vreun mascat!

Ce anume îl incomodează pe domnul primar Radu Cristian, încât a reacționat ca și cum acesta i-ar fi sărit în spate la miezul nopții? De ce nu a făcut o criză asemănătoare Zanfir Iorguș? Sau Nicu Moroianu?

De când Mohammad și-a anunțat candidatura, primarul Radu nu își mai găsește liniștea și locul! A pierdut destul de mult și la capitolul imagine...Cine are curajul să meargă pe mâna cuiva care se încumetă să meargă pe mâna unui candidat care fuge de răspundere! Bănuiesc că omul de afaceri libanez știe și de ce se teme cel mai mult contracandidatul său. Poate o să ne povestească după ziua de duminică...

Cu siguranță, vom cunoaște și... maimuța pe care i-au arătat-o cei care l-au convins să o lase mai ușor cu moștenirea dobândită de la mama soacră, pe care acum a denumit-o “greaua moștenire”.

Între domnia sa și ceilalți contracandidați există mari diferențe. El și acoliții săi își doresc victoria în alegeri pentru a continua demolările începute!

Alt punct. Pentru a se răzbuna pe cei care au votat împotriva sa! Există persoane care mi-au mărturisit că au fost avertizate că, dacă Radu Cristian rămâne primar, vor fi “convinse” să se mute din MANGALIA! Mohammad și ai lui nu au făcut în pat de frică și urmează programul alegerilor, acționând împreună pentru binele orașului…

Iată una din motivațiile care ar fi trebuit să îl ambiționeze pe primarul Radu să nu iasă pe ușa din spate din PRIMĂRIE!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PĂLĂRIERII PRIMARULUI CHIȚAC
scris de Lucian Cristea
Nu o cunosc pe doamna Felicia Ovanesian! Unii spun că ar fi "muza" primarului Constanței în probleme de administrație, alții zic(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii