Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
“CLANUL NESIMȚIȚILOR”

“CLANUL NESIMȚIȚILOR”(1028)

Cineva, persoană serioasă și importantă, îmi spunea că jocurile erau deja făcute la BEC, care nu a fost de acord cu reorganizarea alegerilor la Mangalia ! Dar, întreb, după toată tevatura de pe plan local, și demonstrația de forță a primarului Radu Cristian, cu 3 polițiști atomici în coadă, chiar mai credea careva că BEC o să-i permită lui Mohammad să își ducă la bun sfârșit cruciada electorală?

Rezoluția era dată înainte ca Mohammad să depună contestația! În condițiile în care, îl citez pe Maho, “mizeria de la Mangalia” a fost dictată de undeva de la vârf!

Repet întrebarea pe care am mai pus-o zilele acestea. Care vârf? Vârful săgeții lui Cupidon? Nu cred! Mangalia nu mai este de multă vreme “Orașul îndrăgostiților”, ci “Orașul învrăjbiților” și al “Soacrei cu puii de aur”!

De la vârful Ministerului de Interne, unde dreapta nu știe niciodată ce face stânga?
Dovadă valul uriaș de contestații înregistrate la alegerile locale!

Conflictele generate de angajații MAI.
Dovadă acuzele privind fraudarea alegerilor!

În materie de intrigi la nivel local, Mangalia a depășit Medgidia! Aceeași persoană importantă de mai sus, a ținut să mai facă, sub protecția anonimatului, câteva precizări. Chiar dacă BEC i-a trimis pe combatanți acasă, conflictul de la Mangalia este departe de a se încheia! Dacă nu va reizbucni, el va mocni multă vreme de aici încolo, fiind alimentat și de diverse grupări din PNL, de la nivel central, dar și din teritorii. Ba, chiar mai mult de atât, s-ar putea internaționaliza!

Oricum, ne aflăm într-un conflict la nivel înalt! Cer unii să fie analizat acest caz în ansamblu. O fi bine? O fi rău? Cum la Mangalia totul este controlat de primarul Radu, eu zic că e bine, dacă vrem să aflăm adevărul! Și nu numai în privința presupusei mite electorale, ci și în unele chestiuni colaterale care țin de viața de partid!

Mult prea entuziasmat de proiectul său cu Mangalia, după ce i-a pus pe unii pe gânduri cu proiectul de Constanța, domnul Mohammad a lăsat garda jos! Garda fiind ținuta obligatorie pentru cei care investesc serios în România.! Aici a greșit fundamental Mahommad! Dacă a văzut că nu este primit cu pâine și sare la Mangalia, trebuia să schimbe tactica …

Dacă tot vorbim de Securitate, au fost evidente urmele lăsate intenționat de cei care au avut tot interesul să transmită că primarul Radu nu este singur pe lume...De fapt, nici nu ar fi putut provoca doar el o asemenea inginerie de situație!

Mohammad spune că ceea ce s-a întâmplat la Mangalia este “o mare nesimțire”! Reformulez o întrebare de-a mea. “Cine sunt nesimțiții?” Eu cred că Mohammad știe, dar nu vrea să lărgească conflictul…

Sunt convins că unii dintre ei au reîntregit sistemul care a funcționat până acum în Mangalia...Desigur, prin votul “cu de-a sila” al celor care au devenit prizonierii unui sistem cazon, principalele instrumente ale unei “democrații” care știe să riposteze într-o manieră profesionistă! Principalele pârghii fiind Primăria,Serviciile și Poliția! Pe plan local.

În rest, întreb din nou. Cine sunt nesimțiții care au manipulat populația, râspândind zvonul în fals, cu “arestat” provizoriu? Exact cât a trebuit ca să fie prezentat în postura de infractor pregătit să mituiască electoratul flămând! Când vom face cunoștință cu ei?

Mohammad promite că “În scurt timp, vom cunoaște adevărul!” Când? Când nesimțiții invocați de domnia sa vor ajunge într-un dulap cu scheleți? Ei și-au făcut treaba. Au făcut din Mohammad un prezumtiv infractor gata să se măsoare de la egal la egal cu polițiștii! Suficient cât să-i respingă contestația la BEC!

Mohammad este omul bun, care nu are niciun alt interes în zonă...Vrea doar să ajute Mangalia!

Radu Cristian vrea și el să ajute Mangalia, dar nu o poate spune, pentru că el a distrus-o! Până aici, ar fi vorba de o dispută electorală în care fiecare duce cât promite!

Dar dacă avem de-a face cu o reluare a unor mai vechi conflicte în interiorul PNL Constanța cu bătaie lungă până la București, capitala țării ești?

Se pare că, din nou, rezultatele foarte bune, obținute de echipa lui Bogdan Huțucă, le-a generat unora frisoane! După Huțucă, catalogat în fel și chip de propagandiștii pesediști, se trag și acum gloanțe! E greu de crezut că, după victoria la alegerile locale, poate fi clintit de pe poziția pe care o deține, încă, stăpân pe situație!

Și totuși, ambițiile unui mahăr, care și-a pus primarul lui la Constanța, vizează și poziția de lider al PNL Constanța! Se poate ca cei care l-au sabotat pe Mahommad să-și fi făcut astfel de calcule, iar libanezul să fie împins într-o nouă escapadă politică...Mai ales că relațiile dintre premierul Orban și Bogdan Rareș nu sunt de ceva vreme deloc cordiale!

Pentru intriganții interesați să adâncească acest conflict, situația de la Mangalia s-a dovedit a fi mană cerească…

Păgubitul rămâne Mahommad!
Alături de el, cetățenii care au crezut că Mangalia poate fi schimbată din temelii...Cel puțin, din punct de vedere ideologic!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PĂLĂRIERII PRIMARULUI CHIȚAC
scris de Lucian Cristea
Nu o cunosc pe doamna Felicia Ovanesian! Unii spun că ar fi "muza" primarului Constanței în probleme de administrație, alții zic(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii