Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
MANGALIA, TRISTA POVESTE A UNUI ORAȘ ÎNCHIS

MANGALIA, TRISTA POVESTE A UNUI ORAȘ ÎNCHIS(2393)

Timp de două zile, obsesiv, au tot sunat sirenele care alarmează populația în caz de război…”Este o aplicație” mi-a explicat cineva. Știam. Vara trecută, m-au adus la exasperare...Mulțumesc lui Dumnezeu, pe timp de pace! Dar, și așa, îmi venea să mă arunc cu burta la pământ...Se întâmplă să sune uneori mai multe în grup: sirena de război, sirena Salvării, sirena Poliției, sirena Pompierilor, sirenele din portul Constanța, sirenele unor bicicliști, sirenele clandestine ale unor particulari cu tupeu, sirenele unor salvamariști abandonați pe litoral, sirenele microbiștilor fără echipă, sirenele născute din spuma Mării Negre, sirenele unor trenuri și nelipsita sirenă a lui Vasile Roaită, ori de câte ori se pune la cale o depunere de coroane de flori. Brusc pare că atmosfera cazonă a coborât definitiv pe pământ!

După evenimentele petrecute, la alegerile locale, în orașul Mangalia pare să se fi reinstaurat frica de dinainte de 27 septembrie a.c. Dar, stau și mă întreb, ce mistere mai pot bântui într-un loc unde cetățenii, în marea lor majoritate, au votat trecutul și același primar ostil multora dintre ei! Un tip beton de cazon! Aceleași gropi selenare, tineri fără viitor, încercând să acceseze Albania sub genericul “Caut speranțe!” Din păcate, tot tinerii vor duce greul “regimului Radu” care poartă însemnele Gărzii Financiare, ca pe un avertisment.

Pun și eu o întrebare, așa, de nebun…
De unde își trage Radu Cristian, primarul Mangaliei, tupeul? De la care servicii se inspiră dumnealui? Desigur, mă refer la serviciile din Primăria Mangalia...

Dacă încerci să deschizi vreo discuție pe acest subiect cu vreunul dintre cei implicați, ești refuzat pe loc! Un politician care a fost amenințat cu expulzarea din oraș, pentru că s-a aflat în tabăra lui Mohammad, trăiește cu frica în sân! El a fost amenințat, încă din campania electorală, că va fi expulzat din Mangalia, ca pedeapsă, pentru că a votat împotriva lui Radu Cristian! Și, cu toate astea, s-au găsit destui care să-l voteze pe trecutul și prezentul Radu Cristian! Le place lor cu sula-n coaste și cu cuțitul la os!

Oricum, înainte de alegerile locale, Mangalia era un oraș ermetic. Exista teama de autorități! Există și acum, după ce sistemul a demonstrat că îl poate compromite chiar și pe cel mai mare investitor din România, care deține pârghiile unor instituții importante! Care se poate răzbuna și el, în felul lui deosebit de drastic pe România...Care, dacă i se pune pata, e în stare să coboare schelele de pe hotelurile sale și să i le pună în brațe primarului Radu, ca să învețe și el măcar disciplina în construcții! Nu a făcut chestia asta. Dimpotrivă, a dezamorsat un scandal diplomatic…

Totuși, nu pică bine pentru România un spectacol atât de grotesc! Pentru România, nu și pentru Mangalia, dacă luăm în calcul excesul de zel al unor “tablagii”...Un investitor de notorietatea lui Mohammad, care și-a pus tot sufletul în slujba cetățenilor din Mangalia, al cărui deziderat a fost “Să fiu mai prezent și să lupt până la capăt, astfel încât dreptatea să se instaleze”!

În rest, Radu Cristian are o singură calitate: vorbește frumos de soacra domniei sale! Dar și merită! Dar nu trebuia să o folosească pe post de paravan ca să-și justifice dumnealui averea nemăsurată! Ce are de ascuns de vreme ce a recurs la o asemenea strategie?!

Un subiect sensibil. Teama oamenilor de instituțiile cu emblemă și mulți agenți de pază prin birouri? Justificată, după ce, în campania electorală au ieșit la iveală tot felul de lucruri ciudate și diversiuni ca să facă lumea să creadă că Mohammad este arestat! Fiind arestat, nu mai putea lua parte la alegeri în calitatea sa de candidat independent! Pe managerul acestuia, l-au agresat în mod josnic! Ecourile acestei regii se mai aud și acum!

Primarul Radu Cristian a speriat pe toată lumea! În aceste condiții, frica și-a pus amprenta la vot! Faza cu așa-zisa mită electorală, acțiunea în forță a polițiștilor, care au traumatizat un manager bolnav, agresivitatea nejustificată, toate acestea au demonstrat că Mangalia este condusă abuziv cu “mâna de fier” a primarului Radu.

Pe fondul unei intimidări publice, întreb, votul cetățeanului mai este sincer și nesilit de nimeni? BEC a anulat cererea lui Mohammad, care a solicitat reluarea alegerilor locale la Mangalia...În timp ce bălăcăreala dintre câțiva politicieni neisprăviți este prelungită la infinit fără nici un folos, un caz deosebit de grav, precum cel de la Mangalia, este expediat de BEC în câteva minute, liniștea lui Radu Cristian fiind mult mai importantă!

Admit că BEC are atribuțiuni limitate,dar ce facem cu anchetele Poliției? Cum rămâne cu atitudinea incalificabilă a polițiștilor din Mangalia? Mașina sa de propagandă l-a scos pe primarul Radu alb, călcat și apretat...Cei care l-au votat au primit câte un volum de memorialistică intitulat “Ce averi mi-au mai donat soacra sau păcănelele”, cu semnătura în original a autorului. Povestea de pomină a îmbogățirii primarului a trezit mulți fraieri la realitate! Fie și numai pentru acest lucru, Radu Cristian nu merita să candideze pentru un nou mandat!

Acum, un alt scandal amplifică teama mangalioților de tot ceea ce îi înconjoară! Ofensiva virușilor, care a prins administrația locală pe picior greșit! Constat că la Mangalia se îngroapă tot ceea ce este în neregulă, de aceea, în aparență, totul pare a fi ok!

Scandalul iscat în ziua alegerilor, pe fondul disputelor dure dintre primarul Radu Cristian și omul de afaceri Mohammad Murad, acuzat de mită electorală, a rămas în coadă de pește! Ca întotdeauna, deși avem în față grave prejudicii de imagine, nimeni nu este tras la răspundere! În Poliție, de exemplu, au fost trimise tot felul de echipe de control de la MAI și nu se întâmplă nimic! Nu se trage nici măcar o concluzie! Nici măcar de frică!

În schimb, frica îi pune realmente la pământ pe cei pe care nu-i apără nimeni! Mohammad a fost impresionat de faptul că a văzut la Mangalia foarte mulți oameni necăjiți și speriați! SPERIAȚI! De tren? Nu, nu de tren, ci de instituțiile statului!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PATRONUL DE LA MIO CAFFE SE CONSIDERĂ VICTIMA COLATERALĂ A UNUI CONFLICT POLITIC!
scris de Lucian Cristea
În viață, nu este suficient să stai liniștit în banca ta, cum am stat eu la semafor și, degeaba, a intrat unul cu un BMW în mine(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii