Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
PIRAȚII PRIMARULUI CHIȚAC

PIRAȚII PRIMARULUI CHIȚAC(566)

De când a preluat comanda navei de mare tonaj “Constanța”, primarul-amiral Vergil Chițac a căpătat un tic. Își dă frecvent cu stângul în dreptul, atât la apă mică, cât și la apă mare! Indiferent de adâncime, însă, amiralul stă tot timpul cu colacul de salvare agățat de gât, ca măsură contra virușilor, dar și ca formă curentă de identificare în caz de “pandalie în politică”. Măsura a fost luată din cauza poziționării sale greșite față de timonă.

Deocamdată, este vizibil faptul că amiralul nu se împacă deloc cu noua direcție și că este destul de stângaci în a stabili prioritățile momentului pentru domnia sa, pentru Primăria Constanța, pentru populație! Cu toate că s-a înconjurat de o sumedenie de consilieri, sfătuitori și foști “pirați” pesediști...În fapt, niște urechiști supravegheați la sânge cu vigilența lupoaicei, care și-a recăpătat locul de pe soclul lui Bucovală, cetățean lăsat de izbeliște de către autorități! Mă refer, desigur, la povestea distrugerii parcului arheologic de lângă “Lupoaica constănțenilor”, după cum a fost ea prezentată, la vremea respectivă, de către protestatarul în batistă Vergil Chițac! Printre altele, și fost membru al “Lanțului uman”, veriga a 14-a, transformat în “Lanțul amintirilor”- colecționar de bocete culese din antichitate. Și cum se mai rotea el, plângându-l pe Tutankhamon! Ca în “Ciuleandra”, bietul Chițac, mișcare care, acum, s-a transformat în rotirea cadrelor pesediste!!!

Culmea navigației civile și militare, rotirea cadrelor pesediste, precum și reșaparea lor manuală, se face pe nava “Primăria Constanța” comandată de primul primar–amiral din istoria urbei noastre! Eu știu că de regulă pirații sunt cei care atacă primii când le iese în cale o navă bună de abordat. Scenariul nostru încalcă vizibil regulile universale ale pirateriei pe mările, oceanele și în primăriile lumii.

Pacifist notoriu, amiralul Chițac a fraternizat cu pirații din PSD, fostă Caraibe, numărul 14, bis. Puțin, chiar foarte puțin, a lipsit ca unul dintre ei, care purta bentiță neagră peste ochiul drept, să fie numit viceprimar pe noua navă a lui Chițac! Viceprimar de la PSD? Un Babu mai mic, care se comporta în Primăria Constanța ca în parcul de distracții? Nu știam noi de ce nava lui Chițac, atenție, era când pe val, când sub val! Când oamenii negociau, liderii USR s-au apucat să facă alte valuri și spume cu ajutorul unor turbine! Din fericire, manevra s-a încheiat cu succes, piratul pesedist fiind convins să se lase de piraterie și să se apuce de pescuit hamsie pe tablă.

Toată lumea se întreabă de unde atâta fraternitate din partea amiralului? De unde atâta dorință de a încrucișa peneliștii cu pirații pesediști chiar pe nava aflată sub comanda sa! Chiar nu mai sunt specialiști în Constanța decât în PSD? Până la alegerile locale, pesediștii constănțeni, nu toți, unii dintre ei, erau caracterizați în fel și chip, folosindu-se la adresa lor tot felul de etichete și comparații deloc măgulitoare! Reprezentau absolutul în materie de prostie, idioțenie, lăcomie, trădare etc.! Și, acum, ce să vezi? Amiralul nu poate urni de unul singur nava ‘Constanța” de la cheu! Ce o să facă el de acum încolo, că l-a ajuns iarna din urmă! Iarna cu problemele cu care se confruntă constănțenii...

Chițac are nevoie de cadrele de nădejde de la PSD, cu care să peticească anumite sectoare de activitate? Este chiar atât de necesară experiența negativă în ce privește promovarea pe mai departe a conceptelor pesediste în ce privește mult învechita întrecere socialistă? Aia cu “cap de mort” -simbolul piraților!

E drept, în ultimii 4 ani de zile, nu îmi amintesc ca domnul Chițac să fi înfierat, chiar și fără mânie proletară, “ciuma roșie”! Să fi criticat vreodată pe bune PSD Constanța și pe liderul ei, Felix Stroe! Nu avea cum să se dezvolte propagandistic de vreme ce între domnul Comănescu Gabriel și Felix Stroe există foarte multe afinități! Regula de bază fiind, “Fiecare cu pirații lui!” Cu viteza cu care racolează pesediști, domnul primar tinde să transforme Primăria Constanța într-o tabără de refugiați din PSD! Zestrea lor ? Tot soiul de porecle gen Cattani, generalul Vermorel, abuzuri și întâmplări mai mult decât revoltătoare! Mult mai grav, oameni care nu au nici o legătură cu liberalismul! Și mai grav, oameni proveniți din PSD, partid care a încurajat acțiunile ostile și denigratoare la adresa PNL! Și o face și acum!

Dacă este adevărat că Horia Constantinescu, zis și Cattani, a fost promovat director în Primăria Constanța, doar pentru că a dezinfectat câteva blocuri cu Vermorel, propun ca noua școală politică a PSD să preia numele substanței pomenite! Până la alegerile viitoare, PSD are toate șansele să umple județul de Vermoreli! Care, atenție, s-au perfecționat în practică la Primăria lui Chițac!

Dintre toți, Horia Constantinescu, fost Cattani, are cea mai bogată și mai impresionantă carte de vizită pesedistă! Este suficient să precizăm că Horică a absolvit școala vieții patronate de Adrian Năstase și s-a perfecționat la universitatea cu același profil a lui Liviu Dragnea! Dacă vine și Cristinel Dragomir, e ca și cum s-ar întoarce fluierând în Primărie întreaga gașcă a lui Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre! Nu cunosc rădăcinile ideologice și politice ale celorlalți consilieri și în ce dimensiuni trebuie să îl învețe pe Chițac ce trebuie să facă! Chiar atât de necunoscător este domnia sa, în ansamblu. pe administrație? Altfel, nu înțeleg de ce are nevoie de atâția consilieri în jurul său! Iar peste toți pesediștii marca 3R (Recuperare, Recondiționare, Refolosire) tronează, pe post de consilieră șefă, onorifică, doamna Felicia Ovanesian!

Zicea o susținătoare de-a ei că ziarul Timpul “l-a preamărit pe fostul primar Decebal Făgădău!”  Îi răspund. “Te doare rău buba, nu-i așa, Tanțo?” Chițac a umplut Primăria de pesediști! Felicia, dragă, dacă tot ești sfătuitoarea lui de taină, de ce nu-i spui că prin acțiunile sale afectează grav imaginea PNL? Ca tabloul să fie complet, îi mai rămâne să facă în pălărie! Din ordinul lui Vergil Chițac, Felicia Ovanesian caută noduri în papură ziarului “Timpul”! La unison pesemne cu Horia Constantinescu, alias Cattani, care ne poartă sâmbetele de vreo trei ani de zile încoace! Cine se aseamănă...Acum sunt și “colegi”!



 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PATRONUL DE LA MIO CAFFE SE CONSIDERĂ VICTIMA COLATERALĂ A UNUI CONFLICT POLITIC!
scris de Lucian Cristea
În viață, nu este suficient să stai liniștit în banca ta, cum am stat eu la semafor și, degeaba, a intrat unul cu un BMW în mine(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii