Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
CATTANI - “SPERIETOAREA” LUI CHIȚAC

CATTANI - “SPERIETOAREA” LUI CHIȚAC(824)

Mi se reproșează că formula de lucru aleasă de domnul primar Vergil Chițac este una cât se poate de europeană și că se poartă și pe la alte case mai mari...Da, dar la casele alea mari nu se întâmplă ce se întâmplă în politica deșănțată de la noi…

Când unii teribiliști ai politichiei, cum este și cazul domnului Chițac, fac totul doar după propria lor fantezie administrativă! Credibilitatea în politică se câștigă greu și se pierde foarte ușor...

Chițac nu are treabă cu nimeni! Nici cu conducerea PNL Constanța, nici cu cei de la USR, care privesc cu disperare cum pe zi ce trece se împuținează posturile promise lor! Și nu s-a putea spune că nu au și ei câteva merite...Nu își mint alegătorii și nu le provoacă bulbuci universali la două capete...Nu îi tratează ca pe niște proști sub clar de lună! Ce a mai rămas din pomul de iarnă? Păi, niște nalangâte și guma de mestecat aiurea prin Parlament…

Guma de mestecat? Da, dar e “americănească” și face baloane la gură...Așa se intitulează noul proiect al primarului, “cât mai multe demolări”! Știu că doamnei Ovanesian nu-i plac satira și umorul, dar nu am gasit altă rimă! Dacă tot nu mai avem mine și vapoare, în formație de doi, să râdem fiecare de nasturii celuilalt...Ne-am tot plâns că, la noi, politicul se bazează pe improvizații...Chiar dacă avem în față o construcție serioasă, domnul Chițac este mai mult decât imprevizibil!

Eu unul nu l-aș fi crezut în stare să împartă fotoliul de primar al Constanței cu Felicia Ovanesian! Cu nimeni altcineva. Riscul eroziunii este mare. Primarul Chițac și-a construit în jurul său un zid protector alcătuit din oameni specializați să facă, să aducă bani în visteria Primăriei. Abia acum îmi explic de ce primarul nostru drag a făcut o adevărată infuzie de cadre selecționate din rândurile pesediștilor “expulzați”. Avea și are nevoie de câțiva dintre cei care, în timpul misiunii lor, nu au mamă, nu au tată! Altfel, de ce și-ar pune domnul Chițac într-o postură ingrată partidul, numindu-l pe Horia Constantinescu, alias Cattani, director în Primărie!?

Cattani și-a dobândit de unul singur renumele de “sperietoare” și de bun executant. Prin natura controalelor efectuate în numele OPC. L-am văzut într-un filmuleț în care, jucând în rolul lui Van Damme, tăvălea o femeie prin nisipul de la Costinești! Las la o parte limbajul suburban al noului director din Primărie, greu de găsit unul la fel în PNL! Totuși, eviți să ții la pieptul tău pe unul care se lăuda că are școala vieții lui Adrian Năstase! Sigur, nu este prima dată când Chițac pune PNL în situații imposibile! De data aceasta însă, ne-a întrecut la capitolul imaginație- meditație…

Da, dar primarul și-a pus toată nădejdea în capacitatea sa organizatorică. E drept, și Cattani a mai evoluat. A trecut de la rața cu portocale la...parcări! Cattani: noul tătic al parcărilor din Constanța! E un pas mic pe plan național, dar un pas uriaș pentru urbea noastră! Rămâne o enigmă traseul său politic! De asemenea, biografia recentă, care nu are nici o culoare ajutătoare în raport cu liberalismul invocat de domnia sa.

Dar cui îi pasă? Important pentru domnul primar este renumele acestuia de “Cattani cel rău” cu care este convins că Horia Constantinescu va scoate bani și din piatră seacă! În loc de bici! Chițac l-a propus director și pe Cristinel Dragomir, care adaugă la zestrea echipei domnului Chițac renumele său de bun strateg al grupării Mazăre-Constantinescu.

Și, ca să pună cât mai repede bomboana pe colivă, a împărțit frățește cu Felicia Ovanesian fotoliul de primar al Constanței! Doi pe un fotoliu!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

GUVERNATORUL DELTEI DUNĂRII, ACEST JAMES BOND FĂRĂ PREFIXUL 007
scris de Lucian Cristea
Au decretat unii la Tulcea existența o așa-zisei crize de guvernatori, cu efecte directe asupra existenței Administrației Rezervației (...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • MEDGIDIA - DE LA MĂGARII LUI PINTILIE LA MODERNISMUL LUI VRABIE
  • HOTELUL DELTA - DE LA PRINȚUL DE MONACO LA TURISTUL OBIȘNUIT
  • ONORIFICII CARE SE PRICEP LA TOATE...
  • VICEPRIMARUL LIBERAL DE LA CRUCEA A DECLARAT RĂZBOI CELOR DE LA RAJA!
  • Străzile din municipiul Constanța, dezinfectate în fiecare noapte