Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
sport
Fotbalul constănțean, pe agenda CJC!

Fotbalul constănțean, pe agenda CJC!(514)

De ziua marelui fotbalist Gheorghe Hagi, căruia dorim să îi transmitem un sincer și călduros “La mulți ani”, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a primit vizita unei delegații a Federației Române de Fotbal, condusă de președintele Răzvan Burleanu. Principalele teme abordate în cadrul discuțiilor au fost strategia FRF în ceea ce privește diferitele zone sportive de intervenție, de selecție, de competiție, de antrenorat și de infrastructură. De asemenea, s-a pus accent și pe o posibilă colaborare între cele două instituții, privitoare la dezvoltarea bazelor sportive din județul Constanța.

💬“Mă bucură prezența domnului Burleanu la Constanța și interesul pe care îl arată față de dezvoltarea cluburilor de fotbal, ce activează în județul nostru. Interesul este comun, avem echipe valoroase și căutăm soluții de sprijin pentru ca acest sport să aducă, în continuare, mari victorii în palmaresul cluburilor constănțene. Profit de acestă ocazie, să îi transmit maestrului Gică Hagi, pe care l-am ovaționat, de-a lungul carierei sale, alături de compatrioții noștri, multă sănătate și putere de muncă. Totodată, doresc să îi urez multă fericire și un călduros La mulți ani!” – Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

NAVA “AMIRAL KIȚAC” S-A SCUFUNDAT. CINE EFECTUEAZĂ RANFLUAREA PARCĂRILOR AFLATE LA BORD?
scris de Lucian Cristea
Nu știu eu de ce am senzația că parcările din Constanța miros a petrol, când vine vorba de prețuri aberante, taxe cât pentru o ranf(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii