Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii
LA STRADA

LA STRADA(395)

Nu, nu vă gândiți la „LA STRADA’, plină de tragism a lui Fellini...deși m-a impresionat atât de profund acest film, am o stare indusă de neorealismul autohton...
Pentru mine, strada a avut și are în continuare diverse semnificații și trăiri sentimentale. Desigur, și în funcție de anotimp și destinație De fapt, nu strada, ci străzile din viața mea.

De pildă, știu că m-am născut în Medgidia, pe strada Răzoarei. Nu am nici o amintire, pentru că ai mei s-au mutat la Constanța când eu eram foarte mic. Un amic, la fel de romantic și de îndrăgostit ca și mine de viață, întreabă dacă știu vreo persoană care a contabilizat toate străzile pe unde a trecut într-o viață de om. La ce bun! Pe de altă parte, daca unii colecționează plante, nu văd de ce nu ar exista și colecționari de străzi? De nume de străzi....Mai știu eu un nume pe la Cumpăna...

Dar azi nu am chef de istorie! Cineva mă dojenește. „Nu e bine! .”Nu e bine deloc!” Cu istoria, trebuie să fii tot timpul în contact, altfel, pierzi ritmul și rămâi în urmă...Rămâi înapoiat! Cum uită vreunul istoria patriei, automat trebuie să o ia din nou de la început! În cazurile grave de deficit de memorie, să reia totul de la alfabet încoace, până în zilele noastre.

Astăzi, nu îți trebuie prea mult timp ca să te prăbușești și să dai faliment...Strada te va primi cu brațele deschise! Strada, nu Guvernul, jucător de-a „alba-neagra” în timpul programului de guvernare, care are ca principal obiectiv refacerea țării. Aiurea! Parcă citești din Tezele de la Neptun! Strada are întotdeauna un loc și pentru tine, dacă, Doamne ferește, „ajungi pe străzi”!

Am fost in Italia. Știți ce făceam uneori în timpul zilei? O luam la întâmplare pe „La strada”. Îmi alegeam o străduță și mă plimbam între cele doua capete imaginare ale infinitului. Italia face parte din segmentul principal al veșniciei.
Poți trăi ca ei, dar nu poți fi ca ei! Ei se îmbată din abundența cu cultură, noi cu vin. Și nici acela de calitate! La ei, „La strada’ este un univers. La noi, un șantier perpetuu, o sursă de nervi generată de haosul din trafic, o platformă pentru depozitarea clandestină a sacilor cu gunoi în momentele de criză în care nu mai funcționează nimic în țara asta...

Pe mine nu mă interesează statisticile, ci amintirile mele. Dacă nu ai amintiri, nu exiști! Practic, nu ai existat! Fără amintiri, chiar dacă nu toate plăcute, ești un om fără identitate! Dumnezeu nu pictează, ca să ai o șansă să găsești în ieslea lui o fotografie cu tine. Înainte mă enervam când cineva îmi trântea pe genunchi un album gros plin cu fotografii și mă obliga să le vizionez pe toate...Am descoperit astfel limbajul simplu, dar eficient, al mimicii.

De la o vreme încoace, de cum ies în stradă, trăiesc tot felul de episoade stranii care m-au pus pe gânduri. De pildă, când mă odihnesc cu privirea pe portretul mamei mele, parcă o văd puțin agitată, ca atunci când venea să mă întâmpine în parc...Poate și de aceea am asociat titlul "La strada', pentru că mama mea semăna bine cu Giulietta Masina...Venea fuga „la peron”, cum numea ea trotuarul, locul nostru de întâlnire! De ce nu sus în casă, mă întreba obsesiv? Simplu, eram prea ocupat! Făceam două ziare pe zi la zi și nu știam cum să mă întorc mai repede la redacție! Mizam pe autoritatea morală a celor care, profitând de naivitatea mea, îmi promiteau că îmi vor face statuie! Cum ați spus? Statuie? Ce să fac cu ea? Doar știe toată lumea că am rău de înălțime, de avion, de schela și de platforma de foraj marin marca GSP.

La strada. Dupa moartea mamei mele, trotuarul nu a mai fost folosit de nimeni! Nimeni nu se mai încumetă să coboare prin locul acela mai înalt dintr-o eroare. De dorul mamei, măsor trotuarul! Nu e totul să ai ce pune pe masă, dacă sufletul e gol!

Nu am auzit ca cineva să fi dat la schimb un clasor cu timbre valoroase pe un clasor cu toate străzile orașului Constanța...Nu cred că sunt puse la secret de vreme ce circulăm, încă, liberi pe ele...Îmi este teamă însă că voi da nas în nas, ceea ce inseamnă că nu voi păstra distanța legală, cu o funcționară plictisită care mă va întreba scâncind ce intenționez să fac cu ele! Cu străzile mele. Se întâmplă uneori să ajung în cartierul de la gară, unde am copilărit. Tresar. Bdul. Republicii 116. „Băi, eu am locuit aici 25 de ani!” Fac precizarea că sunt polemicile mele cu strada.

Cele mai dificile polemici însă sunt cele cu cei care vor să ne confiște strada...Ușor, ușor, ne coboară de pe trotuar pe carosabil. Ori pe carosabil nu ai voie! Deci ai încălcat legile în vigoare! Ce urmează? O amendă, încă o amendă...Pentru tine, cetățene, lucrează zi și noapte în profunzime comisarul Cattani! El trebuie să îți bage bine în cap că "La strada" nu este a moșilor și strămoșilor noștri, ci a lor, a celor aflați la putere! Noi rămânem ca la fotograf. Zâmbiți, vă rog, ha, ha, ha, ei, nici chiar așa!

Dacă mă iau după mine, aș zice că strada este un acumulator de istorie și întâmplări în cascade generate de oameni. Fără oameni inventivi, spirituali și scormonitori în găoacea adevărului, strada ar fi, și chiar este în unele cartiere, o placuță de avertizare pe care scrie celebra lozincă „Șantier în lucru!” Unele dintre ele datează de la revoluție încoace! E grea istoria!

Aici trebuie să dăm Cezarului Chițac ce este al lui. Și anume implementarea noii gândiri despre capitalismul cazon. Noua politică vrea să transforme Constanța într-o imensă cazarmă militară în care, până la urmă, nu va mai circula nimeni fără bilet de voie! 
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MĂI, ANIMALO!
scris de Lucian Cristea
În timpul Congresului PNL, o jurnalistă de la PRO TV a fost agresată de câțiva activiști liberali aflați într-o misiune de(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii