Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
Precizări privind punctul de vedere al BNR legat de proiectul de Lege privind unele măsuri privind continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare

Precizări privind punctul de vedere al BNR legat de proiectul de Lege privind unele măsuri privind continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare(208)

Pentru clarificarea unor aspecte apărute în dezbaterea publică privind demersul Băncii Naționale a României de a se adresa președintelui Camerei Deputaților și al Senatului în legătură cu proiectul de Lege privind unele măsuri privind continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, formulăm următoarele precizări:

1. Aspectele sesizate de Banca Națională a României nu se referă sub nicio formă la problema cumulului pensii – salarii, abordarea de reglementare în acest domeniu nefiind, evident, de competența băncii centrale. Demersul BNR vizează semnalarea necesității de a fi respectat principiul independenței instituționale și personale a băncii centrale și, respectiv, a membrilor Consiliului de administrație al BNR, numiți de Parlamentul României.

2. Banca Națională este obligată să sesizeze autoritățile statului de fiecare dată când există riscul ca proiecte legislative, cu impact asupra băncii centrale, să intre în conflict cu legislația internă și europeană care reglementează activitatea acesteia. Prin aceste demersuri, banca centrală urmărește inclusiv evitarea declanșării unei acțiuni de infringement contra României pentru nerespectarea legislației UE, în condițiile în care Statele Membre au obligația de a asigura compatibilitatea legislației interne cu Tratatele și Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (potrivit art.131 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).

3. Prin proiectul legislativ se încalcă, în principal, prevederile art.14.2 din Protocolul 4 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene cu privire la Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, precum și prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României. În esență, BNR semnalează că, prin modul de redactare a art.2 alin.(1), art.3 alin.(1) și art.6 din proiectul de lege în discuție, se stabilesc, implicit, noi criterii pentru eliberarea din funcție a membrilor Consiliului de Administrație al BNR. Aceste criterii au impact asupra duratei mandatului membrilor organelor de conducere ale băncii centrale și, prin urmare, este afectată independența acestuia, prevăzută expres în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

4. Banca Națională a semnalat, semnalează și va continua să semnaleze autorităților Statului potențiale încălcări ale legislației interne și europene generate de proiectele de acte normative emise de Parlament sau de Guvern, care privesc activitatea băncii centrale a României, în calitatea acesteia de membru al Sistemului European al Băncilor Centrale.

Pentru detalii legate de punctul de vedere al Băncii Naționale, prezentăm documentul invocat Scrisoare BNR

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MĂI, ANIMALO!
scris de Lucian Cristea
În timpul Congresului PNL, o jurnalistă de la PRO TV a fost agresată de câțiva activiști liberali aflați într-o misiune de(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii