Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
PNL - O RECONCILIERE RATATĂ

PNL - O RECONCILIERE RATATĂ(751)

Știți ce se spune, în general, despre bătrâni. Pe vechi, doar de bine, inclusiv cu recomandarea ca, în caz că nu avem, să ne cumpărăm…”Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!” Poate că autorul acestor vorbe înțelepte ne spune dacă s-a deschis târgul de bătrâni, locul unde se poate face o selecție adecvată, sau e vorba de o ofertă ocazională…

Acum, depinde de fiecare membru al unui partid ce înțelege prin termenul de bătrân, o chestiune subiectivă, pentru că am văzut și tineri bâtrâni! Alegerile pentru șefia organizației municipale PNL Constanța au fost la un pas de o premieră politică ce le-ar fi adus liberalilor foarte multe aprecieri, chiar și din partea adversarilor…

Reconcilierea cu veteranii din PNL, via Constanța. Atenție, reconcilierea, nu reactivarea! A existat cineva care a fost la un pas să destrame vechea dispută dintre generații. Reamintesc că, în urmă cu câțiva ani, sub pretextul promovării tinerilor, s-a produs o ruptură serioasă în PNL Constanța. O idee generoasă, promovarea tinerilor în funcțiile de conducere ale partidului, s-a dovedit a fi o capcană ideologică în care au căzut chiar tinerii! Din vechea gardă, au mai rămas Gheorghe Dragomir, fostul președinte, și câțiva dintre acoliții săi, veșnic răzvrătiții din PNL Constanța. Cu alintatul Robert Boroianu, fiul adoptiv al lui Gepeto, fabrica lui de cârnați, în topul nemulțumiților...Domnul Robert mi-a rămas dator cu o explicație în legătură cu momentul în care mi-a mărturisit că “a fost un mare dobitoc”! Aștept și acum motivațiile sale...Ele s-ar putea sa fie de interes general în ce privește situația tensionată care a pus stăpânire multă vreme pe viața internă din PNL Constanța.

Nu știu dacă în alte partide s-a ajuns așa de repede la spovedania finală...Este PNL un partid recalcitrant? Dragomir spune că mai degrabă e vorba de o invazie de orgolioși, fiind cunoscute pornirile celor care ar vrea să o ia de la capăt, dar cu cazierul politic intact! Alții au refuzat invitația la alegerea lui Septimiu Bourceanu din prea multă mândrie personală! Păcat. Altfel ar fi arătat un PNL tânăr completat cu veterani! În opinia mea, Gheorghe Dragomir pare a fi cel mai fericit de maniera în care s-a cântat, și mai ales, s-a jucat la alegerile pentru șefia organizației municipale a PNL Constanța. Chiar dacă în public spune că nu se întoarce în politică! “Dacă aveam o astfel de intenție, rămâneam pe funcție…” Renunță? Chiar acum când începe ascensiunea finului sau, Septimiu Bourceanu, confirmat în funcția de președinte la PNL Constanța-municipiu! Chiar dacă, la un protocol, finul i-a întors ostentativ spatele nașului!

Răspunzând întrebărilor noastre, Dragomir nu s-a arătat a fi prea “marcat” de gestul finului, despre care, zice domnia sa, “E un tip special”! El a vorbit liniștit și stăpân pe sine despre alegerile care urmează în PNL, cu mult mai importante...Prin poziția pe care a ocupat-o în viața politică, alături de Puiu Hașotti, inclusiv la nivel național, Dragomir este îndreptățit să își spună părerea despre stadiul în care se află, în prezent, PNL Constanța.

Iată câteva dintre punctele sale de vedere. Sub conducerea lui Bogdan Huțucă, partidul se plasează într-o zonă de echilibru. Același punct de vedere l-am enunțat și noi, subliniind faptul că diplomația lui Huțucă a contat foarte mult ori de cate ori liberalii s-au aflat foarte aproape de izbucnirea unor noi conflicte…

După o lungă perioadă de incertitudini și așteptare, s-a conturat, în fine, o echipă! Dragomir consideră că are și domnia sa o minimă contribuție la așezarea organizației pe picioarele ei. El spune că are în contiuare ușa deschisă pentru rezolvarea problemelor cu care eventual se confruntă PNL la Constanta…

PNL a urcat în top și la nivel județean. A redevenit o familie. S-au redus substanțial luptele surde care au măcinat partidul în ultimii ani. Despre câțiva dintre liberalii care s-au afirmat pe talentul și forțele lor proprii, spune cu mandrie: “Sunt elevii mei!” Printre ei se numără și Septimiu Bourceanu și Bogdan Huțucă. La înălțime, clasa finanțiștilor! Primul, finul, l-a uitat! Că așa-i în politică, dar, mai ales, în viață!

Alegerile de la municipiu s-au înscris în grafic. Cu Septimiu-punct ochit, punct lovit! Adică fără vreo tornadă rătăcită! Tornada în plan politic se va dezlănțui la alegerile județene, când este de așteptat, miza fiind foarte mare, să intre-n joc și civilii care de opt ani de zile trag sforile în PNL Constanța! Primarul Vergil Chițac este rodul activității lor de specialitate...Și câțiva dintre trepădușii domniei sale care au căpătat funcții derizorii de băieți de trupă! Prin natura lui, Chițac nu moare de grija partidului! De la nici un nivel în sus sau în jos!

Pentru liberalii autentici, care au grijă ca PNL să nu se spargă, alegerile care urmează sunt foarte importante...Cel puțin la nivel național, datorită și rateurilor guvernamentale, situația este încă foarte sensibilă!

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii