Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
Frați de haine (XII)

Frați de haine (XII)(266)

(fragment din romanul epistolar Tatăl meu pomanagiul, aflat în lucru)

 

Iaca nici-nu-i! Așa ar fi exclamat nea Ilie, îndepărtându-se de imensul pietroi căruia-i căutase pricină detonându-l, până la urmă, înainte ca noi, puștanii, să facem un adevărat cult pentru el, așa cum stătea între cei doi salcâmi înfloriți. Personalul de Tulcea tocmai trecea pe linia a treia, cred că mecanicul l-a recunoscut pe taică-tu, fitilul capselor, din experiența pe care o avea cică ardea cu sârg și-un țignal de locomotivă cu aburi, adorând natura, însoțindu-l parcă pe cărarea bătătorită ce urca pe lângă linia pe care liniorii o desenau ca fiind prima și ultima dintre cele cinci din zona noastră, nu reuși să îmbrace, măcar din viciu, ca un impermeabil, dibăcia exploziei. Astea le-ar fi povestit el bunicii mele, ea ne cam vedea frați de haine, în sensul că hainele nepurtate sau nu prea tocite, ajungeau la tine. Când a fost cu mutarea îți pregătise un balot de haine și mai multe încălțări. Conglomeratul rămas a fost în sarcina noastră să-l cărăm la tine în curte. Pentru încă o cameră. Sigur, ce era mai ușor. Cred că atunci ți-ai tăiat și arcada la ochiul stâng, din țopăiala noastră de pe baloturile de paie pe grămada de pământ galben tu alegându-te cu o bușitură taman într-o tablă de roabă ruginită din apropiere. Rostul ei acolo era pentru făcutul chirpicilor. Mi s-au tocit atunci orice entuziam și veselie când am văzut sângele șiroindu-ți pe obraz, iar tu ai spus că nu mai vezi. Și țipai! Ai pus palma pe ochi, eu plângeam de spaimă și-am fugit acasă, lăsându-te acolo, de izbeliște. M-a iscodit bunică-mea, mi-am revenit în fire, printre sughițuri i-am bâguit ceva, a venit fuga cu bandaje și ceva de curățat rana, apoi a plecat cu tine la spital. Ai rămas la noi până a venit taică-tu de la muncă, ai mei i-au învăluit întâmplarea astfel ca nu eu să fiu cel care avusese ideea cu acel joc de-a prinselea pe baloturile de paie, rugându-l ca nu care cumva să te bată. Adică, Ilie, știi cum sunt copiii nesupravegheați. Bine naibii că n-a fost mai grav. Bandajul pe ochi a-nsemnat și mersul la școală cu mine, cum și multe alte gesturi prietenești ale celor care altădată nu dădeau doi bani pe tine. Tot bunică-mea, cred, a mers cu tine la toate controalele; nea Ilie îți cumpărase un pulover nou, de primăvară cu nasturi, un pantalon de doc albastru și bascheți chinezești. Terminam clasa a patra.

*
În altă ordine, cred că e bine să aduc unele completări la ceea ce se anunță ca fiind colecția teatrală ,,GĂINARII.” Din superstiție, plus că acest fapt nu face parte din îndeletnicirile mele, nu voi merge până la Observatorul astronomic din Parcul Carol. Prefer să-mi iasă în cale Carul și Ursa Mare decât o mașină a guvernului. Zilele trecute am făcut un ocol în speranța că voi vedea ceva mișcare, după cele spuse de gheneral. Da de unde! Poate se lucrează la interior, la traducerea piesei, la vreo schemă derivată din stindardul liberalismului, așa că nu m-am îngrijorat, mai ales că aflasem, aici chiar nu vreau să obiectezi, pentru că e propria ei mărturisire, publică și suavă ca un criteriu ce face distincție între a-ți scufunda corabia ca să nu o captureze dușmanul și bucuria generală refăcută dintr-un haos total, faptul că una dintre actrițe tocmai ne-a mărturisit, cu voce suavă, de parcă ar fi nimerit, neinvitată, la un bal deocheat, că are, ce crezi?... anticorpi... La vârsta ei ar părea o bagatelă, dacă n-ar fi de râs. Sau poate nu e ea, dacă dau crezare titlui cărții de memorii: ,,Nu sunt eu.” ,,Încă nu sunt lămurită.”Atunci? Mai ia aminte la asta: cred că va cânta în cor, fiind vorba de antichitate sau va avea rolul povestitorului. Altcineva, și-a exteriorizat cucernicia de saivan simțindu-se perfect în largul său, declarând la un post de radio: ,,Să trăim jubilativ, vaccinându-ne!” Să trăiască el cum vrea, dar să nu mă bage pe mine în traista lui, cum nici eu nu-l bag în traista mea. Cred că în corul pentru ,,Găinarii” are și el un loc, cu jubilațiuni cu tot. L-aș întreba, de ne-am întâlni, cu ce ac s-a vaccinat? Cu Acul de aur extras din romanul omonim abia apărut, sau făcut din cel al Cărăbușului de aur din proza lui Poe și dacă s-a legat de scaun cu Lanțul de aur găsit în romanul lui Andrei Cornea? De altminteri, dorințele sunt individuale, iar lui, și altora ca el, se pare că îi place uniformizarea. Iată cum se descrie pe sine în pagina de gardă a cărții: ,,E mefient față de avioane, reptile și sfaturile medicilor.”Îmbinarea pedagică dintre cele două enunțuri ale sale o las în seama ta s-o descifrezi. Ok? Băi, și n-am vrut să trec pe acolo. De câte ori am făcut-o, mi-a mers rău. Ba mi-a stat ceasul de la mână, deși e automatic iar prin purtatul zilnic mi-a intrat în refelx și exercițiul rotirii încheiturii, ba mi s-a oprit mașina-n drum de-a trebuit să-i schimb bateria chiar în șosea, deși ochiul roșu nu era aprins (auzisem că vrei să-ți schimbi mașina, evită modelul Ford Ecosport făcut la Craiova, un amic s-a trezit de nouă că plafonul se desprisese din apărătorile de plastic din spate), ba m-am trezit împingând din spate o procesiune cu un dric cu cai negri la pas bălingându-se pe benzile de circulație, urmat de-o fanfară (muzica închide cheia tuturor misterelor), procesiune ce aspira la privilegii ce nu pot fi împărțite cu oamenii de stat. Doar pentru că fac bancrută? Nu-i prea puțin? Iată cum se naște superstiția! Zilele trecute șiretul de la dreptul s-a înfășurat pe pedala de frână, din senin, de-am crezut c-am feștelit-o încurcând relațiile dintre pedale. Ca în gramatica chineză, care nu dispune de distincții între timpuri. Ptiu, drace! Nu-i superstiție asta?
Ai grijă și tu, că și pe la tine multe din viața socială au caracter ipotetic, după cum știi, eu sunt omul ipotezelor alternative.
Ultimul plic a venit deschis. Cineva a umblat, ceea ce-nseamnă că acel cineva nu mai are încredere în cetățeni. De respect, ce să mai zic? N-are decât! Și Françoise-Marie Arouet declara că-l respectă pe Dumnezeu, dar iubește universul. Dar nu pentru asta tratatul său filosofic a fost interzis de către vechiul regim.
Sigiliile magice erau acolo. Cred că s-a umblat și la gama în care a fost scris și cântecul dacă nu cumva ai uitat să pui și cheia sol când ai desenat partitura. Cei ce-au făcut-o poate-mi trimit și mie o corectură. Tentația asta seamănă cu fructul oprit, iar superstiția nu-ntreabă în locul meu: ,,Când va înceta guvernul să-mi mai trimită la spălat lucrurile lui murdare?” E o parafrază după președintele academiei berlineze care răspândise zvonuri cum că François-Marie Arouet avea opinii aspre referitoare la scrierile lui Frederic al II-lea, regele Prusiei, un fel de protector al celui ce va fi cunoscut ca fiind Voltaire, invitat fiind, iar el acceptase, la palatul Sans Souci, din Potsdam. Aprecierea s-ar fi referit la niște versuri trimise de rege spre corectură. Eu am adăugat doar cuvântul guvern, dar nu strica, pentru forma de viață națională pe care o duc, vorbind o limbă diferită încât am impresia că viața e clădită pe egoism, să adaug și parlamentul și președinția. Că și ele nu sunt o patrie. Mai în glumă, mai în serios, revenind la subiect, aș putea să nu mă bazez doar pe o sursă. Apar câteva întrebări puțin otrăvitoare, cum ar fi: va fi un public voluntar?, i se va da lornioane? Înțeleg, cu puterea cu care a fost investit, nu-mi poate divulga tot. Sau nu știe. Deja circulă niște zvonuri, cum c-ar fi vorba de o cvadrilogie, și că una dintre piese ar pune în discuție repercusiunile doctrinei găinarilor, cu referire la statutul hoților de găini și la teoria referitoare la faptul că aripile acestora nu descriu orbite circulare, ci eliptice. Aici ar fi o ciocnire diluată între indigenizarea cunoștințelor din cultura metropolitană de calitate îndoielnică și strălucitele itinerarii istorice ale lui Galileo. Într-una dintre scene va fi folosit și eclerajul (oare cu lumânări disimulate, pentru efecte, despre obscurizarea sălii, Wagner este ,,vinovat” de chestia asta, nu poate fi vorba, totul fiind afară). Pe-asta cu scenele a scăpat-o: se preconizează ca ele să culiseze, măcar aparent, sub clădirea guvernului. Ar fi probleme cu topografia, figurile geometrice trebuind să fie stabilite prin ceea ce gândesc despre ele inginerii topometriști triști nevoie mare de acolo, de aceea se va folosi în loc de un lanț topografic, rămâie el la harpedonapții egipteni!, lanțul gâturilor politice și nu al praxisului. Fiind pe domeniul statului, statul devine și el domeniul acțiunii libere a celor ce vor pune în scenă suita de piese, trei, patru, cinci, deci un cetățean: spectator și actor. Cei care muncesc, ar fi mult mai dragi nemuritorilor, cum ar veni, zeilor, dar chestiunea a fost deja enunțată de Hesiod în Munci și zile. Desigur, nu doar grecii au tras învățăminte din tradițiile mitologice și filosofice, cum nici noi doar din teoriile referitoare la sentimentele morale. Gândind astfel, am putea trimite la culcare biserica, devenită obstacol între autoritatea spirituală a individului și cea seculară, temătoare de vid, or, în vid apa devine gheață, iar gheața înseamnă și moarte, că tot amintisei tu de o teamă aristotelică imaginată ca fiind un experiment mental. În fine, hai să nu mai fim analitici altfel ,,Sigiliul științei de-l purtăm pe frunte/ Ocheanul galileic privindu-ne, ne-nfrunte...” Unde-oi fi citit distihul ăsta?

Un alt zvon. Cică prima piesă va fi și lucrarea de licență pentru o clasă de teatru, rămâne de aflat ce profesor va găsi maniera admirabilă de lucru; cu mulți ani în urmă am văzut-o jucată în acest sens la Teatrul Foarte Mic Comedia erorilor. În secret se umblă la o mituire pentru anularea repetițiilor. Când peste tot ai inamici, e bine să păstrezi tăcerea. Ar fi un secret. La ce sunt buni prietenii, dacă nu să facă din secrete ceva de felul caruselului, călușilor și alte alea? Cui îi pasă, însă?
Nu știu dacă-i inspirase lecturarea acelei scrieri Despre cer, când au constatat că trebuie modificat conceptul de oblicitate pentru mascarea scenelor deoarece ce se mișcă e una iar ce trebuie mișcat e alta, chiar cu riscul final de a fi trimis în cer. Problema ar fi fost desenată pe o tablă, când, cineva și-a dat seama că a fost furat planul înclinat. Tot unui profesor de fizică i s-a atribuit rezolvarea enigmei. Astfel că problema mobil-mișcare se va încheia unind cinci linii drepte fără a ridica creionul mecanic de pe hârtie, a conchis omul. Rămâne o chestiune: ce profesor se va-ncumeta la o astfel de impetuoasă și temerară muncă. IKW i-ar fi chemat la palat pe premier și ministrul de interne. Cu o plecăciune suavă, amândoi ar fi râs, dar îl pot crede oare pe gheneral, la cât de malițios este?, lipsiți de grija zilei de mâine, dar, se zvonește, i-au amintit acestuia, toți trei fiind aduși, până la urmă de pe stradă, că nu e de actualitate pusul paielor pe libertatea de exprimare și că o picătură de plumb cade cam în același fel ca și o ghiulea. Elementul decisiv ar fi rezistența mediului, or mediul... De asemenea, i-au amintit faptul că la mijloc sunt și darurile intelectuale ale viitorilor actori. Rămâne de așteptat, dar știm amândoi cât de perisabilă e așteptarea. Cel de la interne a propus o anchetă asupra adorației libertății de exprimare căci constataseră oamenii din teren o inconsistență publică asupra acesteia, asemeni celei asupra cultului soarelui. Cu preciziune n-au putut-o localiza, dar, în mod obișnuit a fost identificată la societățile arhaice. IKW, zâmbind ca un profet inspirat de divinitate, a adăugat: ,,Atenție, să nu ne dăm foc, că vom fi nevoiți să alergăm prin benzină ca pe un câmp cu trotil.” Frământarea celor trei a fost și pe tema mesajelor ascunse în piese. Premierul a avansat ideea că totul poate fi luat tango, dar fără cuțitari și mardeiași ca perechi dansând tango. Cel de la interne și-ar fi cuprins pleoapa ochiului drept ridicând-o și strigă, ca și cum venea de la o noapte de chiolhan: ,,Tangoul, această reptilă de lupanar?”
E cunoscut acest Omnom în lumea literară? ,,Găinarii cultivă prietenia, chiar de cred în gol sau în plin”, este unul dinte motto-urile uneia dintre piese. Ți-nchipui ce va fi pe capul regizorului și scenaristului, căutând în piese interesul autorului, desigur ei nu au orbul găinilor că doar nu sunt membri în guvern sau președinte! Cât privește chestiunea golului și a plinului, și cum influențează ele obiceiurile de pe strada în care locuiesc, măcar de pe ele... Ah, să nu uit: pentru corectarea unor eventuale greșeli, continuă controversa sceptică în legătură cu ideea folosirii unor cocoși de munte și fazani, și care, plimbați cu ajutorul unor mașinării făcute după schemele lui Leonardo ar putea elimina frecările dintre preceptele morale și răscumpărarea unor simboluri... Pe de altă parte, o altă piesă ar avea niște scene dedicate găinarilor novici. Ei coboră din văzduh, în niște mantăi din vremuri mai puțin complicate, pe funiile unor cadelnițe fumegând o rășină de pin, spre a se pocăi în rugăciunile ce-i îndeamnă să-ngenuncheze, aducând vești... Ce vești, Dumnezeu știe! Oricum, mesagerii se cuvine a fi primiți cu atenție.
Prietene, Mircea, hai să nu ne mai consumăm energiile. Îmi ești dator cu două lămuriri: Rodnicia cercetărilor (tale?) din povestea cu scrisul la ziar îl privea, cumva, pe văr-miu? Se iscase la voi o-ntrecere între câțiva constănțeni (un fel de paraziți) doritori să fie izbiți cu ingeniozitate de noile blazoane financiare pentru a ieși în cartier înarmați cu prestigiu și contacte sus-puse, precum și de veșmintele de paradă ale complexului de superioritate față de crematistică. Dacă la japonezi orezul se monetizase, la voi peștele de Marea Neagră a fost pus în sticlărie de Boemia... Înălțarea spre bogăție și ascensiunea familială a acestora s-a făcut și se face, tot de la gheneral citire, prin cumpărarea diferitelor bunăvoinți; veniturile le îngăduie acum să se plimbe în trăsura capitonată cu mătăsuri în contrast, cu portiere monogramate și extremități ascuțite care atrag fulgerul. Peștele de care spun se cheamă hidrocarburile din platoul continental marin. Pe seama lor, și cel despre care s-a scris la ziar și cel care a ,,cumpărat” platformele de foraj marin cu bani împrumutați de la o bancă care nu i-a cerut gaj, comportamentul față de oamenii preluați pe contractul Petrom a fost unul ca în feudalitatea otomană. Pe la casele de amanet de la voi umblă și niște gravuri cu ei. Și doi, dacă știi ceva despre raportul confidențial trimis de stimabilul îmbrăcat în haina preceptorului despre elogiul supapei de evacuare înlocuind alegoria siluetei masculine cu abstracțiuni numite adevăr, religie, prevedere, virtute, demnitate, cele patru zări ale lumii, minciună, doamna cu inorogul, ospățul de curte, fără nicio atingere aici adusă funcției sociale și estetice ale vreuneia dintre...
Iac’șa, veni și clipa tihnei accesibile, ascunși după draperiile inflamabile ale providenței, căci la ce sunt buni prietenii dacă nu să se ,,pedepsească” ascultând o muzică bună fără a trezi și altora interesul. Led Zepelin și moștenirea lăsată muzicii rock. Dăm drumul acestui Immigrant song care nu-și extrage seriozitatea suportabilă din ifose mărturisite pe-o pajiște sau colină ca ideal de viață, cum mai scriu unii pe la reviste... Astfel, povestea e veche: ,,We come from the land/ Of thde ice and snow/ From the midnight sun/ Where the hot springs flow/ The hammer of the gods will drive/ Our ships to new lands...”, iar Ovidius a greșit netonifiindu-și spiritul la munca pe câmp, chiar și atunci când n-a fost urmărit de nicio săgeată... Nu s-a aflat dacă au existat acei spioni aleși cu grijă de mânia imperatorului, mercenari din legiunile imperiului, dedicați numai urmăririi sale. În fine, dacă am spus vorbe cu vicleșug, vei trece și tu cu vederea, chiar dacă veioza de pe masă nu o va face.
Pare-mi-se că tot în acel început de vară din întâmplarea cu înduioșătoarea crestare a arcadei, taică-tu ți-a adus o mamă. Nu-i mai știu numele. Nu fusese vecină cu mătușa ta?
P.S. dintr-o scrisoare deschisă a unui critic literar în scrisoarea mea, scrisoare deschisă din care rezultă o indignare pe care nu o împărtășesc, orșicîtă erudiție ar sta în formularea ei, pentru simplu fapt că ea vine foarte târziu, adică după cinci ani de când IWK a lansat ca pe o parașută fără echipament de aterizare, acel proiect electoral numit România educată, ca să nu mai spun că e cam subțire argumentația. Rețin doar atât: ,,Ce încredere pot avea în anonimatul deplin al celor la experiența și competența cărora ați apelat? Mai ales când aflu că ați fost convins să propuneți, cu dubla dv. autoritate, destule măsuri care sunt, în cel mai bun caz, discutabile .(,,...)” Ca să fie educată, România trebuie să fie instruită. ... Școala românească duce lipsă de oameni devotați și pricepuți.., ,,(...)” n-ați menționat niciodată în discursul dv. învățarea și educarea limbii române. Profesorul de limba și literatura română din mine nu vă iartă pentru această omisiune.” Subscrii, chiar dacă niciunul dintre noi n-a fost un astfel de profesor?
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MĂI, ANIMALO!
scris de Lucian Cristea
În timpul Congresului PNL, o jurnalistă de la PRO TV a fost agresată de câțiva activiști liberali aflați într-o misiune de(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii