Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
FOCUL RECE

FOCUL RECE(620)

Și la Constanța, focul rece a făcut noi victime! De la o vreme încoace, așa-i spun eu…

Focul rece este cel care te îngheață de tot, înainte să te transforme în scrum, care face să îți stea mintea în loc de atâta prostie în jurul nostru, promovând inepțiile unor politicieni, provocând moartea unor naivi sau disperați, care mai cred încă în protecția spitalului și în promisiunile cu tupeu ale lui Arafat!

Focul rece a făcut noi victime în sistemul medical! Cauți o aspirină la spital și ce găsești? Moartea în sertar! Vii la spital, să te vindeci, si ieși mort, ars, axfixiat! Au dispărut scheleții din fișete! Acum numeri direct morții! Dacă fuge unul, este mai palpitant...

În aparență, în spitale totul este în regulă! Până și pentru primarul Chițac, care ne dă, cu detașare asigurări, că totul este OK! Avem un Guvern de “OK-iști” și de “pupici”! Vă imaginați cum sună în ușa liftului de la Guvern un “pupici” între doi miniștri bine hrăniți?

A venit nenorocirea colectivă de la “Infecțioase” și Constanța a intrat definitiv în “topul morții” care poartă halat alb! Și în “topul bâlbâielilor”.. Este stânjenitor, pentru tine, administrație, să nu știi să numeri câte cadavre sunt! Când 9, când 7...Oooo, dar e de bine!…De la 9, la 7 morți! De parcă numărau steagurile de la Primărie! Dar, chiar și așa, la Primărie fiind, tot te-ar fi apucat pandaliile în preajma unui personal atât de nesigur și dezinformat!

De la 9 la 7. Acesta este bilanțul raportat al incendiului declanșat la Spitalul de boli infecțioase din localitate... Unde nu se întâmplă nimic, încă din perioada “gloriei pesediste” și pană în ziua de astăzi! Scuzați, ba se întâmplă…

Se întâmplă, că de ani de zile se bate apa-n piuă de către niște inconștienți! Degeaba au fost avertizați să nu se mai joace cu focul! Dar mai ales, cu focul rece! Arde-v-ar focul să vă ardă de conducători iubiți! Vă jucați și cu morții! Ba sunt 9, ba sunt 7, dacă nu cumva s-a mai rătăcit vreun cadavru pe drum sau în vreo debara!

De amar de vreme, situația deplorabilă din spitalele românești este neschimbată! Dacă ați observat, miniștrii promovați la Sănătate nu rezistă prea mult...De aceea, nici nu își aduc prea multe “rechizite” sau obiecte personale, care să trădeze un optimism ieșit din comun sau o mare dorință de afirmare pe postul de ministru al Sănătății...Dar profesionalismul nu se măsoară într-o Carioca, prezentată ca simbol personal de către un fost ministru al Transporturilor! În domeniul Sănătății, din păcate, omul nu a făcut întotdeauna casă bună cu natura sau cu elementele sale secundare!

De pildă focul. De data asta, mă refer la focul omologat de tovarășul Prometeu pentru întreaga omenire. El este vinovat de tot ceea ce la Constanța s-a întâmplat! Și încă un element de statistică neagră. În ultimii ani, incendiile au provocat, în mediul medical, cele mai multe dezastre soldate cu mari pierderi umane! O internare, într-o secție a unui spital, pare a fi mai riscantă decât orice pericol ce ne paște!

Acolo unde s-au semnalat atât de multe neglijențe, improvizații, aparatură nerconformă, au căzut foarte mulți medici și pacienți pradă focului! Ca și la Spitalul de boli infecțioase din Constanța, au scăpat doar aceia care au avut noroc! În lipsa unor dotări reale și performante, personalul medical a fost nevoit să invoce deseori...norocul!

Nu toți au avut însă parte de el...De peste 30 de ani, s-au descoperit mereu aceleași hibe în dotarea și organizarea spitalelor din țara românească! Totul s-a oprit însă la emoțiile declarative, după care a urmat culcatul pe o ureche...

Unii, din comoditate, au trecut la predarea inventarului peste punctele negre pe care ar fi trebuit să le semnaleze! Și-așa, de la un an la altul “greaua moștenire” a devenit și mai grea! E bine însă că s-a găsit repede un “țap ispășitor” în persoana tovarășului Prometeu! Și, oribila afirmație, cum că morții sunt cei vinovați, fiind nevaccinați! Ei, vedeți? Parcă i-a revenit și lui Arafat zambetul pe buze!
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

NOPȚI ALBE LA MANGALIA
scris de Lucian Cristea
Într-un salon de spital, indiferent de confortul care ți se oferă, chiar și unul de calitatea celui de care am avut parte în Pavilionu(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii