BAIAZID, OMUL(1037)
S-a întâmplat ca, într-o zi din acest an, fiind nevoit să ajung în inaccesibila, mai nou, Piața Ovidiu, pe jos, să mă prăbușesc, de atâta efort, pe stradă! Să cad pur și simplu, fără a prinde chiar de veste! Prea mult pentru mine, să fac tur-retur, de la vestita barieră, în Piața Ovidiu…Am plonjat, ușor, ca un fost portar de fotbal ce am fost…A urmat impactul..Eram decuplat de la planetă și mă agasa orașul nostru înspăimântător de pustiu, rece și neprimitor. Dar bine păzit, cu bariere și jandarmi.
Constanța. Nimeni pe stradă! Ziua în amiaza mare! Măcar un tânăr polițai aflat în practică pe litoral, un gunoier de promenadă cu tulumba, o pereche de tineri îndrăgostiți, etc. Eram conștient de tot ceea ce mi se întâmpla și sinistrul pustiu din jur. Unde sunt. Cu cine sunt? Doar atât, nu puteam să mă mai mișc! Vorba aia, au căzut unii de la etajul 11 și nu s-au mai văitat...Pentru că nu au mai apucat! M-am prăbușit scurt și la obiect. Dacă eram în avion, s-ar fi spus că “m-am prăbușit în condiții suspecte”. Nu am avut timp să schițez nici măcar un gest de formă, ca să nu mă am pe conștiință...
Autoapărare sau o plimbare preventivă cu “Tatăl nostru” pe buze...Aveam presupusa senzație că cineva mi-a “retezat” picioarele de la genunchi și face bancuri proaste pe seama mea…Între timp Claudia a plecat să caute pe cineva, un om bun, dacă mai există oare, ca să mă ajute să mă ridic de jos. Nimeni nu se complică, toți sunt extrem de grăbiți și prețioși…M-a cuprins brusc frica. A venit și frigul! De ce nu am chemat Salvarea? Păi, ăsta-i alt subiect, de când cu blocajul zonei cu bariera..Nu era posibil accesul, nici măcar pentru o ambulanță, dinspre Lupoaică spre Piața Ovidiu sau invers! Am concluzionat că zona asta, care era atât de aglomerată, atât de vie, a ajuns moartă și pustie…Am privit, cu bărbia puțin ridicată cu două degete, covorul de asfalt și mi-am imaginat cum se va desfășura o paradă condusă de primarul Chițac și acoliții săi...
De necrezut, când te afli într-o situație ca a mea, chiar dacă nu ți se mișcă picioarele, măcar să-ți umble mintea! Altfel, ești pierdut! Frig! Foarte frig. Marea vuia de nebună, creându-mi și mai apăsat sentimentul că am rămas singur în zona peninsulară a Constanței, și ea, zona, la mâna piraților aflați astăzi în formare.
În toata povestea asta, am avut și noroc. Am scăpat oarecum ieftin. Nu puteam să-mi mișc picioarele, dar asta nu este o chestiune care să conteze prea mult pentru unii...În timp ce mă chinuiam să ajung măcar în poziția în genunchi, m-am trezit lângă mine cu domnul Baiazid Memiș, patronul de la renumitul restaurant Eteks.
Ce s-a întâmplat? Domnul Baiazid a reacționat imediat cu dezinvoltura unui salvator de profesie! A fost cu sufletul lângă mine, ca un prieten adevărat, realizând gravitatea situației. Aproape că m-a cărat în spate până la terasa sa, liniștindu-mă permanent că totul este ok...M-a urcat într-o mașină de-a sa și așa am ajuns cu bine acasă…
Mulțumesc, domnule Baiazid, pentru că mi-ați salvat viața! Recunoștință și RESPECT!