Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
PHOENICIA Hotels susține viitorii antreprenori

PHOENICIA Hotels susține viitorii antreprenori(288)

“Oamenii de succes au obligația morală de a întoarce noii generații toată experiența acumulată”
 M. Murad

Aceasta este viziunea lui Mohammad Murad, proprietarul celui mai mare lanț hotelier din România – Phoenicia Hotels, Președinte de onoare al FPTR și Președinte Executiv al Partidului Ecologist Român, care crede cu tărie că: “România are nevoie de cât mai mulți antreprenori români, oameni care să facă pasul de la angajat la angajator și care, prina ctivitatea lor să aducă plus valoare în economia țării”.

“Alături de alți oameni de afaceri, economiști și, sper eu, să raspundă pozitiv și reprezentanții autorităților centrale și locale, am invitat mici antreprenori aflați la început de drum, sau persoane care vor să facă pasul către antreprenoriat la un seminar. Scopul acestui seminar constă în discuții libere despre cum vor putea evita sau trece peste birocrația venită din zona autoritaților centraleși locale, lipsa finanțării venită din sistemul bancar sau programe pentru IMM-uri, lipsa forței de muncă, accesul greoi pe piața de retail ș mulțimea de alte obsta cole cu care zilnic se  confruntă orice antreprenor în România”

Acțiunea se va desfășura în două sesiuni, în perioadele 27-29 Mai și 3-5 Iunie, la manifestare fiind așteptați reprezentanții a peste 400 de mici societăți și alți peste 200 de viitori antreprenori, toatecheltuielile de cazare și masă fiind susținute de Phoenicia Hotels.

Cele două evenimente se vordesfășura în cadrul complexului Phoenicia Blue View din Olimp, complex care reunește unele dintre cele mai frumoase hoteluri de pelitoralul Mării Negre: Panoramic, Belvedere, Amfiteatru, întâlnirea fiind găzduită de sala de conferință a ultimului hotel .

Un punct important al celor două sesiuni de comunicareva fi și cel legat de posibilitatea de colaborare atât între cei prezenți la eveniment, cât și între aceștia și lanțul hotelier Phoenicia, care își arată deschiderea în a achiziționa cu prioritate produse ș iservicii de la companiile românești.

Pentru a ușura comunicarea dintre aceștia și alți viitori participanți la acțiunile inițiate de domnul Mohammad Murad, acesta a inițiat un club, unde membrii pot interacționa și beneficia de facilități oferite atât de lanțul hotelier câtși de alți membrii.

Mohammad Murad
Președinte Phoenicia Hotels 24.05.2022

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ÎN PSD CONSTANȚA, SE TRAGE! DOAR ÎN PIEPT...
scris de Lucian Cristea
“Un priveghi la vremea lui”... “Dau un cal grizonat pe un parastas anunțat!”... Sunt doar câteva titluri dintr-un program funerar(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Sprijin pentru persoanele defavorizate: tichete sociale în valoare de 250 lei
  • DEȘI L-A CĂLCAT MAȘINA LIBERALĂ, ȘARPELE PESEDIST CONTINUĂ SĂ TULBURE APELE LA MEDGIDIA!
  • CUM NAIBA DE SE FĂCU UNUL LIBERAL ȘI CELĂLALT PESEDIST?
  • MOARTEA A STINS RIVALITATEA DINTRE DOI COLONEI
  • APEL CĂTRE VERGIL CHIȚAC: FIȚI PRIMAR, NU CĂPRAR!