Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
Sprijin pentru persoanele defavorizate: tichete sociale în valoare de 250 lei

Sprijin pentru persoanele defavorizate: tichete sociale în valoare de 250 lei(1326)

În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia, beneficiază de sprijin material sub formă de tichete sociale emise pe suport electronic cu o valoare nominală de 250 lei, care se acordă o dată la două luni, pentru achiziționarea de produse alimentare și/sau asigurarea de mese calde, următoarelor categorii de persoane și familii, denumite beneficiari:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) persoanele - copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;

f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

 

      Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere și familiile monoparentale care nu beneficiază de alocație pentru susținerea familiei și care realizează venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei, precum și persoanele fără adăpost, pot solicita acordarea sprijinului material prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, prin depunerea de către reprezentantul familiei a unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere la punctul de lucru al Serviciului sprijin comunitar din cadrul Direcției generale de asistență socială Constanța situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 ( la Clubul pentru pensionari ), de luni până joi, între orele 8.00 – 16.00 și vineri între orele 8.00 – 13.00.

 

      Persoanele care depun cereri vor prezenta copii după actele de identitate ale membrilor familiei și documente privind starea civilă (certificat de căsătorie, certificat de deces, sentință de divorț ).

      Pentru informații suplimentare, puteți suna la numărul de telefon 0341454669.

      Persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia.

 

În situația în care familiile prevăzute la lit. c)-e) au un membru de familie ce face parte din categoriile de beneficiari prevăzute la lit. a) sau b), sprijinul material se cumulează.

 

      Sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.

Prin venituri, în cazul persoanelor prevăzute la lit. a)-d), se înţeleg:

a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii;

b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii;

c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii şi casele de pensii sectoriale;

d) venituri din indemnizaţia socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

e) indemnizaţia de acomodare acordată în baza Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

f) indemnizaţia pentru îngrijirea copilului cu dizabilitate cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani, acordată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

g) venituri din activităţi independente, definite conform art. 67 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

h) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite conform art. 70 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

i) venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

j) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 83 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

k) venituri din investiţii, definite conform art. 91 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

l) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite conform art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

m) venituri din premii şi jocuri de noroc, definite la art. 108 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

n) venituri din alte surse, definite conform art. 114 şi 117 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

 

       În vederea verificării de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin instituţiile din subordinea/autoritatea acestuia, a încadrării nivelului veniturilor beneficiarilor în limita de venituri lunare şi pe baza listelor transmise de acestea referitoare la persoanele fizice potenţiale beneficiare ale sprijinului material acordat sub forma tichetului social, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală determină nivelul venitului lunar realizat, atât din România, cât şi din străinătate.

 

NOTA REDACȚIEI

Lucian Cristea, cunoscutul editorialist al ziarului TIMPUL, a ținut să precizeze:

"Așa cum am promis, la scurt timp după instalarea lui Vergil Chițac în funcția de primar al municipiului Constanța, ziarul TIMPUL rămâne în continuare alături de Primăria Constanța. Fără nici o pretenție financiară am prelucrat și publicat sute, poate mii, de informații, repet, pe gratis!

La unison cu colegii și colaboratorii noștri, am considerat că putem fi de folos tuturor constănțenilor, și fără banii de publiciate care ni se cuvin!

Sunt însă indivizi în Primăria Constanța care își fac treaba, scuzați expresia, cu curul! Și nu oricum, ci pe salarii foarte mari! Avem un exemplu de acest gen chiar astăzi...

Primăria Constanța ne-a trimis un comunicat ...însoțit de o fotografie provocatoare de scandal, dar și de greață, în care apare o mână întinsă, murdară! Așa arată mâna unui pensionar nevoiaș? Sau o considerați, cumva, mânjită,  pentru valoroasa suma de 250 de lei? 

La cine face trimitere autorul fotografiei? Ce semnifică mâna murdară? Cui îi aparține această mână și care este mesajul ei? Cumva, o reacție de intimidare a pensionarilor, sau pur și simplu o aluzie tendențioasă!

Primăria Constanța a racolat mai mulți jurnaliști în echipa sa. Nu înțeleg de ce nu sunt puși la treabă?

În definitiv, merită și pensionarii să fie respectați! Și sub nici o formă batjocoriți, cu așa o fotografie!

Nu este suficient că au niște pensii mortale?"

LUCIAN CRISTEA  

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Comentarii

Lucian Cristea
15-06-2022
Așa cum am promis, la scurt timp după instalarea lui Vergil Chițac în funcția de primar al municipiului Constanța, ziarul TIMPUL rămâne în continuare alături de Primăria Constanța. Fără nici o pretenție financiară am prelucrat și publicat sute, poate mii, de informații, repet, pe gratis!

La unison cu colegii și colaboratorii noștri, am considerat că putem fi de folos tuturor constănțenilor, și fără banii de publiciate care ni se cuvin!

Sunt însă indivizi în Primăria Constanța care își fac treaba, scuzați expresia, cu curul! Și nu oricum, ci pe salarii foarte mari! Avem un exemplu de acest gen chiar astăzi...

Primăria Constanța ne-a trimis un comunicat ...însoțit de o fotografie provocatoare de scandal, dar și de greață, în care apare o mână întinsă, murdară! Așa arată mâna unui pensionar nevoiaș? Sau o considerați, cumva, mânjită, pentru valoroasa suma de 250 de lei?

La cine face trimitere autorul fotografiei? Ce semnifică mâna murdară? Cui îi aparține această mână și care este mesajul ei? Cumva, o reacție de intimidare a pensionarilor, sau pur și simplu o aluzie tendențioasă!

Primăria Constanța a racolat mai mulți jurnaliști în echipa sa. Nu înțeleg de ce nu sunt puși la treabă?

În definitiv, merită și pensionarii să fie respectați! Și sub nici o formă batjocoriți, cu așa o fotografie!

Nu este suficient că au niște pensii mortale?

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

POLITICIANUL FLORĂREASĂ
scris de Lucian Cristea
Ar trebui să profităm de campania electorală aflată în plină desfășurare și să ne distrăm și noi, exploatând smerenia care(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii