Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
Sâmbătă, 10 septembrie 2022, ora 16.00, va avea loc Turneul Internațional de Lupte Tătărești - Kureș *Trofeul Mării Negre*

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, ora 16.00, va avea loc Turneul Internațional de Lupte Tătărești - Kureș *Trofeul Mării Negre*(408)

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează sâmbătă, 10 septembrie, Turneul Internațional de Lupte Tătărești - Kureș „Trofeul Mării Negre”, eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.  

Competiția care va avea loc începând cu ora 16.00, în Parcul Tăbăcărie – Constanța (zona Teatrul de Vară „Soveja”), va marca încheierea sezonului de kureș al anului 2022. Pentru cele două categorii, și-au anunțat intenția de a participa, la competiția de sâmbătă, peste 100 de concurenți.

Kureş-ul este un sport strămoşesc, vechi de mii de ani, având originea în Asia Centrală. Fiind un sport de masă, el este destinat amatorilor. În cadrul competițiilor de kureș, luptătorii îşi pun în valoare însuşirile fizice şi psihice, făcând dovada cinstei, dreptății, curajului şi dibăciei etnicilor tătari, comunitatea tătară din România făcându-se remarcată prin însăși faptul că este singura comunitate etnică ce are un sport tradițional.

În demersul de promovare, competiţiile de kureş au devenit astfel o tradiție pentru localităţile din România în care trăiesc etnici tătari, ele transformându-se, în timp, în adevărate sărbători la care iau parte atât tătarii, cât şi populația majoritară și reprezentanți ai altor comunități etnice.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii