Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
interviuri
”Manelele şi dorinţa de a cânta la nunţi îi îndepărtează pe tineri de o muzică de calitate”

”Manelele şi dorinţa de a cânta la nunţi îi îndepărtează pe tineri de o muzică de calitate”(3112)

Născut în 1954 în Bucureşti, cu şcoala începută în Timişoara şi liceul absolvit în Constanţa, Sorin Cucu a fost studentul Conservatorului G. Enescu din Iaşi, secţia muzică vocală-instrumentală. Titulatura actuală îl situează ca fiind expert în câmpul predării pianului şi chitării, dar modestia este una din virtuţile acestui profesor. În continuare vom aborda împreună teme mai mult sau mai puţin sensibile legate de artă în jurul căreia îşi desfăşoară activitatea de zeci de ani.


Care este motivul pentru care cultura nu face parte din priorităţile tineretului ?

După umila mea părere, tineretul zilelor noastre este mai mult tentat să se distreze! Mass-media îl încurajează spre aşa ceva. Peste tot numai reclame cu: ”Fanta la distracţie se cunoaşte“ , ”Distrează-te cu Coca Cola“.
Apoi televiziunile nu au programe culturale pentru educarea tineretului. Se mizează numai şi numai pe ceea ce aduce masa de ”privitori” în faţa tv-ului şi asta se face cu emisiuni facile, desuete. Este din păcate o ”politică” distructivă la adresa spiritului uman, la înălţarea lui!
Mai dau doar un singur exemplu: Emisiunea ”Profesioniştii” realizată de Eugenia Vodă are ora de difuzare exact la miezul nopţii, uneori chiar depăşind şi această oră. Şi atunci?
Nu există o ”politică” naţională de educare, de formare a gustului cu adevăratele valori culturale ale umanităţii.
Tinerii, dacă nu au de unde să se informeze, iau ceea ce li se oferă!
Pentru a fi un om educat, cu un nivel cultural (de la mediu în sus), trebuie să faci un efort personal! Să mergi în muzee, să frecventezi teatrele, sălile de concerte, să cumperi muzică clasică, să asculţi acasă, să mergi la bibliotecă, să citeşti să te informezi asupra marilor personalităţi, care de-a lungul timpului şi-au adus contribuţia la dezvoltarea culturii universale, ...şi aşa în continuare , încă multe altele ar mai fi de făcut. Dar asta presupune un mare efort din partea fiecărei persoane în parte şi atunci, nu e mult, mult mai uşor, să te distrezi, să mergi prin baruri şi discoteci ?
Nu spun că tot tineretul este needucat, lipsit de cultură, ...dar numărul celor care fac parte din categoria ”cunoscătorilor” este foarte mic , insignifiant, în faţa celorlalţi, needucaţi, lipsiţi total de cultură .


În experienţă dumneavoastră acumulată la Casa Pionierilor din Constanţa şi Mangalia, profesor la şcoala nr. 40, Clubul elevilor, Şcoala populară de arte, Centrul Cultural Judeţean Teodor. T. Burada suntem convinşi că aveţi o opinie veridică referitoare la problema următoare. La ce nivel al ciclurilor şcolare se pierde contactul elevilor cu arta muzicală atât de necesară dobândirii unei culturi generale decente?


Încă din clasele I-IV, când doamnele învăţătoare sacrifică ora de muzică pentru citire şi pentru matematică. Foarte puţine dintre ele respectă ora de muzică şi caută să le insufle copiilor dragostea pentru artă muzicală, pentru artă în general. Aici o să-mi cam sară în cap doamnele învăţătoare , dar asta este realitatea. Şi atunci, dacă începutul este pierdut, copilul pornind la drum cu acest handicap, mai departe în şcoală generală, în liceu, chiar că nu se mai face nimic pentru educaţia lui pentru frumos, pentru artă, pentru îmbogăţirea sufletului său cu marile valori ale culturii universale .

Aţi activat ca instrumentist la renumitul Fantasio şi Teatrul Liric. Cum ar trebui atraşi înapoi constănţenii de toate vârstele către teatru, operă, balet, expoziţii şi mult mai popularul cinematograf? Cum era atmosfera şi starea acestor medii elegante şi cu încărcătură intelectuală bogată în acele vremuri de glorie?

Cândva , cu mulţi ani în urmă , în Constanţa activau Teatrul de Operă şi Balet, Teatrul de Revistă Fantasio (la care în anii 80 s-a afiliat şi Trupa de Balet Clasic şi Contemporan ”Oleg Danovski”), Teatrul Dramatic şi Filarmonica Marea Neagră. Trupa de Balet Clasic şi Contemporan făcea faima oraşului nostru peste hotare, plecând în fiecare an, timp de trei luni, în turneu prin ţările din vestul Europei, având în acest sens o colaborare cu Compania Langraff . În repertoriu erau toate baletele clasice ale lui Ceaikovski, Delibe , Bartok (Mandarinul Miraculos).
La Teatrul de revistă Fantasio se organiza în fiecare an Festivalul de Comedie al teatrelor de revistă din ţara noastră. Veneau trupele de la Teatrul Constantin Tănase din Bucureşti, de la Deva, Piteşti, Galaţi, era o atmosferă efervescentă!
Astăzi, teatrul Fantasio e desfiinţat, Filarmonica ,,Marea Neagră” desfiinţată, Baletul Clasic şi Contemporan desfiinţat ca trupă de sine stătătoare şi încorporat în Teatrul Liric .
Mai există doar Teatrul Dramatic, care s-a mutat în fostul sediu al Tearului Fantasio şi Teatrul de Operă şi Balet al cărui viitor este puţin incert , dar aici nu intru în amănunte, aşteptăm să vedem ce ne rezervă viitorul.
În concluzie , situaţia de azi a instituţiilor de cultură din Constanţa este mult mai modestă decât cea care era în perioada de glorie, acum apusă, spre regretul multor constănţeni.
Cinematograful! Păi aici, în primul rând, s-au desfiinţat toate sălile existente cândva, marea majoritate a publicului ”mutându-se” în faţa tv-ului. Sunt câteva săli la două din mall-urile din oraş, dar nu ştiu dacă acestea suplinesc cu adevărat existenţa cinematografelor de altă dată.


Ca orice dascăl aţi avut cel puţin un elev care a confirmat şi şi-a întrecut mentorul; aici mă refer la Silviu Ciulei şi vă rog să le povestiţi cititorilor noştri istorioara cu ascensiunea elevului dumneavoastră.

Într-adevăr , Siviu Ciulei este elevul care i-a întrecut, la mare distanţă pe toţi elevii mei, fie din cei de până acum, fie cei actuali. Dar în acelaşi timp, Silviu Ciulei este cel care m-a întrecut şi pe mine şi în privinţa asta, jos pălăria în faţa lui , a talentului lui şi a perseverenţei de care a dat dovadă în studiul chitarei clasice!
La începutul anilor 90 (deja secolul trecut), eram profesor de chitară la Clubul Elevilor (fosta Casa Pionierilor), aveam o grupă de elevi de vârstă mică, clasele a-II-a, a-III-a şi a-IV-a .
Într-o zi le-am spus că le dau un test: Cine ştie să citească notele la prima vedere rămâne să studieze cu mine în continuare, cine nu, cu părere de rău, părăseşte cursul de chitară. Ora următoare dau testul respectiv şi printre cei care nu l-au trecut era şi Silviu Ciulei. Conform celor spuse au rămas doar cei care au ştiut.
Trece săptămâna şi mă trezesc cu acest Silviu la uşă, împreună cu tatăl lui, rugându-mă să-l reprimesc (cel care vorbea era tatăl), pentru că ştie notele şi vrea cu adevărat să studieze chitară . Atunci i-am pus nişte note în faţă şi l-am rugat să le citească; a făcut-o cu o uşurinţă ce a lăsat cu gura căscată toată sala (erau acolo toţi elevii care trecuseră testul) şi, din momentul acela Silviu Ciulei, a devenit cel mai bun elev al meu.
La sfârşitul anului tatăl lui mi-a spus că băiatul vrea să meargă mai departe la Liceul de Artă şi mă ruga să fac cu el chitară în particular.
Ei bine din acel moment a început un studiu al chitarei clasice dintre cele mai serioase şi cu toate că era mic, clasa a-IV-a, apoi mai avea şi mâna mică (normal la vârsta lui), s-a ambiţionat şi a făcut toate studiile din metoda de chitară a lui M. Carcassi , iar când s-a prezentat la examenul pentru clasa a-V-a, la Liceul de Artă , i-a uimit pe toţi de acolo.
Şi în continuare totul este ca o poveste frumoasă. Anii au trecut, el devenind cel mai bun elev al liceului şi prin clasa a XII-a era la Festivalul de Chitară Clasică de la Sinaia, unde erau prezenţi nişte profesori din SUA. Când l-au auzit cântând, i-au propus să devină studentul lor la Facultatea de Muzică din Mempfis, Tennessee, acordându-i toate facilităţile, cazare, masă, bani de cheltuială etc. Și aici a fost printre cei mai buni studenţi, fiind în permanență pe locul al-II-lea, sau I, la toate concursurile la care participa.
La terminarea facultăţii a fost solicitat de trei mari universităţi din SUA , să devină profesor la una dintre ele. Până la urmă a ales-o pe cea din statul Florida. De atunci viaţa lui, se desfăşoară sub toate aspectele, în Statele Unite!
Cam aceasta e pe scurt povestea elevului meu, Silviu Ciulei, care cândva, la începutul carierei lui, nu a trecut testul de citire a notelor la prima vedere.

Formaţii precum Phoenix, Iris, Holograf, Pasărea Colibri au fost exemple pentru diferite generaţii din care s-au născut autodidacţi amatori ce au descoperit pasiunea pentru diferite instrumente. Care credeţi că este motivul pentru care acest fenomen lipseşte din ocupaţia tinerilor în 2013?


Ştiu eu cum să răspund mai bine la această întrebare? Sunt şi acum tineri interesaţi de învăţarea unui instrument, dar calitatea actului lor s-a modificat faţă de cea a celor din alte timpuri. Cu regret trebuie să o spun, manelele şi dorinţa de a cânta la nunţi îi îndepărtează de o muzică de calitate.
Aceştia sunt cei mai mulţi, mai este însă o categorie care se preocupă să facă o muzică de calitate , e adevărat sunt ceva mai puţini. Sunt şi în momentul de faţă formaţii care caută să-şi facă un drum în muzica uşoară românească printr-un act artistic elevat: ”Direcţia 5” , ”Proconsul” (la aceştia e adevărat nu se mai poate vorbi de tineri , au fost cu mulţi ani în urmă). Dar însăşi calitatea vieţii, sub aspect moral , social, s-a schimbat, urmând o curbă descendentă, aşa că şi toate manifestările artistice urmează cam acelaşi ”şablon”!
Ce-aş putea spune în încheiere? De exemplu, la Teatrul Liric ”Oleg Danovski” s-a desfășurat Festivalul Internaţional de muzică de Opera, dar ce impact real a avut el în conştiinţa maselor largi din Constanţa? Au fost acolo prezenţi, într-o sală de aproximativ 800 de locuri, doar cei împătimiţi de spectacolul de operă şi sunt mereu aceeaşi ...ceea ce oare cât reprezintă din sutele de mii de locuitori ai Constanţei?

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

TRENUL DIN VIAȚA LUI FELIX STROE
scris de Lucian Cristea
Trenul, ca mijloc de transport și nu numai, trenul, mașină mică, virgulă, care îl duce pe Ionică într-o direcție necunoscută, tin(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • SEMNIFICAŢIA UNEI SĂRBĂTORI MULT TIMP UITATE: ROMÂNIA – MAMĂ A EMBRIONULUI UNIUNII EUROPENE!
  • CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU
  • Cetățeanul JEAN CONSTANTIN – la mâna FĂCĂTORILOR DE DEMNITATE
  • TRAVIATA, CU DECEBAL FĂGĂDĂU ÎN ROLUL PRINCIPAL
  • Credit digital de nevoi personale, obținut în 15 minute!