Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
opinii

De ce îmi place luna decembrie?(2661)

Mesaje pe internet, mesaje pe telefon, nenumărate apeluri, acesta este meniul de politeţuri de Crăciun şi Revelion, dar altele sunt gesturile care îmi atrag atenţia şi îmi stârnesc bucuria sinceră. Pe scurt, voi răspunde la întrebarea: De ce îmi place luna decembrie?


Prima lună a anotimpului rece începe cu Ziua Naţională a României, ocazie cu care tot poporul îşi demonstrează, cum poate, patriotismul (un steag, o postare, prezenţa la defilare). Nu am să abordez tema sfinţilor, a sărbătorilor religioase, comemorarea evenimentelor din decembrie 1989, întrucât perioada Crăciunului este cea la care mă voi referi. Mă fascinează câteva obiceiuri pe care le avem cu toţii involuntar, dar sunt de o inocenţă pe care nu o întâlnim tot timpul anului.
Observ de ani de zile cum, începând cu Ajunul, toată lumea îmbracă veşmintele de sărbătoare şi porneşte în vizită la fini, naşi şi rude, lăsând maşina acasă întrucât e loc de ciocnit un pahar, două, trei. Toţi pornesc de acasă cu o atenţie pentru cei pe care urmează să îi viziteze. Domnii uită de încrâncenarea derbiurilor din ligile de fotbal, iar doamnele investesc ultimele resurse de energie în anul pe terminate pentru a prezenta o masă bogată familiei. Copiii îşi amintesc subit timp de 10 zile de acele două persoane care îi iubesc necondiţionat 12 luni pe an, ieşirile cu părinţii contribuind la atmosfera plăcută din acest sezon, din păcate prea scurt după umila mea părere.


Obişnuim să dăm iama în supermarketuri şi malluri pentru a suplini lipsa de atenţie acordată unor apropiaţi , dar actul în sine de a oferi un cadou şi sentimentul de a primi o surpriză stârnesc lumină până şi în cele mai mohorâte suflete.


Sfârşitul lui decembrie este singura perioadă din an în care şoferii îi roagă, la propriu, pe pietoni să treacă strada, ferindu-i de pericolele iminente la care se expun şi în restul timpului.


Oameni buni, iubiţi constănţeni, e loc de mai bine pe toate planurile (sentimental, financiar, profesional), dar insist să vă rog să ne reorientăm zilnic atenţia spre sănătatea spirituală bazată pe viaţa în armonie şi spiritul civic în sânul societăţii.
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ORATORII ALEGĂTORULUI NECUNOSCUT
scris de Lucian Cristea
Marile cuvântătoare se află în PSD Constanța. Există chiar o modalitate de adresare caracteristică lor. Citez: “Are cuvântul (...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii