Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
dosarele timpul
SACRILEGIU:

SACRILEGIU: "Imnul Golanilor" Pieţei Universităţii - 1990, plagiat în... golănia de "imn" al Mamaiei lui Mazăre!(3078)

Primul lucru care ne-a sărit în... auz, în momentul în care am ascultat (şi văzut), la buletinele de ştiri ale televiziunilor româneşti, „noul” „Imn”, plătit de către Primăria lui Mazăre, pentru promovarea staţiunii turistice Mamaia (apropo: CU BANII, MULŢI!, CHELTUIŢI DIN BUGETUL PUBLIC!, CARE S-AU DAT, ANUL TRECUT, EXACT PE VREMEA ASTA, PENTRU „VECHIUL” „IMN”, ADICĂ PRIMA PORCĂRIE DE „IMN” AL STAŢIUNII MAMAIA, CU TRIOUL LOREDANA – ALEX VELEA – RADU ŞTEFAN AL MAZĂRII, GUNOI ARTISTIC CARE A FOST, ATÂT PE PARTEA MELODICĂ, CÂT ŞI PE CEA DE „LIBRET”, REVENDICATĂ, CA ŞI „COPY – RIGHT”, DE CĂTRE NIŞTE CROAŢI, CE S-A MAI ÎNTÂMPLAT???!!!...; CONCRET: 1. DE CE S-AU MAI CHELTUIT, ACUM UN AN, ACEI BANI, SUBLINIEM: MULŢI ŞI PUBLICI!, ŞI: 2. CINE-A PLĂTIT DESPĂGUBIRILE, DE DREPT DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ, CERUTE. ÎN INSTANŢĂ, DE CĂTRE CROAŢI, DE LA CARE S-AU FURAT / PLAGIAT ŞI MUZICA ŞI TEXTUL: NU CUMVA TOT... CONTRIBUABILII ROMÂNI, CONSTĂNŢENI???!!…), a fost un pasaj, în care o tâmp…, pardon: o mare “artistă”, una “Delia”, parcă, dându-şi ochii peste cap, şi de la dreapta la stânga, gen ştergător de parbriz, în stilul din filmele indiene, preluat de către urmaşii indienilor, ţiganii român(eşt)i, în manelele lor împuţite…, râgâie un vers, cu repetiţie, care este foarte cunoscut celor care aveau, în mai – iunie 1990, măcar vârsta primelor coşuri adolescentine!

Este vorba despre ÎNCEPUTUL REFRENULUI UNUIA DINTRE CÂNTECELE CE SE ÎMBINAU CU CELEBRUL “IMN AL GOLANILOR”, DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII – BUCUREŞTI, DIN ANUL 1990, ADICĂ AL PERIOADEI (22 aprilie – 13 iunie, cu perioada cea mai bună până-n 25 mai, când s-au retras Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti şi celelalte asociaţii studenţeşti, ca şi o parte a celor civice, şi s-a închis şi balconul de la Facultatea de Geologie) REVOLTEI STUDENŢEŞTI, INTELECTUALE ŞI POPULARE, ÎMPOTRIVA REGIMULUI NEO (CRIPTO) – COMUNIST – SECURIST, AL LUI ION “ILICI” ILIESCU (CRIMINALUL CARE A UCIS PESTE 1.000 DE OAMENI, ABSOLUT NEVINOVAŢI, numai ca să se caţere el la Putere, în locul lui Ceauşescu, în decembrie 1989!), regim abject, care,… “confirmat” fiind de către “bobor”, la aşa – zisele (prime) “alegeri libere”, din “Duminica Orbului” (după calendarul creştin – ortodox), de la începutul lunii mai 1990, ne-a întârziat, ca ţară şi popor, drumul, spre democraţie şi capitalism, mai concret: spre NATO şi Europa civilizată, cu cel puţin un deceniu!...

 


În mai – iunie 1990, “golanii” şi “huliganii” lui Ion “Ilici” Iliescu am “fiert în suc propriu” până ne-au răcorit minerii…

 


Atunci, în iunie 1990, tineri şi curaţi sufleteşte, responsabili (şi patriotic, naţional, dar şi individual, familist), ne-am strigat, cu forţă, convingere, responsabilitate şi speranţă, crezul şi platforma ideatică, de pornire a RENAŞTERII ROMÂNIEI, după 45 de ani de hidră bolşevic – unifomatizatoare şi oprimantă!

După ce Ion “Ilici” Iliescu, “democratul” kaghebist, şcolit la “mămuka” Moscova (adică în bârlogul “ursului”, astăzi chipurile doar “fost” sovietic, care, se vede, chiar în aceste zile, în Ucraina, cât de profund şi-a adaptat năravurile, la noul coafaj post - “perestrikist” şi post - “glassnosist”!...), ne-a numit, pe 23 aprilie 1990, în plenul “parlamentului provizoriu”, CPUN (Consiliul Provizoriu al Unităţii Naţionale), atunci, pe noi, cei adunaţi în Piaţa Universităţii, cu o zi înainte doar, … “GOLANI”, “HULIGANI” şi “HAIMANALE”, care, cităm din nou: “TREBUIE LĂSAŢI SĂ FIARBĂ-N SUC PROPRIU…”, regretatul (mort acum pe 19 ianuarie 2011, la doar 46 de ani, fiind grav bolnav, de tuberculoză pulmonară; Dumnezeu să-l odihnească!) CRISTIAN PAŢURCĂ (care, mai târziu, după întîlnirea noastră contondentă, verbal şi fizic, cu Ion Iliescu, de Sfânta Maria / Ziua Marinei, 15 august 1992, în faţa Prefecturii Constanţa, ne-a făcut bucuria de a compune şi de a înregistra pe disc şi cântecul “Măi, Animalule”, ale cărui versuri ne permitem să vi le propunem lecturii, după cele ale celor două Imnuri de bază ale Pieţei Universităţii 1990!)
a compus şi a cântat, împreună cu DR. BARBI şi cunoscutul folkist VALERIU (“VALI”) STERIAN (Dumnezeu să-l odihnească şi pe el!), un “IMN AL… GOLANILOR” (pe versurile Laurei Botolan)!

Cântecul care însoţeşte şi astăzi orice amintire legată de Fenomenul „Piaţa Universităţii”, „Imnului Golanilor”, a fost compus de Cristi Paţurcă în… câteva minute numai, în… toaleta Facultăţii de Geologie a Universităţii Bucureşti (căreia îi corespundea celebrul balcon).
Acolo, departe de vacarmul zecilor de mii de manifestanţi, s-au născut aproape toate melodiile Pieţei.

Zi de zi şi seară de seară, ÎMPREUNĂ (studenţi, muncitori, doctori şi ingineri, jurişti şi casnice, profesori şi elevi, tineri oameni de afaceri şi salariaţi la stat ş.a.m.d.), cântam, cu mândrie, convingere şi, mai ales: SPERANŢĂ, totul învelit într-o extraordinară curăţenie sufletească (care, recunoaştem astăzi, friza, bineînţeles,…
NAIVITATEA!) “Imnul Golanilor (lui Iliescu)”.

Punerea în aplicare a celebrului Punct 8, din “Proclamația de la Timișoara”, din 11 martie 1990, dată de coaliţia forţelor revoluţionare şi anticomuniste (în majoritate intelectuali: scriitori, cercetători, artişti, profesori şi studenţi), participante la sângeroasele evenimente din oraş, între 16 – 22 decembrie 1989, grupate în cadrul “Societăţii Timişoara”; anularea Decretului 473, al lui Ceauşescu, care subordona Televiziunea şi Radioul naționale conducerii de partid (PCR) și de stat (decret pe care FSN – ul lui Iliescu refuza, cu obstinaţie, să-l desfiinţeze!...); epurarea guvernului de nomenclaturiștii comunişti ceauşişti; amânarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, până la instaurarea unui climat democratic autentic, care să le garanteze corectitudinea; judecarea vinovaților pentru crimele din decembrie 1989 (cu peste 1.000 de morţi şi alte mii de răniţi!): acestea au fost (doar) câteva din revendicările pe care le susțineam, atunci, noi, cei care am manifestat în Piața Universității, în “Zona Liberă de Neocomunism”, de la “Km 0 al Democraţiei Româneşti”!

Cuvintele erau simple şi puţine…
Dar FUNDAMENTALE, din punct de vedere AXIOLOGIC - PRINCIPIAL, în acel moment, DECISIV, DE RĂSCRUCE, pentru debusolata (din păcate… şi astăzi, DUPĂ NU MAI PUŢIN DE UN SFERT DE VEAC!) naţiune română.

Refrenul, îndeosebi, exprima perfect crezul uneor generaţii care şi-a trăit copilăria, adolescenţa sau chiar şi prima tinereţe, în communism, cu una dintre cele mai nenorocite variante ale sale: “ceauşismul”!

“MAI BINE HAIMANA, / DECÂT TRĂDĂTOR; /
MAI BINE HULIGAN, / DECÂT DICTATOR; /
MAI BINE GOLAN, / DECÂT SECURIST; /
MAI BINE MO(OOOO)RT, / DECÂT COMUNIST!”

Strigam acest refren, din toţi bojocii, extrem de încrezători în progresul (moral, politic - democratic, economic şi social) ţării şi poporului, respingând “democraţia originală”, “a treia cale”, “struţocămila” combinaţiei absurde, utopice şi mincinos – propagandistice, între “comunismul cu faţă umană” şi “capitalismul social”, pe care ni-l propunea, cu rânjetul său ipocrit (că de-asta i se şi spunea, printre multe alte porecle populare,… “Zâmbilici”!) fostul coleg de facultate moscovită al lui Mihail Gorbaciov, Ion “ILICI” Iliescu!

 


Refrenul unuia dintre Imnurile “Zonei Libere de Neocomunism” – 1990 a ajuns, acum, bătaia de joc a destrăbălaţilor din Mamaia lui Mazăre!...

 


Iar finalul (repetat de câteva ori şi încheiat prin urale), care era ca un fel de al doilea refren (sau un soi de „antirefren”), de final, pentru toate celelalte cântece ale Pieţei Universităţii (“Golan post – mortem”, “Libertate te iubim, / Ori învingem , ori murim!”, “La aniversară”, pe versurile lui Mihai Eminescu, “”Nopţi”, “Noi, nu!”, “Piaţa Universităţii” ş.a.m.d.) , era şi mai extraordinar, ca avânt mobilizator!

De fapt, era vorba despre refrenul celui de-al doilea cântec, în ordinea popularităţii, după “Imnul Golanilor”, scris de către folkistul, student în anul terminal la Politehnica din Bucureşti, Stelian Maria (care, din cauza persecuţiilor de după cea de-a treia “mineriadă”, cea din 13 – 15 iunie 1990, care a lichidat “cântecul de lebădă” a ceea ce fusese protestul din Piaţa Universităţii, unde mai rămăseseră doar greviştii foamei…, a fost nevoit să emigreze în Suedia, unde locuieşte şi acum): “Imnul Grupului Independent pentru Democraţie (GID)”.
(Cântecul a fost scris, la fel de… “pe genunchi” ca toate celelalte, după ce, în dimineaţa de 24 aprilie 1990, “demokratul” Iliescu trimisese miliţienii (căci, pe-atunci, deşi se numeau, mai nou, “poliţişti”, “organele” erau, cel mult, nişte… “miliţişti”, ori “poliţieni”!) şi pe … “oamenii de bine” (securişti în civil, de fapt), ca să “cureţe”, prin violenţă, bătăi şi arestări, piaţa de, îl cităm tot pe “Ilici” – ul românesc:… “elementele huliganice, fasciste, legionare, care vor să-l aducă pe Rege şi să lichideze cuceririle revoluţionare ale poporului”– N. Red.: este drept că 99 % dintre noi eram monarhişti” -- ”!)

Chiar şi cei de vârsta a treia (sexagenari, septuagenari, octogenari chiar!), care nu erau deloc puţini, printre noi, se îmbujorau la faţă şi îşi exprimau o… juvenilă DETERMINARE (nouă ni se face şi acum, după 25 de ani aproape, pielea – găină şi ne trec fiorii, când ni-l reamintim!):

Şi atunci, răspunsul protestatarilor din Piaţă a fost acesta:
„NOI DE-AICEA NU PLECĂM, / NU PLECĂM ACASĂ; /
PÂNĂ CÂND NU CÂŞTIGĂM, / LIBERTATEA NOASTRĂ!”

SCURT, SIMPLU SPUS şi, mai ales, cât se poate de: CUPRINZĂTOR!

 


„Imnul Golanilor”: crezul unei generaţii poate... prea naive!

 


Iată toate versurile „Imnului Golanilor”, compuse, în grabă, chiar în seara celei de-a doua zile a Pieţei Universităţii, pe 23 aprilie 1990, de către Laura Botolan, ca reacţie la invectivele şi insultele proferate de către „Iliescu-apare, / Soarele răsare” (strigătele isterice ale prostimii, la care noi replicam: „Iliescu te „iubim”, / Că ca tine nu găsim!...”) , în CPUN:

“A fost odată, ca-n poveşti, / A fost în România; /
O gaşcă mare de golani, / Ce-au alungat sclavia.”

“Noi nu ne-am confundat, nicicând, / Cu “oamenii de bine”; /
Năimiţi şi neocomunişti, / Şi fără de ruşine.”

REFREN:
“Mai bine haimana, / Decât trădător; /
Mai bine huligan, / Decât dictator; /
Mai bine golan, / Decât activist; /
MAI BINE MORT, / Decât comunist.”

[Ne amintim că acest cuvânt, “MORT”, era strigat cu şi mai multă forţă, ca fiind finalul unui jurământ colectiv de credinţă, de către zecile de mii de oameni, din Piaţă; atunci când cânta Cristian Paţurcă, acompaniat de Dr. Barbi, era rostit scurt şi apăsat, în timp ce Vali Sterian prefera să lase doar Piaţa să-l strige, prelung…]

“Vrem libertate, nu comunism, / Şi nici schimbări de formă; /
Şi de aceea (voi) securişti, / Să nu ne puneţi normă.”

“Noi nu vrem “neocomunism”, / Nici “neolibertate”, /
„Democraţii originale”, / Şi nici minciuni sfruntate…”

“Ne-aţi întrebat ce vrem aici, / Dar ştie toată ţara: /
(Noi) Susţinem punctul 8, / De la Timişoara.”

“A căzut 473, / Ce ţinea pe TeVeRe, /
Legată în lanţurile ei, / Dar tot degeaba e…”

“Alegeri fără comunişti, / Fără nomenclatură; /
Şi (să) nu vă temeţi de golani(i), / Fără coloratură…”

“Din cei care-au murit aici, / Ne-am reîntors, năluci; /
Să nu mai fie cum a fost, / Măcelul de atunci!...”

 


Al doilea Imn principal, al Pieţei Universităţii - 1990

 


Credem că merită să redăm şi versurile “Imnului G.I.D.”, al inginerului Stelian Maria, al cărui refren era ataşat şi celorlalte cântece ale Pieţei, mai ales “Imnului Golanilor”:

“Noi dorim o pace / , Simbol să ne fie, /
Lacrima izbânzii / , Libertatea noastră; /
Vrem cu mic cu mare / , Întreaga Românie, /
Să răsară mândră, / Ca o floare-n glastră.”

(REFREN:)
“Noi de-aicea nu plecăm, / Nu plecăm acasă, /
Până nu câştigăm, / Libertatea noastră!; /
Noi de-aicea nu plecăm, / Nu plecăm acasă, /
Până nu vom câstiga, / Libertatea noastră!”

“Suntem luptătorii, / Veacului ce vine, /
Suntem diligenţa, / “Veacului oriunde”; /
Caii noştri – aleargă, / Spre un ţărm de bine, /
Cu potcoave albe, / Dincolo de munte.”

(REFREN)

“Dorul unui frate, / Şi adânc ne scurmă, /
Visul libertăţii, / Ne este un meleag; /
Fără violenţă!, / Nu suntem o turmă!, /
Libertatea însăşi, / E al nostru steag!”

(REFREN))

 

Şi “Măi, Animalule” a devenit, în 1992, “Imn” anti – iliescian!...

 

Aşa cum am promis şi cum… sperăm să avem şi acordul cititorilor noştri, redăm şi cântecul dedicat nouă, de către Cristian Paţurcă, ce a fost cântat intens, la mitingurile “Convenţiei Democrate din România (CDR)”, dar şi ale PNL şi PD, din timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 27 septembrie 1992:
“MĂI, ANIMALULE!" (August 1992)

“Există azi o specie, / Ce-a coborât din pom; /
Ce Darwin a numit-o, / Pur şi simplu om…”

“Dar mai există una, / În spirit KaGheBe; /
Cu-apelativul sobru: / "Măi, Animalule!..."

“Şi fiindcă cucuveaua, / Îi va cânta etern; /
Lui Animal îi pune, / Subit… o mână n stern!”

“În mijlocul mulţimii, / Îi bagă unghia-n gât; /
Prezidenţial spunându-i, / Doar atât: …”

(REFREN:)
"Măi, Animalule!, / Măi, huliganule!;
Măi,… măi, golanule!, / Măi,… măi, dragă!"

(ANTIREFREN:)

"Măi, activistule!, / Măi, emanatule!; /
Măi, bătăuşule!, / Măi,…măi, dragă!"

“De ce mă huidui, dragă?, / De ce eşti anarhist?;
Când bine vezi, măi, dragă, / Că eu sunt monarhist...”

„Că eu am ordonat, / În Parlament, Senat; /
S-ajungă vărul Cioabă, / Un mare Împărat…”

“Şi-atuncea când mi-ajunge, / Cuţitul pân-la os; /
Pe unii îi înalţ, / Pe alţii îi dau jos…”

“Văzut-aţi cu Petrică, / Dacă n-a fost cuminte; /
I-au amintit minerii, / Că eu sunt preşedinte…”
[Se referă la răsturnrea ultimului Guvern al lui Petre Roman, prin cea de-a patra mineriadă, din 11 septembrie 1991]
(REFREN)

“Ce dacă toţi golanii, / Îmi vin cu punctul 8; /
Să candidez, măi, dragă, / N-am să renunţ nici mort!...”

“Voi termina cu ei, / Doar cât ai zice peşte; /
Nu vezi că muncitorii, / Cu toţii mă iubeşte!”

“Să ştii, Măi, Animale, / Că mă privatizez; /
Şi tot la Cotroceni, / Să ştii c-am să lucrez!...”

“Iar cei ce ţin cu “cheia”, / De-acum s-o lase moartă; /
De n-am să fiu ales, / Îmi fac butic la poartă…”

(REFREN şi ANTIREFREN)

 


Ce doream, în 1990, când demonstram în Piaţa Universităţii: aplicarea Punctului 8, din Proclamaţia dela Timişoara, în primul rând. Adică: fără comunişti, măcar un timp!...

 


De asemenea, credem că este interesant (pentru CUNOŞTINŢA generaţiilor mai tinere şi… CONŞTIINŢA celor mature atunci, care s-au opus, majoritar, la transpunerea sa în practica politico – socială!), să redăm şi conţinutul celebrului Punct 8, al “Proclamaţiei de la Timişoara”, redactat de către “Societatea Timişoara”:
"Ca o consecință a punctului anterior (N. RED.: Punctul 7 – „Timișoara a pornit Revoluția împotriva ÎNTREGULUI regim comunist și a ÎNTREGII sale „nomenklaturi” și nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenți „anticeaușiști”, din interiorul PCR – ului! Prezența acestora, în chiar fruntea țării, face moartea eroilor din Timișoara zadarnică!... I-am fi acceptat, poate, în urmă cu zece ani, dacă la Congresul al XII - lea al PCR s-ar fi alăturat lui Constantin Pârvulescu și ar fi răsturnat clanul dictatorial Ceauşescu. Dar n-au făcut-o, deși aveau și prilejul, și funcții importante, care le acordau prerogative. Dimpotrivă, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Lașitatea lor din 1979 ne-a costat încă zece ani de diktatură, cei mai grei din toata perioada „ceauşistă”, plus un genocid dureros, la final, în decembrie 1989!”), propunem ca Legea Electorală să interzică, pentru primele trei legislaturi consecutive, dreptul la candidatură, pe orice listă, a foștilor “activiști” comuniști și a foștilor ofiţeri de Securitate!

Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor, care frământă astăzi societatea românească!
Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară!

Cerem, de asemenea, ca în Legea Electorală să se treacă un paragraf special, care să interzică foștilor “activiști” comuniști şi foştilor securişti, candidatura la funcția de preşedinte al țării.

Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism!

A fi fost membru de partid nu este o vină, în sine.
Ştim, cu toții, în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională, până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui.

“Activiștii” au fost, însă, acei oameni care și-au abandonat profesiile, pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta.
Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale, pe care trebuie să le ofere un Președinte.

De asemenea, propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, prezidenţiale, după modelul multor țări civilizate ale lumii.
În acest fel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită.

Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice, a fiecăruia dintre multele partide apărute.
De-abia atunci, am putea face o alegere în cunoștința de cauză, cu cărțile pe față."

 


La părinţii tinerilor morţi, în Piaţa Universităţii, s-a gândit, oare, când a dat “Imnul Golanilor” unor… derbedei, autentici!, de “fitze de Mamaia”?!

 


Dar să revenim la ceea ce ne determină, acum, să ne exprimăm indignarea faţă de ceea ce considerăm a fi, din partea acestui individ, Radu Ştefan Mazăre, ÎNCĂ primar (pesedist) în funcţie al municipiului Constanţa, un suprem afront, un SACRILEGIU, în toată puterea semantică şi ideatică a cuvântului!

Lezate, şi încă FOARTE GRAV!, sunt atât sentimentele şi amintirile TUTUROR victimelor (morţi sau răniţi, mulţi dintre aceştia din urmă rămaşi cu handicap pe viaţă, ori cu sechele de sănătate care le-au scurtat, deja, în cele mai multe cazuri, viaţa!), ale evenimentelor revoluţionare din decembrie 1989, cât şi ale celor din inflamaţii primi ani de după căderea lui Ceauşescu, când vârfurile Puterii neo – cripto – comuniste, în frunte cu proaspătul, pe-atunci, “domn” Ion “ILICI” Iliescu, au făcut noi victime (pe lângă cei pe care i-au ucis şi schilodit între 16 – 25 decembrie 1989, pentru a nu li se putea contesta “dreptul” de a-i lua locul tovarăşului lor, Nicolae Ceauşescu!), prin morţii şi răniţii rezultaţi în urma criminalelor incursiuni, spre Bucureşti (comandate de cei din fruntea ţării!), ale minerilor din Valea Jiului, în frunte cu ortacul – şef Miron Cozma, executantul docil şi expeditiv al ordinelor şi “chemărilor – apel” ale lui Iliescu: celebrele şi tragicele “mineriade” (patru, pe vremea preşedinţiei lui “Ilici”, başca încă una, suplimentară, întârziată, “pour la bonne bouche”…, după ce (Ghin)Ion Iliescu pierduse, cam…surprinzător pentru tovărăşia sa!, alegerile din septembrie 1996: cea stopată, la timp, de către jandarmi, la Costeşti!).

Iată, repede şi pe scurt, ce vrem să mai subliniem, în legătură cu acest subiect, al “Imnului” staţiunii preferate a curvelor, peştilor, drogaţilor, mucoşilor de bani gata, beizadelelor cu caş… scump, cu mucegai “nobil”, la gură şi cu Lamborghini la scara… “clubului”, cu şampanie în nas, de un milion înghiţitura şi cinci ţoiul, pentru că nu ne-am propus să mai insistăm, acum, asupra prostiilor pe care le comite, pe bandă rulantă, din 2.000 încoace, de când prostimea, ţigănimea, infractorii şi leneşii care nu vor să muncească, într-un cuvânt: asistaţii social(i), parţial sau total, care-l aleg pe măscăriciul borfaş (pentru că partidele celelalte au grijă, ÎN MOD PROGRAMATIC, PREMEDITAT!, să propună doar candidaţi… nevotabili, de către clasa medie, educată, asfel încât Mazăre să nu fie deranjat, din punct de vedere electoral!), NE REZUMĂM SĂ MAI SCRIEM, ÎN LEGĂTURĂ CU ACEASTĂ NOUĂ CĂRĂMIDĂ (ŞI NOU BOLOVAN DE GÂTUL ONORABILITĂŢII URBEI, CU LOCUITORII SĂI CU TOT!), pe care primarul de Mamaia a pus-o la construcţia convingerii conaţionalilor noştri (dar… nu numai!), cum că noi, TOŢI constănţenii, am fi nişte… CIUDAŢI, după chipul şi asemănarea edilului – şef care rezultă, cu regularitate, o dată la patru ani, din alegerile locale!

 


Mazăre nu are nici scuza că era “mic şi prost”, în 1990. Pentru că nu era… (ŞI) mic!

 


Mazăre nu se poate ascunde nici măcar sub scuza că “era mic”, când se cânta “Noi de-aicea nu plecăm…”, în 1990, în Piaţa Universităţii.
Era, atunci, “măgar mare”, cum se spune! Mai mult, el chiar se laudă, şi astăzi, că a participat la Revoluţie (ca elev / student, în ultimul an, la Institutul de Marină, pe-atunci încă militarizat) şi că, apoi, împreună cu colegii săi, Nicuşor Constantinescu, Sorin Strutinski, Valentin Ionescu – “Grizzly” ş.a. a fondat Liga Studenţilor din IMC (astăzi: UMC), ocazie cu care a şi paricipat, temporar, la suşinerea protestului din Piaţa Universităţii – Bucureşti. A şi organizat, împreună cu cei numiţi deja, dar şi cu alţi tineri, o mică replică a “Zonei Libere de Neocomunism”, chiar în centrul Constanţei, peste drum de “Casa Albă” (sediul, atunci şi acum, al Prefecturii şi al Primăriei), sub ferestrele redacţiei săptămânalului “Contrast” (pe care-l patronau cei de mai sus), pe Bulevardul Tomis.

În acea perioadă chiar s-a(u) împrietenit cu liderul cel mai marcant al Pieţei Universităţii bucureştene, Marian Munteanu!
Atât de buni prieteni erau, încât, la alegerile din 27 septembrie 1992, Mazăre a fost al doilea (după Marian Munteanu!), pe listele de candidaturi, pentru Camera Deputaţilor, la Constanţa, ale “Mişcării pentru România” (MPR), formaţiune politică considerată, unanim, ca fiind… “legionaroidă”!, fondată şi condusă de către Munteanu (iar “coordonatorul spiritual” al lui Mazăre, doctorul Corneliu Dida, Dumnezeu să-l odihnească!, era, tot la Constanţa, al doilea pe lista pentru Senat, după scriitorul constănţean Ion Coja, lider marcant al ultranaţionalistei “Vatra Românească”, profesor şi “guru spiritual” al lui Marian M., la Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti)!

De…, pe vremea aceea, Mazăre era în “faza” adolescentină de cripto - legionar, simpatizant vivace al dreptei, chiar al celei extreme, mare admirator (şi, bineînţeles, cum altfel,…imitator!, cel puţin în costumaţie, al “Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu!).
Acum, este în “faza”, la fel de adolescentin – infantilă, a extremei… stângi, comunist – anarhiste, de câţia ani “jucându-l” pe Che Guevara!...

Dar ce mare problemă, se joacă copilul de-a ce vrea sufleţelul său mare şi mintea lui micuţă…
Şi, în fond, se ştie că extremele se atrag, mai ales în politică, atingându-se, până la suprapunere şi confundare, acolo unde se închide cercul ideologiilor: Hitler şi Mussolini, de exemplu, au fost socialişti – anarhişti, înainte de a deveni fascişti (partidul nazist era cu… “socialismul” în nume: Partidul Naţional – SOCIALIST German!), iar prietenul lui Che Guevara, Fidel Castro, a fost de… dreapta, înainte de a se face bolşevic (iar exemplele pot continua!)!

Dar nu despre nu’ş’ce revelaţii ideologice este vorba, în cazul fostului “legionar” şi actualul social – democrat “guevarist” Mazăre, ci de interes, pecuniar şi imagistic, pe fondul patologic (!) al unei mari doze, genuine, de infantilism, netratat la timp…

Revenind la tâmpenia şi mojicia blasfemiatoare, cu introducerea versurilor din Imnurile civice şi patriotice ale luptei împotriva restauraţiei (neo)comuniste, din 1990, în golănia REALĂ cu Mamaia asta, de astăzi, sulemenită, betonată, urâţită kitschos, maimuţărită, după chipul, mintea şi asemănarea lui Mazăre, dacă acestui bufon naţional nu i-a fost ruşine măcar de foştii săi companioni de luptă, declarativă…, antidictatorială, de după Revoluţia confiscată de către Iliescu şi ai lui, dacă nu s-a gândit la ce simt, de exemplu, părinţii tinerilor dispăruţi iniţial, apoi găsiţi morţi, după ocuparea pieţei de către mineri, în 14 – 15 iunie 1990 (ca să nu mai vorbim de către cei bătuţi de către mineri, securişti degizaţi şi… ţaţele isterizate, iubitoare de Iliescu, apoi… torturaţi, în beciurile SRI – ului, noua denumire a Securităţii ceauşiste!), dacă, aşadar, nu şi-a pierdut timpul cu chestii de onoare, ruşine, bun-simţ, chestii de-astea, pentru fraieri, nu-I aşa?..., măcar la cum sună gunoiul ăla de aşa-zis cântec să fi fost, cât de cât, atent...

 


Faţă de „imnul” de... miros urât al lui Mazăre, „Dadaismul” este super – inteligibil şi coerent!

 


Un coleg, a rezumat cel mai sintetic situaţia: „Eu şi soţia mea suntem absolvenţi de Filologie, digerăm orice formă de avangardism sau postmodernism, dar din însăilarea asta, aproape aleatorie, de cuvinte, fără noimă, fără legătură logică, sau motivaţie ori finalitate artistică, nu înţelegem nimic!
Păi „Dadaismul” este... cristal, pe lângă coşul ăsta de gunoi, în care s-au aruncat, parcă absolut la întâmplare..., vorbe goale şi onomatopee, sughiţate şi lălăite!...”

Cu scuzele de rigoare, vă reproducem “libretul” cântecului idiot, cu care-şi închipuie Mazăre că face reclamă fostei “Perle a Litoralului Românesc”

“Oh, Mamaia, Mamaia, maia, Oh, Mamaia, oh, yeah, Oh, Mamaia, Mamaia, maia, Oh, Mamaia, oh, yeah Oh, Mamaia.
Capul de la atâta soare, Oh, Mamaia Valul şi mă duce-n mare, Oh, Mamaia. Decât ploaia de la plajă, Da’ vin dup-aia Ia zi, a cui eşti tu? Sunt a lu’ Mamaia. Mergem bară la bară, În traficul distracţiei, de vineri seară. Cobor la prima, frăţioare, Când o văd că-mi iese-n cale. Are mişcări de felină, plec în Safari, O vânez până-n larg, vin salvamarii. Dacă începem să petrecem, nu se mai termină, ştii, Că nu-mi plac zilele care se termina în “i”.

NOI DE-AICEA NU PLECĂM, NU PLECĂM ACASĂ!, Pe nisipul ăsta, orice Mamaia mă lasă… Oh, Mamaia, Capul de la atâta soare. Oh, Mamaia, Valul şi mă duce-n mare. Oh, Mamaia, Decât ploaia de la plajă, Da’ vin dup-aia, Ia zi, a cui eşti tu? Sunt a lu’ Mamaia! Oh, Mamaia Oh, Mamaia Oh, Mamaia, Oh, Mamaia Trec pe esplanadă, Cu o brigadă. Mersul agale, Că vor să ne vadă. Să nu crezi că-i lene, Bine: nu-s nici harnic. Mai degrabă cred, Că sunt paharnic Un fel de surfer, ai mei iarna sunt pe val. Cum să mă supăr? Vara sunt la carnival. Ne costumăm de baie, Cleopatra şi Cezar Mamaia, stai! Pe mine mă găseşti la bar.

NOI DE-AICEA NU PLECĂM, NU PLECĂM ACASĂ! Pe nisipul ăsta, orice Mamaia mă lasă. Oh, Mamaia, Capul de la atâta soare Oh, Mamaia Valul şi mă duce-n mare. Oh, Mamaia, Decât ploaia de la plajă, Da’ vin dup-aia: Ia zi a cui eşti tu? Sunt a lu’ Mamaia, Mamaia, Mamaia, Mamaia, Ma – Ma – Ma – Mamaia, Mamaia, Mamaia, Mamaia, Ma – Ma – Ma – Mamaia, Mamaia, Mamaia, Mamaia, Ma-ma-ma-mamaia Mamaia, Mamaia, Mamaia, Ma –Ma – Ma – Mamaia, Oh, Mamaia, Capul de la atâta soare. Oh, Mamaia, Valul şi mă duce-n mare. Oh, Mamaia, Decât ploaia de la plajă. Da’ vin dup-aia, Sunt a lu’ Mamaia, Oh, Mamaia, Capul de la atâta soare. Oh, Mamaia, Valul şi mă duce-n mare. Oh, Mamaia, Decât ploaia de la plajă. Da' vin dup-aia: Ia zi a cui eşti tu? Sunt a lu’ Mamaia.”

 


Drept concluzie:… Textul integral al “PROCLAMAŢIEI DE LA TIMIŞOARA” (11 martie 1990), în 13 puncte. Nu vi se pare destul de ACTUAL(Ă), în majoritatea punctelor sale?!?...

 


„Populația orașului Timișoara a fost inițiatoarea Revoluției române. Între 16 și 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singură, un înverșunat război cu unul dintre cele mai puternice și mai odioase sisteme represive din lume. A fost o încleștare cumplită, pe care noi, timișorenii, o cunoaștem la adevăratele ei proporții.

De o parte populația neînarmată, de cealaltă parte Securitatea, Miliția, Armata și trupele zeloase de activiști ai partidului. Toate metodele și mijloacele de reprimare s-au dovedit însă neputincioase, în fața dorinței de libertate a timișorenilor şi a hotarârii lor de a învinge. Nici arestările, nici molestările, nici chiar asasinatele în masă nu i-au putut opri. Fiecare glonț tras a adus pe baricadele Revoluției alți o sută de luptători. Și am învins!

În 20 decembrie 1989, Timișoara a intrat definitiv în stăpânirea populației, transformându-se într-un oraș liber, primul!, în marea închisoare care devenise, în acele zile, România.
Din acea zi, întreaga activitate din oraș a fost condusă, de la tribuna din Piața Operei, de Frontul Democrat Român, exponent, în acel moment, al Revoluției de la Timișoara.

În acea zi, armata a fraternizat cu demonstranții, hotărând să apere împreună cu ei victoria obținută.
În 21 decembrie, în Piața Operei, peste o sută de mii de glasuri scandau: "Suntem gata să murim!"

O serie de fapte întâmplate în România, îndeosebi după 28 ianuarie 1990 (N. RED. : Prima „mineriadă”, când au fost devastate sedille centrale, din Bucureşti, ale PNŢCD şi PNL, Seniorul CORNELIU COPOSU fiind evacuat cu un... TAB, precum... Ceauşescu în decembrie 1989, cînd a fost adus la cazarma din Târgovişte!, în timp ce premierul „democrat” fesenist Petre Roman -- pe care, l-a dat jos, din fruntea Guvernului FSN, de altfel, ulterior, tot o... „mineriadă”, cea de-a patra, din 11 septembrie 1991, şi tot de Iliescu comandată, bineînţeles, executat fidel fiind acelaşi Miron Cozma... – răcnea, super-satisfăcut, din toţi bojocii, de la balconul sediului devastat al PNŢCD – Bucureşti, către minerii şi securiştii victorioşi: „S-au demascat,!, S-au demascat!”..., referindu-se la ţărănişti şi liberali!), vin în contradicție cu idealurile Revoluției de la Timișoara.

De fapt, aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunoștința opiniei publice românești, de catre mass-media centrală, altfel decât parțial și confuz.
În asemenea condiții, noi, participanții nemijlociți la toate evenimentele dintre 16 și 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiți să explicăm, întregii națiuni, pentru ce au pornit timișorenii Revoluția, pentru ce au luptat și, mulți dintre ei, și-au jertfit viața, pentru ce suntem în continuare hotărâți să luptam, cu orice preț și împotriva oricui, până la VICTORIA DEPLINĂ.

1. Revoluția de la Timișoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeaușistă, ci și CATEGORIC: ANTICOMUNISTĂ!
În toate zilele Revoluției s-a scandat, de sute de ori: “JOS COMUNISMUL!”.

În consens cu aspirația sutelor de milioane de oameni, din Estul Europei, am cerut, și noi, abolirea imediată a acestui sistem social, totalitar și falimentar.
Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas: reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizației europene.

2. La Revoluția de la Timișoara au participat toate categoriile sociale! Pe străzile Timișoarei au căzut, secerați de gloanțe, unul lângă altul: muncitori, intelectuali, funcționari, studenți, elevi, copii și chiar locuitori ai satelor, veniți în sprijinul Revoluției.

Suntem, categoric, împotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominație prin învrăjbirea claselor și categoriilor sociale.
Pe temeiul ideologiei “luptei de clasă”, s-au urcat la putere bolșevicii, în Rusia, în 1917. Pe același temei, nomenclatura comunistă română a instigat, după 1944, o clasă socială împotrivă alteia, a dezbinat societatea, pentru a o supune mai ușor terorii.

Avertizăm împotriva pericolului repetării acestei triste istorii și chemăm muncitorii, intelectualii, studenții, țăranii și toate categoriile sociale, la un dialog civilizat și constructiv, pentru a reface, neîntârziat, unitatea din timpul Revoluției. Trebuie plecat de la realitatea că toate aceste categorii sociale au fost oprimate, în regimul comunist, și niciuna nu dorește, astăzi, răul celorlalte.

3. La Revoluția de la Timișoara au luat parte oameni din toate categoriile de vârstă!

Chiar dacă tineretul a fost preponderent, este drept să recunoaștem că oameni de toate vârstele s-au bătut, cu aceeași dârzenie, pentru cauza Revoluției.
Lista victimelor, deși încă incompletă, este o dovadă în acest sens.

4. Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi, ca și membri ai altor grupări etnice, care, de secole, conlocuiesc în orașul nostru, pașnic, în bună înțelegere.
Timișoara este un oraș românesc și european, în care naționalitățile au refuzat și refuză naționalismul exacerbat şi intolerant.

Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare, în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei.

5. Încă din data de 16 decembrie 1989, din primele ore ale Revoluției de la Timişoara, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!”

Ideea pluralismului a fost și a rămas una dintre cele mai scumpe valori ale timișorenilor.
Suntem convinși că fără partide politice puternice nu poate exista o democrație autentică, de tip european.

Cu excepția celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existență, în cetatea Timișoarei.
În orașul nostru nu au fost atacate și devastate sediile partidelor politice, niciunul dintre membrii acestora nu a fost amenințat, insultat sau calomniat.

Membrii partidelor politice sunt concetățenii noștri, sunt colegii noștri de muncă, sunt prietenii noștri, care au opinii politice diverse.
Democrația europeană înseamnă libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat între exponenții lor și competiția loială, pentru cucerirea adeziunii politice și, implicit, a puterii în stat.

Am fi acceptat, desigur, în sistemul democrației românești și Partidul Comunist Român (PCR), dace el nu ar fi fost compromis, total și definitiv, de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu!

În țările est – europene, în care partidele comuniste și-au păstrat minima decență, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt.

La noi, partidul comunist a ajuns, însă, până la genocid, și, prin aceasta, s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.

6. După patru decenii de educație și propagandă exclusiv comunistă, există în conștiința tuturor românilor prejudecăți, aparținând acestei ideologii.
Existența lor nu este o vină pentru purtător.
Manipularea lor, însă, de către grupuri interesate în renașterea comunismului și reinstaurarea lui la Putere, este un act profund contrarevoluționar!

Pe lista de lozinci, multiplicată la „xerox” și împărțită în 28 ianuarie, demonstranților din Piața Banu Manta, din București (N. RED.: Unde i-a convocat Ion Iliescu şi FSN – ul său, pe „muncitori”, gospodine surecitate la maximum şi cetele de securişti în civil, pentru a porni o violentă contramanifestaţie, împotriva mitingului şi marşului partidelor „istorice” -- PNŢCD, PNL PSD – ul lui Sergiu Cunescu – care, ne amintim, ca să-l cităm pe Iliescu, îi „băgau sula-n coastă” acestui nou Ceauşescu – cu – faţă – (mai) – umană...; apoi, seara, au venit, pentru prima oară, „minerii” conduşi de ortacul Miron Cozma!...), se aflau și slogane vechi de 45 de ani.

Identificarea, de pildă, a partidelor “istorice” cu partide „vânzătoare de țară” (SIC!) este un astfel de slogan otrăvit şi periculos, ce constituie o calomnie. Dimpotrivă, activiștii comuniști de acum 45 de ani, dintre care unii au și astăzi funcții importante în conducerea țării (SIC!), se fac vinovați de trădarea României și aservirea ei unei puteri străine, în speţă: URSS - ului. Ei sunt cei care scandau atunci: “Stalin și poporul rus, / Libertate ne-au adus!”, iar nu membrii partidelor “istorice”.

Dimpotrivă, aceștia din urmă s-au opus transformării României într-un satelit al Moscovei și mulţi au plătit cu viața, pentru această îndrăzneală.

Aşadar, se impune redactarea, de urgență, a unei scurte (deocamdată), dar corecte, istorii a perioadei 1944 – 1950, urmată, imediat, de difuzarea sa, în tiraje de masă!

7. Timișoara a pornit Revoluția împotriva ÎNTREGULUI regim comunist și a ÎNTREGII sale „nomenklaturi” și nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenți „anticeaușiști”, din interiorul PCR – ului!
Prezența acestora, în chiar fruntea țării, face moartea eroilor din Timișoara zadarnică!...

I-am fi acceptat, poate, în urmă cu zece ani, dacă la Congresul al XII - lea al PCR s-ar fi alăturat lui Constantin Pârvulescu și ar fi răsturnat clanul dictatorial Ceauşescu. Dar n-au făcut-o, deși aveau și prilejul, și funcții importante, care le acordau prerogative. Dimpotrivă, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident.
Lașitatea lor din 1979 ne-a costat încă zece ani de diktatură, cei mai grei din toata perioada „ceauşistă”, plus un genocid dureros, la final, în decembrie 1989!

8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca Legea Electorală să interzică, pentru primele trei legislaturi consecutive, dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor „activiști” comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate.

Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor, care frământă, astăzi, societatea românească.
Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară!

Cerem, de asemenea, ca în Legea Electorală să se treacă un paragraf special, care să interzică foștilor „activiști” comuniști şi foştilor securişti, candidatura la funcția de președinte al țării.

Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism.

A fi fost membru de partid nu este o vină, în sine.
Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui.

„Activiștii” au fost, însă, acei oameni care și-au abandonat profesiile, pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta.
Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte.

De asemenea, propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii.
În acest fel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice, fără o experienţă politică deosebită.

Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituţiilor democratice şi clarificării poziţiei ideologice, a fiecăruia dintre multele partide apărute.
De-abia atunci am putea face o alegere în cunoştinţă de cauză, cu cărţile pe faţă.

9. Timişoara nu a făcut revoluţie pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă...

Suntem, cu toţii, nemulţumiţi de sistemul actual de salarizare, există şi în Timişoara categorii de muncitori care lucrează în condiţii extrem de grele şi sunt prost plătiţi (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenţilor). Şi, totuşi, niciun colectiv nu a făcut grevă, pentru mărirea lefurilor şi nu şi-a trimis delegaţi, să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive.

Majoritatea timişorenilor ştiu ceea ce toţi economiştii se străduie, în aceste zile, să aducă ţării la cunoştinţă: mărirea, în acest moment, a salariilor ar declanşa, automat inflaţia, aşa cum s-a întâmplat în unele state est – europene, fşi ele foste comuniste. Iar pentru inflaţie, odată pornită, sunt necesari, ulterior, ani de eforturi, ca să o stopezi.

Numai creşterea producţiei, deci a cantităţii de marfă aflată pe piaţă, va permite, în paralel, creşterea generală a nivelului de salarizare.

În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizaţie. Se impun, de pildă, investiţii, urgente, în domeniul asistenţei medicale şi salubrităţii.

10. Deşi milităm pentru (re)europenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care îşi au neajunsurile şi inechităţile lor.

Suntem, însă, categoric, în favoarea ideii de iniţiativă particulară!

Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietăţii de stat.
Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic.

S-au găsit, însă, şi voci care, în spirit comunist, să asimileze iniţiativa privată cu “exploatarea omului de către om” şi pericolul catastrofal de a apărea şi... oameni bogaţi!

Se speculează, în acest sens, invidia leneşului şi teama de muncă a fostului privilegiat, din întreprinderile comuniste.

Dovada ca timişorenii NU se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi şi-au anunţat, deja, intenţia de a se transforma în societăţi anonime pe acţiuni.

Pentru ca aceste acţiuni să fie, totuşi, cumpărate pe bani curaţi, ar trebui înfiinţate, în fiecare oraş, comisii de inventariere a averilor foştilor privilegiaţi ai Puterii comuniste, de profitori ai corupţiei şi penuriei, di timpul luki Ceauşescu şi din aceste prime două luni de după Revoluţie, chiar.

De asemenea, acţiunile unei întreprinderi se cuvin oferite, spre cumpărare, în primul rând lucrătorilor ei.
În acest sens, considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi, cu un număr egal de acţiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri, de capital şi active materiale, care să-i asigure controlul activităţii!
În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor şanse egale de prosperitate.
Dacă cei leneşi şi-ar pierde şansa, nu s-ar putea, totuşi, plânge de discriminare...

11. Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative!
S-a şi propus, de altfel, experimentarea, în judeţul Timiş, a unui model de economie de piaţă, pornind de la capacităţile sale puternice şi de la competenţa specialiştilor, de care dispune.

Pentru atragerea mai uşoară şi mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologii şi materii prime speciale, ca şi pentru crearea de societăţi mixte, cerem, şi pe această cale, înfiinţarea, la Timişoara, a unei filiale a Băncii de Comerţ Exterior.
O parte dintre câştigurile în valută ale părţii române, din aceste societăţi mixte, româno – străine, va intra în salariile muncitorilor, într-un procent care va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata, unei părţi din salariu, în valută va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor.
În plus, paşapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ţinut în sertar.

O altă consecinţă pozitivă ar fi scăderea cursului valutar, la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creşterea imediată a nivelului de trai.

12. După căderea dictaturii, au fost invitaţi în ţară toţi românii plecaţi în exil, pentru a pune umărul la reconstrucţia României.
Unii s-au întors, deja, alţii şi-au anunţat intenţia de o face.

Din păcate, instigaţi de forţe obscure, s-au găsit şi oameni care să hulească pe exilaţii reîntorşi, să-i califice drept... „trădători” (SIC!), să-i întrebe, tendenţios, ce au mâncat în ultimii zece ani. (N. RED.: Celebra, în epocă, acuzaţie: „Ei n-au mîncat, ca noi, SALAM CU SOIA!”...).
Este o atitudine care nu ne face cinste.
În disperarea care ne-a stăpânit, în ultimii patruzeci de ani (cu o exacerbare în ultimii zece!...), poate că nu a fost român căruia să nu-i fie trecut prin minte, măcar o dată, să scape de mizerie şi lipsa libertăţii, luând calea exilului, spre Occident...
De asemenea, nu trebuie uitat că mulţi dintre românii aflaţi, astăzi, departe de ţară au plecat în urma persecuţiilor politice şi chiar după ani grei de închisoare!

De aceea, ar fi ruşinos şi nedemn, din partea noastră, a celor rămaşi în România, să-i hulim, şi noi, aşa cum a făcut-o, violent, propaganda comunist – ceauşistă, folosind, acum, exact vorbele... „activiştilor” comunişti de odinioară.

Exilul românesc înseamnă sute de profesori eminenţi, care predau la cele mai mari universităţi din lumea civilizată şi dezvoltată, mii de specialişti, preţuişi în cele mai puternice firme occidentale, zeci de mii de muncitori calificaţi, în tehnologiile cele mai avansate.
Să fim mândri de ei şi să transformam răul în bine, făcând din trista şi dureroasa diaspora românească o forţă înnoitoare pentru România.

Timişoara îi aşteaptă cu dragoste, pe toţi exilaţii români. Sunt compatrioţii noştri şi, azi mai mult ca niciodată!, avem nevoie de competenţa şi experienţa lor în Occident, de europenismul gândirii lor şi chiar de... sprijinul lor material!

De asemenea, cultura română va fi ÎNTREAGĂ, din nou, numai după ce se reintegrează în ea cultura exilului!

13. NU suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie, ca Zi Naţională a României.

În felul acesta se eternizează persoana dictatorului Nicolae Ceauşescu, de fiecare dată urmând să se sărbătorească, de fapt, un număr de ani de la... căderea lui!

În majoritatea ţărilor care şi-au legat ziua naţională de o revoluţie, ziua aleasă este cea a declanşării acţiunii revoluţionare, fiind astfel glorificat curajul poporului român de a se ridica la luptă (N. RED.: De exemplu: Franţa, cu 14 iulie 1789, „Jour de la Bastille”, adică ziua asaltului asupra Bastiliei, simbolul monarhiei absolute; sau S.U.A., cu 4 iulie, ziua citirii Declaraţiei de Independenţă, „Independence Day”!).

În consecinţă, cerem instituirea zilei de 16 decembrie, ca Zi Naţională a României, cînd s-a declanşat Revoluţia, la Timişoara!
Astfel, copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri vor celebra curajul poporului român, de a înfrunta opresiunea, şi nu căderea unui tiran nemernic.

Remarcăm, cu nedumerire şi tristeţe, că, din păcate, cu excepţia ziarului „România Liberă” şi a altor câtorva publicaţii periodice, prelativ puţine!, autentic şi constant anticomuniste, în presa scrisă sau la radioul şi televiziunea din Bucureşti, evenimentele comentate ca revoluţionare sunt NUMAI cele din 21 - 22 decembrie şi zilele următoare, până la împuşcarea cuplului dictatorial, format din soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu.
Ne închinăm cu pietate în faţa fraţilor noştri, eroii bucureşteni, ca şi în faţa eroilor din Lugoj, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Cluj, Arad, Reşiţa şi din toate celelalte oraşe care au avut nevoie de suferinţa martirajului, pentru a-şi cuceri Libertatea!
Ne doare şi ne revoltă, însă, politica centrală, evidentă şi concertată (ne referim, desigur, la autorităţile feseniste, în frunte cu Ion Iliescu şi cei apropiaţi lui, care... n-au apărut, în prim – plan, la televizor, decât pe 22 decembrie la prânz, adică ABIA DUPĂ FUGA LUI CEAUŞESCU din clădirea Comitetului Central al P.C.R. şi abandonarea sa de către forţele înarmate, represive, până atunci, ale Armatei, Miliţiei şi Securităţii!)!, de minimalizare a Revoluţiei noastre, începută, pe 16 decembrie 1989, la Timişoara, inclusiv prin efortul de... diminuare a numărului morţilor – martiri timişoreni!
Noi am fost pe străzile Timişoarei, în zilele Revoluţiei, şi ştim, prin urmare, că numărul lor este... mai mare decât cel anunţat oficial!
Îi asigurăm, însă, pe acei care, astăzi, tăinuiesc Adevărul, că nu vom înceta lupta, până când nu vor fi aduşi, în faţa instanţei, TOŢI criminalii, în calitate de complici la genocid, adică inclusiv cei vinovaţi de represiunea sângeroasă de la Timişoara, între 16 – 20 decembrie 1989! (N. RED.: Abia în deceniul trecut, adică la jumătatea anilor 2.000, s-a reuşit, cu chiu – cu vai, condamnarea principalilor călăi aflaţi la comanda acţiunilor criminale de la Timişoara: generalii Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu!...).


La finalul acestui document, elaborat colectiv, subliniem, din nou, că aceasta Proclamaţie s-a născut din necesitatea de aduce la cunoştinţa naţiunii române ADEVĂRATEOR IDEALURI ale Revoluţiei de la Timişoara!

A fost o revoluţie făcută de către popor, ŞI NUMAI DE EL!, fără amestecul sau „ajutorul” „activiştilor” PCR şi al securiştilor (dimpotrivă: cu ei ne-am luptat, cu preţul a numeroşi morţi şi răniţi!)!

A fost o REVOLUŢIE AUTENTICĂ, şi nu o „lovitură de stat”!

A fost CATEGORIC ANTICOMUNISTĂ, iar nu doar „anticeauşistă”!

La Timisoara, nu s-a murit pentru ca nişte „activişti” comunişti, din eşaloanele doi şi trei ale P.C.R., să treacă în fruntea ţării, în locul lui Nicoplae Ceauşescu şi a camarilei sale obediente, şi pentru ca unul din participanţii de la comanda genocidului de la Timişoara să fie numit, de către aceştia,... ministru de interne: generalul Nicolae Chiţac!

Nu s-a murit pentru ca dezbinarea socială şi naţională, cultul personalităţii, cenzura în mass - media, dezinformarea, ameninţările, telefonice şi scrise, ca şi toate celelalte metode comunisto – securiste, de intimidare şi de constrângere, să fie practicate, în continuare, în văzul lumii, în timp ce nouă ni se cere... pasivitate, în numele stabilităţii sociale şi al „liniştii”!

Aceasta Proclamaţie se adresează, în primul rând, celor care au primit Revoluţia... cadou şi se miră, acum, de ce suntem nemulţumiţi, de vreme ce dictatura a căzut, s-au abrogat o serie de legi proaste şi a mai apărut şi câte ceva în prăvălii...
Acum pot afla de ce suntem nemulţumiţi, revoltaţi chiar: nu acestea au fost Idealurile Revoluţiei de la Timişoara.

Noi, autorii acestei Proclamaţii, participanţi la evenimentele dintre16 şi 22 decembrie 1989, ca şi la cele ulterioare, NU CONSIDERĂM REVOLUŢIA... ÎNCHEIATĂ!

Declarăm, cu convingere şi determinare, că O VOM CONTINUA, PAŞNIC, DAR FERM!

După ce am înfruntat şi am învins, FĂRĂ AJUTORUL NIMĂNUI, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, NIMENI şi NIMIC nu ne mai poate intimida!!!

TIMIŞOARA, 11 martie 1990.”


CATEGORIC: PE LÂNGĂ FAPTUL CĂ MULTE CERERI, DIN 1990, ALE TIMIŞORENILOR, SUNT UIMITOR (ŞI... ÎNGRIJORĂTOR!) DE ACTUALE, ACUM, LA NU MAI PUŢIN DE 25 DE ANI DISTANŢĂ, ÎN TIMP, ESTE DE CĂZUT, MĂCAR PENTRU CÂTEVA MOMENTE, PE GÂNDURI: CUM AR FI ARĂTAT, OARE, ROMÂNIA NOASTRĂ (!) DACĂ... NU LE-AM FI LĂSAT-O LOR (!), ÎN GHEARE, ATUNCI!

Adică, dacă s-ar fi aplicat punctele Proclamaţiei de la Timişoara, în special al celui de-al 8 – lea!...
(Încercare de răspuns: ÎN ORICE CAZ, N-AM FI AJUNS AZI ÎN HALUL ĂSTA, CÂND UN MĂSCĂRICI STĂ PRIMAR CÂTE MANDATE VREA EL, IAR CEI CARE GUSTĂ GĂLEŢI DE LĂTURI IMAGISTICE, GEN „IMNUL” MAMAIEI, CU BLASFEMIEREA ATMOSFEREI ŞI MARTIRILOR DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII – 1990, SAR, APOI, SĂ-L VOTEZE, LA INFINIT, PE IDOLUL LOR, CARE LE DĂ, DE POMANĂ, PÂINE ŞI CIRC!).


FOTO: IMAGINI DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII – 1990 şi din timpul MINERIADEI DIN 13 – 15 IUNIE 1990: roncea.ro; patriaonline.ro; razbointrucuvant.ro; romuluscristea.wordpress.com
 

Taguri: PiataUniversitatii, Piata, Universitatii, ProclamatiaDeLaTimisoara, Proclamatia, Timisoara, PROCLAMATIATIMISOARA, ImnulMamaiei, ImnMamaia, Paturca, CRISTIANPATURCA, Mamaia, Mineriada, Mineriada13-15iunie1990, 13-15iunie1990, RaduMazare, Mazare, Dr.Barbi,

Comentarii

Gheorghe Alexandru
28-07-2014
Dragilor, nu se uita!

https://www.youtube.com/watch?v=rMnGicUreqk

Va urma!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MAJESTATEA SA PRIMARUL!
scris de Lucian Cristea
Există o categorie restrînsă de cetățeni care, cu un tupeu ieșit din comun, își arogă drepturi nemăsurate și se plasează singur(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • DINTRE 1.000 DE-ALDE CATTANI, NU S-A GĂSIT UN MINISTRU COMPETENT LA INTERNE!
  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI