Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
Programul

Programul "LITORALUL PENTRU TOŢI" s-a prelungit, până pe 22 iunie!(1606)

Corina Martin, preşedintele Asociaţiei “Litoral – Delta Dunării”, a anunţat astăzi, într-un comunicat de presă, că a fost prelungit, cu o săptămână, programul – ofertă, cu tarife reduse, “LITORALUL PENTRU TOŢI”.

 


“LITORALUL PENTRU TOŢI”: prelungit până pe 22 iunie!

 


Programul "Litoralul pentru toţi" ar fi trebuit să se încheie în această duminică (15 iunie), dar a fost prelungit până pe data de 22 iunie,.

Potrivit datelor patronatelor din turism, 6.000 de turişti au fost la mare, î acest program, inclusiv ultima serie, aflată acum la mare.

"Hotelierii de la mare s-au gândit să vină în întâmpinarea turiştilor şi să acorde în continuare reduceri la vacanţele derulate până pe 22 iunie. Vrem să stimulăm, astfel, să vină la mare şi persoanele cu venituri mici şi foarte mici, care, din păcate, sunt din ce în ce mai multe în România", a precizat tot astăzi, Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), citat de puterea.ro.

Conform datelor furnizate de către Răducan, majoritatea turiştilor care au venit pe litoralul românesc, în acest debut de sezon estival, în cadrul programului „Litoralul pentru toţi", au optat pentru staţiunile Mamaia şi Eforie - Nord.

Până pe data de 15 iunie, data iniţială de încheiere a programului, 53 de hoteluri, din staţiunile Cap - Aurora, Eforie - Nord, Eforie - Sud, Jupiter, Mamaia, Saturn, Vama Veche şi Venus au pus la dispoziţie peste 3.000 de camere, la tarife reduse, locuri vândute prin agenţiile de turism, la nivel naţional.

Pentru săptămâna suplimentară, 15 - 22 iunie numărul locurilor şi al hotelurilor participante va fi mai mic!

Turiştii care aleg să îşi petreacă concediul în staţiunea Mamaia, prin “Litoralul pentru toţi”, plătesc, pentru şase nopţi de cazare, între 235 de lei (la hoteluri de 2 stele, fără mic dejun) şi 605 lei (la cele de 5 stele, cu mic dejun inclus)

În ceea ce priveşte staţiunile din Sudul litoralului românesc, precum Jupiter, Saturn, Venus sau Vama Veche, aici preţul unui sejur de şase nopţi porneşte de la 179 de lei de persoană (la o unitate de 2 stele, fără mic dejun), şi ajunge la 469 de lei de persoană (la un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus).

 


Începe programul “ZILE GRATUITE DE VACANŢĂ”!

 


Totodată, este reamintit şi programul de bonusuri “ZILE GRATUITE DE VACANŢĂ”.

Oferta “Zile Gratuite de Vacanţă” se traduce prin oferirea, de către hotel, a unei zile de cazare gratuite, la un anumit număr de zile plătite.

Programul este foarte popular între hotelurile de 2 si 3 stele, de pe litoralul rom\nesc, dar uneori participă la el chiar şi hoteluri de 4 stele!
Oferta este valabilă fie pe întreaga perioadă a sezonului estival, fie doar în lunile mai - iunie şi septembrie, în funcţie de politica tarifară a fiecarui hotel.

Oferta Zile Gratuite de Vacanta se referă, în general, la sejururi de minimum cinci nopţi şi, uneori, este promovată şi sub forma „Plăteşti 5 nopţi şi stai 6” sau „Plăteşti 6 nopţi şi stai 7”.

De pe litoral, iată câte participante la acest program sunt: Eforie Nord - 80 oferte; Eforie Sud - 72 oferte; Jupiter - 2 oferte; Mamaia - 34 oferte; Mangalia - 4 oferte; Neptun - 34 oferte; Saturn - 38 oferte şi Venus – 73 oferte.

Şi în Delta Dunării, la Uzlina, sunt 3 oferte!

 


Corina Martin ne “ameninţă”: “Va fi o vară fierbinte!”

 


“Am început în forţă sezonul estival 2014, pe litoralul românesc.

Continuăm să atragem turişti, prin tarife atractive, programe şi oferte speciale, condiţii de cazare pentru toate bugetele, şi o serie bogată şi atractivă de evenimente, în toate staţiunile de pe Litoral.

Am prelungit programul "Litoralul pentru toţi” şi ne pregătim pentru "Zile gratuite de vacanţă", programe accesibile NUMAI PRIN AGENŢIILE DE TURISM, membre A.N.A.T.!

Va fi o vară fierbinte, în care strategia noastră de dezvoltare a traficului turistic şi de promovare a destinaţiei ne va aduce o creştere a numărului de turişti, pe care îi vom atrage în acest sezon estival, pe litoralul românesc", spune Corina Martin, în comunicatul transmis stăzi presei.


IMAGINE: turism.bzi.ro
 

Taguri: LitoralulPentruToti, ZileGratuiteDeVacanta, ANAT, CorinaMartin, AsociatiaLitoralDeltaDunarii, Litoral-DeltaDunarii, Mamaia, Jupiter, Saturn, Neptun, Venus, CapAurora, Uzlina, DeltaDunarii, LitoralulRomanesc, EforieSud, EforieNord, VamaVeche, DragosRaducan,
George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii