Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
Zilele localităţilor ISTRIA şi NUNTAŞI (judeţul Constanţa): Spectacole, în seara de duminică

Zilele localităţilor ISTRIA şi NUNTAŞI (judeţul Constanţa): Spectacole, în seara de duminică(2320)

Primăria şi Consiliul Local al comunei ISTRIA, din judeţul Constanţa, organizează, mâine, duminică - 20 iulie 2014, de hramul Sfântului Ilie, sărbătoarea „Ziua comunei Istria şi a satului Nuntaşi”.

Ca în fiecare an, evenimentul va avea loc pe platoul din faţa Muzeului Cetăţii Histria, începând cu ora 19.00, şi va cuprinde mai multe spectacole, susţinute de renumiţi artişti, de: muzică populară dobrogeană, „etno” sau „dance”.

Printre cei care vor urca pe scenă îi amintim pe Violeta Geapana, Iuliana Zlatov, Camelia Zlatov, Glorya, Aneta Stan şi Daniela Gyorfi.

Spectacolul artistic se va încheia cu un recital, susţinut de Emma Ştefan şi trupa „Tavi Colen Band”.

La sărbătoarea localităţiilor Istria şi Nuntaşi vor fi prezenţi, alături de primarul Ioan Herdean (P.N.L.), preşedintele filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, parlamentari, membri ai Biroului Politic Judeţean al PNL Constanţa, dar şi primari ai comunelor învecinate.

Reamintim că evenimentul „Ziua comunei Istria şi a satului Nuntaşi” se află la cea de-a unsprezecea ediție, la care sunt aşteptaţi să participe peste 3.000 de locuitori ai comunei Istria şi ai localităţilor învecinate.


Foto: Cetatea HISTRIA (Sursă: WIKIMAPIA.org)
 

Taguri: ComunaIstria, Istria, Histria, Nuntasi, IoanHerdean, Herdean, EmmaStefan, TaviColenBand, GheorgheDragomir, PNL, P.N.L., MuzeulCetatiiHistria, DanielaGyorfi, CameliaZlatov, IulianaZlatov, VioletaGeampana, Glorya, AnetaStan, Nuntasi, CetateaHistria, ZiluaCo,
George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

„Nu am nicio reținere
scris de Mircea Lungu
în legătură cu experimentul schimbărilor care se vor petrece”. Amorțitor, în plină lumina unei conferințe de presă, glasul ofici(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii