Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
dosarele timpul
EXCLUSIV. Cine va apăra drepturile familiei marinarului dispărut în port? La Canal Service nu prea există sindicalişti…

EXCLUSIV. Cine va apăra drepturile familiei marinarului dispărut în port? La Canal Service nu prea există sindicalişti…(2953)

Centrul Maritim de Coordonare (CMC) al Autorităţii Navale Române a fost informat marți, la ora 22.02, că un marinar de pe pilotina CS - 14, aparținând societăţii de pilotaj şi remorcaj portuar Canal Service, a căzut în apă, în timpul manevrei de acostare a vasului pe care lucra la scara de pilot, aflată în bordul - babord al M/V „Inventana”, sub pavilion Singapore.

Autorităţile responsabile şi competente şi-au făcut datoria şi continuă căutările

Ca prime măsuri luate, urmare a preluării activităților de căutare și salvare de către Centrul Maritim de Coordonare, au fost contactate Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) și Poliția de Frontieră, a fost suspendat traficul în zonă (până la ora 04:45 a.m.), și, conform procedurii, au fost solicitate nave de intervenție în zonă. Imediat au fost trimise în zonă șalupele de Salvare - Asistenţă - Recuperare, “SAR”, aparținând ARSVOM, și o șalupă a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Acțiunile de căutare a marinarului dispărut au continuat, de atunci, dar fără niciun rezultat!
Au fost solicitate elicoptere de survol, la joasă altitudine, de la Ministerul de Interne, Regional Air Service - Tuzla, Centrul Naţional din cadrul Statului Major General al MinisteruluiApărării Naţionale. Pe parcursul acțiunii, au oferit forțe de sprijin aero, gratuit, agenți economici privați de pe platforma portuară (GSP - Grup Servicii Petroliere), precum și unitatea aero regională, nou înființată, SMURD - 6, de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Centrul Maritim de Coordonare a acceptat toate ofertele, a organizat sectoarele de căutare și timpii de zbor pentru toate unitățile aeriene și navale disponibile. De asemenea, a organizat căutarea de suprafață, cu sprijinul unităților navale din dotare, precum și a unităților Ministerului de Interne, conform procedurilor specifice și “Planului Național Unitar de Căutare pe Mare”. Cu ajutorul Radionav - Constanţa și Direcției Hidrografice, a fost emis aviz către navigatori ( către toate navele din zonă), pentru a urmări cu atenție zona lor de navigație și pentru a raporta orice eveniment referitor la incident. S-a executat căutare extinsă teritorial, cu trei nave“SAR” de suprafață și un elicopter. Alte două elicoptere au staționat în “stand-by”, urmând a efectua survol după planul de zbor stabilit. S-a acționat cu patrula de uscat de la Garda de Coastă.

Acțiunile au continuat, în fiecare dintre cele trei zile scurse de la incident, până la lăsarea întunericului, când au fost suspendate, fiind reluate la ivirea zorilor, interval în care Radionav a emis periodic avizul către navigatori.

Marinarul nu era sindicalist... Cine se ocupă de drepturile familiei?!

Ne-am interesat şi de situaţia socio-profesională a bietului om. Din păcate, ne-au fost confirmate, în exclusivitate, unele dintre temerile iniţiale, legate de acest aspect, presupuneri având ca temei cunoaşterea situaţiei din remorcajul, pilotajul şi barcajul din portul Constanţa. Este un subiect despre care s-a scris adeseori, începând din 2003 – 2004, când au apărut, în forţă, la noi în port, firmele cu un astfel de profil migrate de la Dunăre, în primul rând din Galaţi. Cea mai importantă (ca număr de remorchere) şi mai agresivă (ca nivel al dumpingului practicat, în raport cu tarifele „băştinaşului” Coremar) a fost, încă de la început, Canal Service. Adică exact societatea pe a cărui pilotină lucra victima incidentului de marţi seara! Tarifele „moartea concurenţei”, prin care s-a impus pe piaţa acestui tip de servicii portuare, s-au datorat, întotdeauna, unor condiţii de angajare, muncă şi salarizare cu mult sub nivelul negociat (şi obţinut!) de către Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare din România (FNSPR), membră a puternicului Bloc Naţional Sindical (BNS). De aici şi numeroasele conflicte dintre conducerea FNSPR şi angajatorul Canal Service. A fost, nu o dată, implicat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa, care a aplicat numeroase şi consistente amenzi, inclusiv pentru frecventele, cel puţin în anii 2000, angajări „la negru”. În aceste condiţii, nu este de mirare că aceste firme ex-dunărene, în frunte cu Canal Service, au făcut totul pentru a-şi... „descuraja”(ca să folosim un termen mai mult decât eufemistic!) angajaţii să se sindicalizeze, prin afilierea la Federaţia reprezentativă pe ramură. Iată că şi acum, când a cam acaparat pilotajul şi remorcajul din port, Canal Service nu „încurajează”(ca să păstrăm stilul eufemistic... ) înscrierea în sindicat a membrilor săi. Marinarul dispărut nu era membru al unei astfel de structuri, afiliată la FNSPR, care să-i apere cu determinare drepturile. Sau pe cele ale familiei tânărului de 31 de ani, în această nefericită situaţie. Ceea ce am reuşit să mai aflăm, tot ÎN EXCLUSIVITATE!, este şi faptul că, departe de a fi o excepţie, cazul său este... regulă la Canal Service!

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

PNL A DEMONSTRAT CĂ ARE CU CE ȘI CU CINE!
scris de Lucian Cristea
Zilele acestea, PNL Constanța a demonstrat că, la nevoie, știe să se regrupeze și să devină o forță pe scena politică. O(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii

  • DINTRE 1.000 DE-ALDE CATTANI, NU S-A GĂSIT UN MINISTRU COMPETENT LA INTERNE!
  • SĂ MORI RĂNIT DIN DRAGOSTE DE SPORT...
  • Al cui este Teatrul de vară din Mamaia, cine își bate acum joc de el și nimeni nu se supără?
  • SCURTA VARĂ FIERBINTE A NOULUI MINISTRU DE INTERNE
  • CASA MORTUARĂ ALBASTRĂ A PRESEI